Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

joi, 30 decembrie 2010

Nopţi fără de vamă

Şi-a tras hainele cele noi
de-mpărăteasă:
pe gândul cel alb,
o pata de zăpadă.

Victorioasă,
adoarme nisipul
în parfum de clipă-aridă.

marți, 28 decembrie 2010

Întrunirea "truditorilor " de la Helis

Azi, 28 decembrie, urmând ideii "Conului" Alecu şi invitaţiei domnului Gheorghe Dobre, s-a întâmplat un nemaiîntâmplat de mult: întrunirea scriitorilor ialomiţeni, grupaţi în jurul revistei Helis de la Slobozia. Întâlnirea a avut loc la Restaurantul "NicolZoe", pentru cunoscutzi, "Zahana", cu începere de la ora 14 şi închidere pe la ora 18. Au strigat "Prezent!": poetul, prozatorul, şi editorul Gheorghe Dobre, redactorul şef al revistei Helis, poetul şi prozatorul Florin Ciocea, "gândiristul" Vasile Iordache, prozatorul şi criticul Ion Neşu, ziaristul Ion Alecu (Conu Alecu), poetul şi eseistul Nicolae Teoharie, prozatoarea şi haiku-ista Loredana Florentina Dalian, istoricul Vitalie Buzu, poetul, dramaturgul şi maestrul haijin Şerban Codrin, poetul Costel Bunoaica, memorialistul Vasile Pană, precum şi un om de afaceri macedonean, de expresie română, al cărui nume îmi scapă, din păcate, şi eu.
S-au depănat amintiri, s-au purtat discuţii poetice şi filozofice, s-a povestit istorie (specialitatea domnului Buzu), şi îndrăznesc să spun, s-a scris istorie.
O filă frumoasă în istoria asociaţiei culturale Helis, care păşeşte, timid dar sigur pe al optulea an de existenţă.
La mulţi şi rodnici ani, Helisulu dragă!

luni, 27 decembrie 2010

Captiv în risipa de alb

Azi nu mai ies din mine,
nu vreau să calc
peste inocenţă.

Semnez cecul vieţii
în alb.

joi, 23 decembrie 2010

Miracole de Crăciun



Afară ningea ca în iernile cele grele, a căror amintire se transmitea din neam în neam de către străbuni. Ehe, şi cum povesteau ei... parcă şi vedeai priveliştea potopului lui Noe, dar un potop alb, care acoperea totul, dar absolut totul. Iar această ninsoare se întâmplă să cadă, chiar în ajunul Crăciunului, când totul ar fi trebuit să fie în armonie, să plutească în aer arome de cozonaci, să se audă glasuri de colindători şi mai mari, şi mai mici, şi clinchete de clopoţei.
Dar cine să mai colinde pe o asemenea vreme... Cine să mai gătească toate cele de cuviinţă, când zăpada acoperise toate magaziile de lemne, iar lemnele aduse de cu vreme în case, trebuiau chivernisite cu multă atenţie...
Toţi locuitorii cătunului peste care se lăsa această mare de zăpadă, erau cu toate nădejdile la limita realului. Bărbaţii făceau eforturi aproape supraomeneşti să mai aducă din când în când câteva vreascuri în case. Femeile plângeau în pumni de ciudă că nu vor putea împlini toate cele ce se cuveneau pregătite spre amintirea şi slava Pruncului Ceresc ce avea a se naşte în acea noapte. Doamne, ce noapte! Acesta era gândul de jale al tuturor.
Doar George, la ai săi 7 anişori, neînţelegând ce se petrece, stătea şi privea pe fereastă. Privea căderea fulgilor mari de nea, dar nu i se păreau un pericol. El vedea mişcarea lor ca pe un joc. Deodată, în ochii lui curaţi, fulgii de nea luară forme de îngeri. Şi îngerii se învârteau în jocuri ameţitoare. Ba uneori se jucau ei înşişi cu zăpadă, suflându-şi unul altuia în chipurile străjuite de aripi cristaline, astfel încât nu puteai distinge albul lor de cel al zăpezii...
Tatăl lui George ieşise de ceva vreme prin nămeţi, şi reuşind să mai taie câteva crenguţe mai uscate din pomul din spatele casei, căci uşa magaziei de lemne era deja atât de îngheţată încât nu se putea cu nici un chip deschide, se întoarse în casă, plin de zăpadă pe haine şi pe plete.
Cum îl văzu, George sări în braţele lui amorţite de ger, şi strigă: uite mami, îngeri! Tati mi-a adus îngeri de afară să mă joc cu ei. Mama se întoarse uimită, stergându-şi lacrimile, ca să nu o vadă cel mic că plânsese. Dar el, părăsind braţele tatălui se aruncă într-ale mamei zicându-i: uite, mami, şi tu ai îngeri pe obraji. Wow! Ce de îngeri! Sunt îngeri peste tot! Şi zicând aşa se învârtea râzând şi chicotind, făcând gesturi neînţelese, din care îţi puteai da totuşi seama că se joacă cu îngeraşii lui.
Privindu-l, părinţii uitară cu desăvârşire de problemele cauzate de căderea masivă de zăpadă. Ba mai mult, mama, născând alţi îngeraşi pe obraji, căzu în genunchi dinaintea icoanei Naşterii Domnului, şi zise şoptind, cât să o audă Pruncul: „Doamne, naşte-te iar şi în casa noastră, chiar dacă nu ne-am făcut sufletele iesle. Vino pentru copilul acesta minunat. Fă o minune, Doamne, şi vino!”. Văzând-o tatăl, se lăsă şi el în genunchi, neştiind ce să ceară în rugăciune, dar simţind că altă cale nu este.
În clipa aceea, focul care deja dădea să se stingă sub răcoarea lemnelor aduse de afară, se reaprinse cu mare flacără, umplând totodată casa şi de o lumină puternică, neobişnuită, şi de o bună mireasmă, din care părinţii înţeleseră, că într-adevăr s-a produs o minune. Mulţumiră Atotbunului şi se apucară să gătească toate cele de cuviinţă. Şi minunea se prelungi, căci focul din sobă nu se stinse deloc, chiar dacă nu mai băgară niciun lemn în el. Ardea cu flacără potrivită pentru fiert sarmăluţe şi pentru copt cozonaci. Ardea cu flacără dumnezeiască. Iar George zburda neobosit şi se juca cu îngeraşii, nemaiputându-şi potoli fericirea.
De altfel, de pe acum, fericirea puse stăpânire peste întreaga casă. Şi, cum o minune se petrece cum se cuvine, afară încetă ninsoarea, şi totodată zăpada se retrăgea, nu se ştie unde, rămânând doar atât cât era de folos spre plinirea Sărbătorilor.
Aşa că, a doua zi în zori, băieţii mai mari o porniră fericiţi cu colinda, vestind Naşterea Domnului. George însă, care adormise târziu şi ostenit de joc, acum dormea surâzând în vis. Pesemne că şi în vis, se juca cu îngeraşii... sau poate asculta colindătorii... sau poate chiar el ieşise la colindat... Eh, ar zice unii, cine poate şti ce e în mintea unui copil? Dar noi ştim: cu siguranţă minuni şi iar minuni.
Romeo Aurelian Ilie

duminică, 19 decembrie 2010

La plinirea vremii


La plinirea vremii,
la coacerea lor, îngerii
s-au desprins cu pete de alb
de pe ram.

La coacerea iernii,
la plinirea ieslei, ingerii
s-au înfăţişat cu note de veste
de mântuire.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Sf. Daniil Sihastrul


An de an, în data de 18 decembrie, Biserica Ortodoxă Română, îl sărbătoreşte pe Sf. Cuvios Daniil Sihastru, nimeni altul decât duhovnicul Marelui Ştefan Voievod, cel care la rându-i s-a învrednicit de cununa sfinţilor. Astfel, putem spune despre sfântul Daniil Sihastru, că este un sfânt făuritor de sfinţi!
În continuare vom prezenta căteva episoade esenţiale din legătura duhovnicească ce i-a legat pe cei doi vrednici rugători ai Moldovei.
În anul 1451, întîmplîndu-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfîntului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strîmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfînt la chilia lui. Aici, poposind cîteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mîngîiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvîntat şi s-a rugat pentru dînsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.
În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungînd pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfîntului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dînsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintîi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvînt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvîntarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mîinile păgînilor, încredinţîndu-l că de va zidi după fiecare luptă cîte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultîndu-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, cîştigînd patruzeci şi şapte de războaie şi înălţînd patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfîntul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.
La mulţi ani, tuturor celor ce poartă numele de Daniel sau Daniela.

vineri, 17 decembrie 2010

Leru-i ler

Observ că sunt unii care în încercarea de a găsi etimologia cuvântului "Ler", se întrec în analogii legate fie de zei păgâni, fie de toponime, fie de nume de persoane.
Eu mă gândesc că s-ar putea să fie de origine îngerească. Nu ştiu, mă gândesc şi eu. Altfel, de ce îl folosim doar în refrenele colindelor, şi nu aşa la drumul mare? Spun unii că se foloseşte acolo pentru că dă bine din punct de vedere eufonic. Aşa o fi... dar oare să fie întâmplător aşezat acolo?

joi, 16 decembrie 2010

Sf. Prooroc Daniel



Azi 17 decembrie, Biserica Ortodoxă serbează pe Sf. Prooroc Daniel, dimpreună cu cei trei tineri ce erau cu el în Babilor.
Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.

Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.

Sfintii trei tineri in cuptorDaniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.

Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.

Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.

Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.

miercuri, 15 decembrie 2010

Drumul spre Împărăţie, trece şi pe la blogul Parohiei Sf. Ierarh Nicolae - Bucu

Dragi vizitatori ai R.A.I.-ului meu,
pentru a vă ajuta după puterea mea să vă uşuraţi călătoria spre Raiul cel adevărat, spre Împărăţia lui Dumnezeu, vă sfătuiesc şi chiar vă rog să citiţi blogul Parohiei Sf. Ierarh Nicolae: http://sfinbucu.blogspot.com/(este în lista mea de Pridvoare de RAI). Acolo veţi găsi sfaturi şi învăţături folositoare şi ziditoare de suflet, şi mai ales trepte de urcuş spre RAI!

luni, 13 decembrie 2010

“Avva Sisoe si caderea fratelui”

preluare de pe blogul editurii Agnos.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand:
- Ce voi face, avvo, ca am cazut?
I-a raspuns lui batranul:
- Scoala-te iarasi.
- M-am sculat si iarasi am cazut.
- Scoala-te iarasi si, iarasi.
- Pana cand?
- Pana ce vei fi apucat sau in bine, sau in cadere, caci cu ce se afla omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta.

duminică, 12 decembrie 2010

Pe aripi de sare

Sprijinită pe aripi de sare
crucea de gânduri
se naşte în zare.

Din soare
se zămisleşte un porumbel,
condamnat la veşnic
zbor invers.


Jos,
falanga
de suliţi de foc
îl caută cu chef.

E grea veşnicia
ce-o poartă în cioc;
spre cruce se-ndreaptă
uitând de noroc,
şi ea îl îmbie,
aşa, ca-ntr-un joc...

de jos se pornesc
urale de foc;

iar crucea se lasă
cuprinsă
de aripile albe
pudrate cu etern.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Prietenia - o artă

Pentru unii, prietenia este o chestie ce ţine de legea firii, un soi de sentiment, ce apare oricum între anumite persoane, aşa din inerţie, şi cam atât.
Dar, nu! Prietenia este o artă.
Hai să ne gândim la o operă de artă: se realizează cu multe greutăţi, atât fizice cât şi psihice, dar aduce şi satisfacţii atunci când este apreciată de critică. Aşa este şi prietenia. Doar că, fiind ceva de natură spirituală, implică şi greutăţi de aceiaşi factură. Despre acestea, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: "Prietenul adevărat este acela care îndură necazurile, nevoile şi nenorocirile aproapelui când acela este încercat". O altă asemănare cu arta, este aceea că, timpul, deşi pare să-i strice frumuseţea, în fapt îi amplifică valoarea. Exact ca în prietenie: trecerea timpului face ca între prieteni să se aştearnă o rutină. Dar de fapt, este monotonia cunoaşterii reciproce, ceea ce face ca relaţia să fie şi mai strânsă.
Chiar dacă este greu de acceptat, trebuie evidenţiat şi adevărul nefericit în legătură cu greşita înţelegere a termenului de "prietenie", care a dus la dezvoltarea unui alt tip de relaţie, pseudo-prietenia. Acest tip de relaţie se bazează (nicidecum nu se zideşte) pe tot ce este material, adepţii, alegându-şi "prietenii", dintre cei care arată bine, au un anumit statut social, sau se bucură de imunitate în anumite zone de interes. Iată ce spune Sf. Ap. Iacov despre acest tip de "prietenie", care nu este de azi de ieri, ci din totdeauna: "Preadesfrânaţilor!Nu ştiţi oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?Cine deci va voi să se facă prieten cu lumea, se face duşman lui Dumnezeu"(Iacov 4,4).
Primul aspect care diferenţiază cel două tipuri de prietenie, este acela că, în ceea ce priveşte pseudo-prietenia, prietenii se aleg între ei, pe când în cazul prieteniei adevărate, prietenii ni se descoperă în anumite situaţii ale vieţii, fie printr-o potrivire de idei asupra unei probleme importante, aşa cum bine spune şi Democrit: "Acordul felului de a gândi naşte prietenia", fie prin acordarea unui ajutor, într-o situaţie limită, aşa cum a făcut samarineanul milostiv, cu evreul căzut între tâlhari. Cu siguranţă că nu îl cunoştea, exclus să-i fi fost prieten (plus că între evrei şi samarineni era o ură mare în acea vreme), dar prin gestul său, s-a făcut prieten al aceluia.
Arătând cum se câştigă, şi cum se menţine o prietenie odată născută, Socrate spune: "Vom câştiga prietenia unui om, cultivând în noi, însuşirile pe care le preţuim în el". Desigur că acest lucru nu este tocmai "floare la ureche", întrucât necesită o urmărire foarte atentă a celui ce se apropie de noi, în virtutea principiului "startului reciproc" sau al "necunoscutelor care se intuiesc"; urmărire care, pe lângă virtuţiile pe care le căutăm, cu siguranţă că ne va descoperi şi defecte, de care, fără îndoială, nu ne bucurăm. Dar, o perlă populară românească, spune că, prieten nu este acela care îţi laudă calităţile, ci acela care îţi mustră defectele cu scopul de a le îndrepta.
Acestea sunt o parte din eforturile de ordin moral şi spiritual pe care le avem de străbătut pentru zidirea şi durarea unei adevărate prietenii.
La acelaşi nivel moral-spiritual se vor arăta şi satisfacţiile: "Prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile", spune Francis Bacon, iar al nostru Anton Pann, zice: "Cine a aflat în lume prieten adevărat, el o comoară în viaţă a câştigat". Dacă punem faţă în faţă, folosirea termenului "lume" din concepţia Sf. Iacov şi pe cea din cugetarea lui Pann, am da naştere unei antiteze. Dar, nu este deloc aşa, căci Anton Pann subliniază sporita eficacitate de a scoate un individ din lume, şi a ţi-l face prieten; sau cum ar spune Ţuţea, să scoţi un lemn din noroi şi să îl faci mobilă de lux, sau ca să folosim o imagine scripturistică, să aduni mărgăritarele dinaintea porcilor, şi a le reda valoarea.
Odată eforturile săvârşite şi satisfacţiile culese, şi mai ales trăite, putem fi mândri că am reuşit zidirea unei opere de artă, acea artă numită PRIETENIE, care, spirituală fiind se va păstra veşnic în împărăţia lui Dumnezeu, şi în inimile noastre, celor ce o zidim. Cât despre mândria de care vorbeam, ea este una curată, născută din săvârşirea celor bineplăcute lui Dumnezeu. Ea nu duce la slavă deşartă, ci la o mulţumire supremă, ce facilitează îndepărtarea de patimi şi intrarea în împărăţia Cerurilor.
Prietenia este, aşadar, o treaptă a urcuşului duhovnicesc către Rai.

joi, 9 decembrie 2010

Ispitele Sf. Antonie cel Mare - Salvador Dali



Astăzi postez doar o imagine... Este vorba despre pictura lui Salvador Dali: "Ispitele Sf. Antonie cel Mare". Este o pictură la care merită să medităm în perioada postului.
O morală universal valabilă, este aceea că ispita are picioare subţiri, în comparaţie cu gravitatea sub care se arată. Dar asta nu ne scuteşte de păcat... S-ar putea să şi cădem, dacă nu avem credinţă nezdruncinată şi Crucea Domnului drept scut!

“Avva Sisoe si ascultarea de povatuitor”

preluare de pe blogul editurii Agnos:

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand:
- De vom umbla pe cale si va rataci cel ce ne povatuieste este trebuinta sa-i zicem ceva?
I-a raspuns batranul:
- Nu.
- Dar sa-l lasam sa ne rataceasca?
- Dar ce vrei, sa iei toiag sa-l bati? Eu stiu frati care umblau si cei ce ii povatuia a ratacit noaptea; si erau doisprezece si toti stiau ca se ratacesc. Si s-au luptat fiecare sa nu spuna. Iar dupa ce s-a facut ziua, pricepand cel ce-i conducea ca a ratacit din cale, le-a zis: iertati-ma, am ratacit! Si au zis toti: si noi stiam, dar am tacut. Iar el auzind, s-a minunat zicand ca pana la moarte se stapanesc fratii sa nu graiasca si l-a slavit pe Dumnezeu. Iar lungimea caii din care s-au ratacit, era de douasprezece mile.

miercuri, 8 decembrie 2010

Cu ochiul ceasului


tu mă priveşti cu ochiul
ceasului,
eu din nisip îmi desenez
colinda;
întrebă mărul unde mă
ascund,
când pasul înfrunzit fluieră
cu aripi.

marți, 7 decembrie 2010

Sfânta Muceniţă Filofteia, o sfântă de numai 12 ani


Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".

Martirizata la doar 12 ani de tatal sau

Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate o barda pe care o avea la el si loveste pe fata la picior. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.

Aducerea moastelor la Curtea de Arges

Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

Moastele Sfintei Filofteia sunt intregi, intr-o racla de argint aurit. Exista un blestem prin care sunt afurisiti (blestemati) cei care ar indrazni sa instraineze fragmente din Sfintele Moaste: "Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindca ne instiintam smerenia Noastra ca din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filoteii, ce se afla in Biserica Domneasca din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici particele, iata dar, poruncim cuviosiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou, lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului. Si asa pecetluite sa le asezi in sicriu. Si sa stie fiescare sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca, cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui a cuteza a se atinge sa ia. Intr-aceasta si chip sa urmezi! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10." (Mitropolitul Cosma Popescu al Ungrovlahiei 1787-1792)

Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.
postare preluată de pe site-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfanta-mucenita-filofteia/sfanta-mucenita-filofteia-sfanta-numai-12-74628.html

Impresii de la hram: Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul Parohiei Bucu, Ialomiţa



În fiecare an, în data de 6 decembrie, Parohia Bucu, jud. Ialomiţa îşi sărbătoreşte hramul, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ocrotitorul localităţii, Sf. Ierarh Nicolae.
Fireşte că nici anul acesta nu a făcut excepţie, în ciuda premiselor negativiste, anunţate de vremurile grele spre care ne-au abătut situaţia financiară a ţării.
Astfel, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, biserica parohială era plină de creştini dreptmăritori, veniţi în număr mai mare decât de obicei să participe la slujba utreniei şi apoi la Sf. Liturghie, săvârşite de cei doi vrednici slujitori, părintele paroh Badea Gabriel şi părintele Hertz Daniel. La strană, au dat răspunsurile cântăreţii Avram Dorin, Vasile Marian şi Ilie Romeo; iar paraclisier a fost Hertz Mihai, fiul părintelui Daniel. Trebuie menţionat şi aportul vocal al credincioşilor, care a făcut să răsune biserica la cântarea troparului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor...”, dar mai ales la răspunsurile cuvenite la Sf. Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt parenetic rostit de părintele Hertz Daniel, în încheierea căruia s-au adus mulţumiri atât celor care au contribuit la realizarea hramului, cât mai ales doamnei Lepădătescu Haretia, care şi anul acesta a sporit zestrea bisericii parohiale, donând două policandre mici şi o icoană argintată cu Maica Domnului.
Apoi, toţi cei care au participat la slujbă, cinstind pe Sf. Nicolae, aşa cum se cuvine unui ocrotitor, au mers la agapa frăţească de care s-a ocupat un grup de femei bine-credincioase, coordonate de doamna preoteasă Hertz Gabriela şi de doamna Radu Ioana, care au lăsat pentru o binecuvântată pricină rolul Mariei, şi s-au îmbrăcat în haina de slujitoare a Martei.
Aici s-au alăturat sărbătorii, domnul primar Ion Drăguşin şi domnul profesor de religie Marin Sebastian, însoţit de un grup de elevi ai şcolii, care ne-au încântat cu un microrecital de colinde. De menţionat că şi şcoala din localitate, se află de câţiva ani, tot sub atenta ocrotire a Sf. Ierarh Nicolae.

luni, 6 decembrie 2010

Despre neputinţa de a ierta


Nu ştiu alţii de ce nu pot să ierte... Cât despre mine, chiar că nu îmi iese figura asta! Pentru că... nu am de ce...pentru că nu mă pot supăra pe nimeni atât de tare încât să necesite un astfel de demers...iertăresc!!!

Sf. Ierarh Nicolae



Sf. Ierarh Nicolae

Biserica Creştină a rânduit ca în fiecare an, în data de 6 decembrie, să se prăznuiască Sf. Ierarh Nicolae. Pentru mai multe detalii despre acest sfânt, puteţi accesa site-ul Parohiei Bucu, care de altfel, îl şi are ca ocrotitor:
http://sfinbucu.blogspot.com/
Eu aş vrea doar să urez "La mulţi ani!" celor ce îl au drept ocrotitor pe Sf. Nicolae, şi să bucur cititorii "R.A.I.-ului", cu o scurtă povestioară despre acest sfânt iubit îndeosebi de copii, fiind cunoscut de aceştia mai mult ca "Moş Nicolae", cel care, mai înaintea lui Moş Crăciun, aduce daruri...
Este vorba despre minunea săvârşită de sfânt, încă din timpul vieţii sale pe pământ, şi anume, cum a salvat el o corabie de la naufragiu:
" Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemat si am venit voua in ajulor". Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis; "Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu" (Ioan 14, 12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul

Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din rele ce patimisera.

Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si ganduriie mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica sunteti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care suteti voi" (I Corinteni 3,16-17). Deci, asa invatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si din cei necredinciosi, de se intampla cuiva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intru dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept". minunea a fost preluată de pe site-ul:http://www.sfantulnicolae.info/

joi, 2 decembrie 2010

12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie


12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.
Pentru a vă bucura de învăţăturiel Părintelui Cleopa, vizitati si sire-ul:
http://cleopasihastria.wordpress.com/

miercuri, 1 decembrie 2010

Fulgerare de gând!

Îmi vine pur si simplu să strig că iubesc, tot ce-i frumos şi strămoşesc, familia şi ţara, prietenii şi uneori ocara! şi nu mă scămoşesc la fiece cădere, pentru că nu-mi dă voie Dumnezeu, care mă veghează şi stă cu gura pe mine în absenţa mamei...
Da! Îl iubesc pe Dumnezeu şi abia aştept să se nască Hristos! Aştept Crăciunul cu tot ce aduce el, şi nu-mi doresc drept daruri, decât ca familia să fie acasă şi să mă iubească! Iubesc viaţa asta pe care o trăiesc chiar dacă uneori sunt absent din cauza păcatelor, aceste "nimicuri" existenţiale de care ştiu că voi scăpa odată cu spovedania. Ce fac acum...? Beau o cafea, ascult colinde şi iubesc, chiar dacă afară plouă, şi probabil că nici parada de 1 decembrie nu se mai ţine. Ei, şi?
Eu zic că e bine!

marți, 30 noiembrie 2010

1 Decembrie - Ziua Naţională a României - Nostalgia-Istoriei sau Istoria-Nostalgiei





Pe data de 1 Decembrie 1918, s-a realizat marea unirea a tuturor provinciilor româneşti, prin alipirea la Regatul României, format până atunci din Moldova şi Muntenia, a celorlalte trei provinii istorice: Bucovina, Basarabia şi Transilvania.
Dar asta o ştie deja tot românul care şi-i stăpânul. Numai că, acea Românie Dodoloaţă cum a fost ea numită atunci, nu avea să rămână aşa pentru mult timp... Aşa cum probabil stiu toţi, în vara-toamna anului 1940, s-a produs catastrofa naţională ce a constat în pierderea integrităţii teritoriale a României, prin cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei în favoarea U.R.S.S., a N-V Transilvaniei în favoarea Ungariei şi teritoriul Cadrilaterului în favoarea Bulgariei. O parte din teritoriile acestea, au fost recuperate ulterior, cum este cazul N-V- Transilvaniei, altele nu. Şi atunci, ce mai rămâne de sărbătorit? Că România Dodoloaţă nu mai e chiar atât de... dodoloaţă, deci ceea ce a reprezentat data de 1 decembrie 1918, nu a rămas decât istorie sau... nostalgie. Practic noi serbăm astăzi, din puncte de vedere istoric,nostalgia unei istorii, dar traim in suflete cu istoria unei nostalgii. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, măcar astăzi ne doare sufletul de ce-am avut şi am pierdut; ne gândim cu sufletul sfâşiat la fraţii noştrii de peste Prut.
Dar, cu toate astea, zicem "La mulţi ani tuturor celor care simt româneşte! Trăiască România, chiar dacă nu mai e la fel de mare ca în poveste!"

Sf. Ap. Andrei - Ziua naţională spirituală a neamului românesc


Biserica Creştină a rînduit ca în fiecare an pe data de de 30 noiembrie, să se sărbătorească Sf. Ap. Andrei. Acesta a fost cel dintâi care l-a cunoscut pe Iisus ca fiind Mesia cel prezis de prooroci, şi primul apostol chemat în ceata celor 12, împreuna cu fratele său Sf. Ap. Petru. După Cincizecime, adică după Pogorârea Duhului Sfânt, Sf. Ap. Andrei a primit misiunea de a propovădui Evanghelia lui Hristos, în părţile Scythiei Mici, actuala Dobroge. Aşa a ajuns Sf. Ap. Andrei, creştinătorul românilor, şi cel care a binecuvântat pământul românesc, şi în speecial cel dobrogean, cu odoare duhovniceşti de nepreţuit, cum ar fi Izvorul Tămăduitor de la Mănăstirea Dervent, şi Peştera sa din apropierea localităţii Ion Corvin, unde se află şi Mănăstirea ce-i poartă numele.
Aşadar, datori suntem noi românii să-l serbăm cu toată cinstea cuvenită, şi să proclamăm, aşa cum sugera şi Tudor Chirilă, ziua de 30 noiembrie, ca zi naţională spirituală a poporului român!
La mulţi ani, tuturor ocrotiţilor Sfântului Andrei!
La mulţi ani, părintelui stareţ de la Dervent, Arhim. Andrei Tudor!

luni, 29 noiembrie 2010

Fără fanfară

Odată cu somnul fanfarei,
închid ochii
spre a mi-i spăla
de iluzii.

duminică, 28 noiembrie 2010

Taina mea liliachie

Mă fulguiesc
-de pe acum, firesc-
aripile tale zâmbind;
eu vărs o taină liliachie
în marea întrebare pustie;

la pas cu pasul tău,
escortă cerească,
privirea mi-o trimit
să te-ntâlnească.

marți, 23 noiembrie 2010

File de Pateric - Avva Pimen

L-a întrebat avva Vitimie pe avva Pimen:
– Dacă cineva are necaz pe mine şi-mi cer iertare, iar el nu se înduplecă, ce să fac?
– Mai ia cu tine doi fraţi şi cere-i iertăciune. Şi dacă nu se înduplecă, ia încă cinci. Şi dacă nici lor nu li se încrede, ia preotul. Şi dacă nici aşa nu se înduplecă, roagă-te mai departe netulburat lui Dumnezeu, ca El însuşi să-l încredinţeze, şi nu te îngrijora.

Preluare de pe blogul editurii Agnos.

luni, 22 noiembrie 2010

Vama lansează o nouă melodie: Sarkozy versus gypsy

Cu întârziere, dar îmi ţin promisiunea! I-am promis lui Tudor Chirilă că îl ajut la promovarea noii melodii, şi acest lucru îl fac acum...
Aşadar, Anunţ: "Vama lansează o nouă melodie: Sarkozy versus gypsy".
Audiţie plăcută!

Părerea mea despre noua melodie: inconfundabilul stil Vama: critică socială pe ritm de rock pamfletic. Super tare!

duminică, 21 noiembrie 2010

Nedefinire

Tu ai vocaţie de semănătoare:
aici speranţă,
mai jos bucurie,
spre dreapta un val de
tristeţe,
spre stânga un blid de
alchimie,
la centru „ce vrei tu”,
la poale „vezi să nu”,
la margini „faci cum crezi
cu iubirile mele verzi”.

Obosită, ai vrea să te rechemi...

Îţi voi trimite ecoul
chiar la primul tău semn.

joi, 18 noiembrie 2010

„Paiaţa din oglindă” -Scurt tratat despre pseudo-sinonime-

Toţi românii îndeobşte, o spun clar şi răspicat: limba asta a noastră, românească, are mai multe înţelesuri. De aici şi expresia: „a vorbi în dodii”, adică a vorbi cu subînţeles. Dar nu despre asta vreau să aduc discuţia în cele ce urmează. Nici măcar despre categoriile gramaticale deja consacrate: sinonime, antonime, omonime, omofone, paronime şi altele asemenea. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că există în limba română anumite perechi de aşa-zise sinonime, care privite mai în adâncul sensului, apar mai degrabă ca antonime.
Ca să nu încep cu cea mai gravă dintre probleme, o să aşez în debutul dezbaterii mele, o antinomie mai puţin dăunătoare sănătăţii sufletului, care atacă doar percepţia şi procesele cognitive. Este vorba despre „cuplul pseudo-sinonimic”: „vedere-privire”. Pentru mulţi, „a privi” este totuna cu „a vedea”. Dar în fond, lucrurile nu stau deloc aşa, pentru că verbul „a vedea” se referă strict la partea fiziologică a ochiului, la procesul strict primar de a capta imagini cu ajutorul simţului vizual. Asta este o capacitate a tuturor celor integri din punct de vedere fizic. Pe când „a privi”, înseamnă a înţelege, a percepe dincolo de aparenţe, mai frumos spus, a dezbrăca esenţa de aparenţă. Aşa cum bine punctează şi poetul Costel Bunoaica: „ochii mei, legaţi la ochi,/ nu te pot vedea/ decât aşa cum eşti”(transparenţă); „vinovat de trădare/ ochiul/ te închipuie/ încă o dată/ întocmai cum eşti”(vinovat de trădare). De asemenea şi poetul Nicolae Teoharie se arată adept al aceleiaşi percepţii, el dând o mare atenţie acestei probleme în poeziile sale, propunând pe alocuri, bineînţeles metaforic, o renunţare la organele propriu-zise, uneori incapabile să-şi depăşească stadiul vegetativ al lucrării lor: „Ca să fiu liber îmi rup mâinile./ Îmi scot ochii, şi lumina nu mai face zgomot” (N-am existat); „Ca scoasă din minţi,/ vederea îşi varsă mâinile/ peste o închipuire de om/(…)/ am otrăvit ochii cu mari înserări”(Cina de vin).
Cea de-a doua problemă, ceva mai profundă, care atacă mai mult starea interioară a omului şi raporturile sale cu Dumnezeu, este deschisă de „perechea”: „dorinţă-voinţă”. Problema care apare aici porneşte de la greşita percepţie asupra termenilor. Mai exact, „dorinţa” este cea care şi-a uitat scopul: verbul „a dori” de la care vine substantivul, îşi are de fapt obârşia în verbul „a adora”, care are sensul strict de închinare ce i se cuvine numai lui Dumnezeu, cum îi spun grecii, „latria”. Deci folosit în sens larg, termenul necesită apropierea de Dumnezeu: tocmai de aceea, cea mai fericită exprimare este cea mai folosită în relatările despre vieţile sfinţilor, despre care se spune că „doreau după Dumnezeu”. Or, folosirea termenului „a dori”, în contexte de tipul: „Îmi doresc să devin ....”, sau „Îmi doresc ca acel ceva/cineva să fie al meu”, nu face decât să pervertească valoarea termenului, deviindu-i sensul într-o voinţă amplificată, până la statutul de „luat cu japca”, adeseori cei ce-şi „doresc” ceva, fiind gata chiar să îl scoată pe Dumnezeu din ecuaţie. Nu ajunge oare, „voinţa”? Ba ea ar ajunge şi mai bine, dacă i s-ar cunoaşte şi ei adevărata valenţă. Pentru că verbul „a voi”, nu vine din altă parte decât din atributul voinţei libere, aflat ontologic în firea omului. Iar această voinţă liberă, în starea paradisiacă a omului era chiar coroana acestuia; el necunoscând răul, avea libertatea monodirecţionată doar înspre bine. E drept că prin căderea în păcat şi izgonirea din rai, libertatea i s-a alterat devenind bidirecţională: „Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul”(Deuteronom 30, 15), dar tot voinţă a rămas, şi tot liberă. Aşa că, e de preferat să ne atingem scopurile în viaţă numai prin voinţă, ca să putem astfel pricepe şi „voinţa” lui Dumnezeu. Pentru că, atunci când nu mai coincide „dorinţa” cu „voinţa”, adică „ne dorim” lucruri nefolositoare, pe care „voinţa” nu le viza într-atâta, s-ar putea ca „Cineva” să readucă lucrurile la normal...
Cea de-a treia şi cea mai spinoasă problemă, o constituie asocierea pluralui cuvântului „om”, în speţă „oameni”, cu termenul de „lume”. Iar aici problema este tranşată direct de Mântuitorul Hristos, care le spune Apostolilor Săi: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”(Ioan 15, 19). De aici se vede foarte bine că termenul de „lume” tratează fără echivoc ideea de ansamblu pervertit, ba mai mult, lăsat în voia celui rău, după cum de asemenea proclamă Mântuitorul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”(Ioan 12, 31). De altfel, şi Apostolul Iacov consemnează antiteza „om-lume”, atunci când afirmă: „Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu”(Iacov 4,4). Iar ca să se vadă prăpastia dintre termeni, aş mai aminti şi faptul că Iisus se numea pe Sine „Fiu al Omului”, deci prin aceasta, nu făcea altceva, decât să ridice entitatea umană la demnitatea dumnezeiasă, să îi redea Omului, „chipul lui Dumnezeu” cel pervertit prin intrarea lui în contact cu „lumea” lăsată anterior în grija celui rău, aşa cum am văzut mai sus. Iar ca să nu fiu acuzat de misticism, îl chem ajutor şi pe poetul Ion Barbu, care foarte pertinent, oferă „omului” majusculă în poemul „După melci”, arătând astfel înalta demnitate şi totodată aleasa misiune la care acesta este chemat: „In ungher adânc,un gând, îmi şoptea că melcul blând, din ungher de foi, pe-aproape, cheamă Omul să-l dezgroape”. Bineînţeles că aici, nici melcul nu trebuie luat ca atare, ci interpretat metaforic, ca element al „lumii”. Aşadar, consider că este cu totul necesar să se facă o delimitare precisă în sensuri, între „om-oameni” şi „lume”.
Şi cu siguranţă ar mai fi şi alte pseudo-sinonime, dar poate le vom aduce pe masa de operaţie cu alte ocazii. Până atunci, ia să fim noi mai atenţi cu ce ne iese din gură, şi implicit din gând!!!
Pe curând!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Suspendat între nori

Suspendat între nori,
el, cuvântul;
- de-o tristeţe vecină
cu clipa.

Risipa îl cheamă
s-o urce în adânc,
să-i lumineze cu mormântul său,
cripta.

duminică, 14 noiembrie 2010

Mesaj la intrarea în postul Naşterii Domnului

Mesaj la intrarea în postul Naşterii Domnului
Dragi vizitatori ai R.A.I.-ului şi viitori locuitori ai Raiului,

Vă recomand ca în această perioadă de aşteptare a Naşterii Domnului, să vă adaptaţi modul de viaţă, după măreţia şi semnificaţia sărbătorii pe care ne pregătim să o întâmpinăm, şi mai apoi să o sărbătorim.
Aşadar, să ne renaştem şi noi cu fiecare zi, aşa cum şi Hristos o face în ziua Crăciunului, în sensul că, nu ar strica să ne purificăm cât se poate, trupul cu postul şi duhul cu rugăciunea, iar spiritul să îl hrănim cu roade duhovniceşti, sau cel puţim să îl ferim de pângărirea cea de toate zilele.


Hristos se naşte, slăviţi-l,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă,
Cântaţi Domnului tot pământul
şi cu bucurie lăudaţi-l popoare,
că s-a preaslăvit!!!

joi, 11 noiembrie 2010

Petre Ţuţea...

"Prin 37, Petre Ţuţea, întrebat de Nae Ionescu: "Care trebuie să fie Însuşirile unui adevărat cetăţean român", i-a răspuns:
I. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
II. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România, fără regret;
III. Să nu înşele pe nimeni;
IV. Să nu necinstească nici o femeie, pentru a nu ofensa Majestatea Maicii Domnului;
V. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el". (Omul - Tratat de antropologie creştină)

miercuri, 10 noiembrie 2010

Nud

Ea îşi lăsa breteaua
să alunece în neant,
şi decolteul
la vânătoare de iepuri.

sub privirea reginei de vid,
orizontul se topeşte în mare.

luni, 8 noiembrie 2010

Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil



Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sunt arhistrategii oştilor cereşti. Ei au jucat roluri dintre cele mai importante în istoria creştinătăţii: Sf. Mihail, este cel care se opune revoltei lui Lucifer, îngerul căzut. Tot el îi călăuzeşte pe evrei în peregrinarea lor prin pustie, şi îl ajută pe proorocul Daniel în groapa cu lei. Sf. Gavriil, este cunoscut îndeobşte, drept arhanghelul bunelor vestiri de bucurie: el vesteşte atât naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cât şi Naşterea Domnului.
Urez tuturor celor ce poartă numele sfinţilor îngeri, un călduros LA MULŢI ANI!

vineri, 5 noiembrie 2010

In memoriam Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a murit. Dincolo de păreri şi idei, şi dincolo de toate necroloagele, consider că ceea ce contează este ceea ce rămâne în urma poetului, adică opera sa. De aceea eu voi reaminti tuturor, o poezie a lui Adrian Păunescu, pe care eu o consider cea mai frumoasă...
Dumnezeu să-l ierte!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

miercuri, 3 noiembrie 2010

A treia mână



Pe cand vântul îşi planta
în buzunar talanţi,
stâncile aşteptau fecundarea
din ţipătul pescăruşului.

Zborul promis plângea
sub storul celorlalte două mâini.

marți, 2 noiembrie 2010

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG: Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG:
Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

„Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă şi stăruiau în cele rele până într-atât se întrista şi suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toţi aceia şi să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atata râvnă mântuirea fraţilor lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinţi se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau sa fie osândit şi el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziţii prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovniceşte prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în Impărăţia cerurilor despărţit de ei.”

sâmbătă, 30 octombrie 2010

IRIS - Album nou

Bună seara, prieteniiiiiii!!!!!
Iris îşi lansează un nou album: "12 porţi"!

Pentru mai multe detalii, intraţi pe site-ul oficial Iris, pe care îl găsiţi şi pe pagina mea de blog, la rubrica "Muzică şi muzichie". De asemenea, melodia single o puteţi asculta din lista mea de melodii de suflet.
Audiţie plăcută!!!

Pruncul


De dincolo de râul de zgură,
se apropie un prunc trandafiriu
pasul avândul curtat
de un înger cu aripi de zahăr
şi buze cireşii.

-Lăsaţii-i să zboare, vă zic!
Pe ei, pe copii.
Lăsaţi-i să fie îngeri!!!

Colţuri de Rai...


joi, 28 octombrie 2010

Dorul-călătorul şi Piticul trandafiriu By R.A.I. & Katy tic

Dorul-călătorul şi-a răstignit menirea
Pe un albastru indecis;

Apoi s-a hotărât să treacă pe o altă zare
Cu livezi şi ceruri aurii,
Sperând ca noua lume să-i închidă golul.

Dar cum ogorul nu rămâne niciodată netocmit,
Zeii de piatră s-au grăbit
Să-şi joace cu ardoare rolul.

Dorul, amorţit de mii de ani
Culegând din lanul de-aşteptare
Doar mărăcini de chin şi vai,
S-a izbit frontal de ochii ei,
Cea mai frumoasă din întinsa zare.

Lăsat-au mărăcinii pentru zei
Şi au plecat în altă căutare...

Şi-aşa umblând mereu
Prin lumi cu axe paralele
Au dat pe-un lan de verde-ruginiu
De umbrele muribunzilor loviţi
De sete şi comete.

-Dar, Doamne, strigă dorul
Golit de tâmple,
De unde atâtea mii de umbre
Care mai de care mai bete
Socotindu-se pe sine
Ca fiind cele mai drepte?!

-Căutăm şi noi, domnule Dor,
Ziseră umbrele în cor
Un loc-cerc fără de margini
Şi fără de dreptate
În care să culegem diamante.

-He, he, zice ,
Că diamantele apar pe nemâncate,
Gândiţi, ai!?
Să mulţumiţi cerului şi pentr-un cerc
Mânjit cu gemul ce se scurge din clătită.

De dincolo de râu şi zgură
Se-apropie un pitic trandafiriu.
Pasul său era curtat
De un înger cu aripi de zahăr
Şi buze cireşii.

-Lăsaţii-i să zboare, vă zic!
Pe ei, pe copii.
Lăsaţi-i să fie îngeri!!!

miercuri, 27 octombrie 2010

Neorbire

Eu nu îmi voi mai spăla ochiul
de privirea ta.

Iar dacă se va întâmpla
ca cineva,
vreodată,
să îşi proptească-n
ochiul meu
privirea-i oarbă,

am să te chem,
am să te strig,
am să arunc cu rugi
spre nesfârşit,

să mă mai priveşti odată.

luni, 25 octombrie 2010

File de Pateric - Avva Antonie

PENTRU AVVA ANTONIE

1. Sfantul avva Antonie, sezand odata in pustie, a venit in lenevie si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu : Doamne, voi sa ma mantuiesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea ? Cum ma voi mantui ?
Si, sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut odata pe cineva ca pe sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se, si iarasi sezandsi impletind funia; apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie.
Si a auzit pe inger zicand : asa fa si te mantuieste. Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si indrazneala si facand asa se mantuia.

2. Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru : un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.
Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi : Antonie, scoala si vino !
Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari zburand si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.
Si a fost glas catre mine, zicandu-mi : intelege ceea ce vezi ! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau.

3. Zis-a avva Antonie : parintii cei de demult, cand mergeau in pustie, intai se vindecau pe sine si facandu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi iesind din lume, mai inainte de a ne vindeca pe noi singuri, indata incepem a vindeca pe altii si intorcandu-se boala asupra noastra, se fac noua cele de pe urma mai amare decat cele dintai si auzim de la Domnul zicand : Doctore, vindeca-te mai intai pe tine ( 1 ).

duminică, 24 octombrie 2010

Despre curajul de a ţine un blog sau un jurnal....

Discuţie pe mess, despre curajul de a ţine un blog sau un jurnal, şi alte câteva idei...
R.A.I.: tu nu ai un blog?
A.B. : nope..nu am nici timp nici disponibilitatea sa fac asta
abia daca mai scriu uneori framgmente de pagini de jurnal
R.A.I.: ce frumos
eu nu am curajul sa scriu un jurnal
A.B. : nu am incercat poezie..dar ma indoiecs ca as iesi din tipare
R.A.I.: cred ca ai face treaba buna pe poezie
A.B.: mie mi se pare ca ai nevoie de mai mult curaj pt un blog decat pt un jurnal
R.A.I.: jurnalul e o chestie mult mai intima si mult mai sincera
mie mi-e frica de propia mea sinceritate
cine stie ce-ar iesi
A.B.: niciodata nu poti stii..
mie mi se pare usor amuzant acum cand privesc in urma si mi recitesc randurile..
R.A.I.: mie tocmai de asta imi e frica
stiind despre mine ca sunt un tip care uneori are ganduri semi-inutile
care au ca singura utilitate, aceea ca imi dezvolta gandirea
A.B.: atata timp cat sunt pozitive..nu cred ca sunt inutile..te astepti sa filozofezi cu fiecare gand..sa analizezi si sa evoluezi mereu..nui chiar asa..
R.A.I.: in afara de actul gandiristic deloc condamnabil indiferent de context, mai conteaza si fondul, continutul gandului
ori nu de fiecare data e ok sa iti amintesti ganduri nude sau vide
A.B.: ..atunci ,incercam sa le reducem..eu unu sunt constienta ca nu sunt in stare sa le reduc de tot
R.A.I.: cred ca problema nu e de reducere, ci de selectie!
A.B.: si cum faci sa le opresti ,inainte de a se manifesta ?
R.A.I.: pai, nu!
le lasi sa se manifeste, dar le selectezi pe cele ce merita imortalizate in scris
): clar in prima faza, nu poti opri gandul
A.B.: aa ..te refereai la scirs
R.A.I.: pai da
de oprit gandul, nu cred ca s-a inventat tehnologia necesara
revenind la ideea de baza,
tocmai de-asta spuneam ca e riscanta ideea de jurnal, pt ca esti tentat sa scri sub imperiul momentului, deci selectia este incerta
A.B.: ..dar o pastrezi numai pt tine..e mai bine sa fie ceva brut ..asa vezi ce ai de slefuit...si schimband directia discutiei..ca am vazut asta si mia sarit in ochi,,,După părerea mea, cea mai albastră privire o produce o pereche de ochi căprui...cum a iesit asta..?ai incercat ..prin tatonare..ai corectat sau pur si simplu a fost un gand pur..nemodificat/
R.A.I.: uite ca m-ai prins
intr-adevar a fost o strafulgerare
A.B.: dar celelalte..
cum scrii?
R.A.I.: de obicei sunt elaborate anterior
sunt scrise intai in creion
apropo de curajul de a tine un blog, consider ca in asta consta curajul
ca in momentul in care ai postat ceva, deja ceilalti citesc si cu stersul e mai complicat
***
A.B.: imi cer iertare ca spun asta..poti s/o privesti cum vrei..cand ti/am citit versurile prima data..pareau ca nu te reprezinta,,imi pareai o persoana mult mai practica ..
dar se pare ca toti ascundem cate un fel de taina
R.A.I.: fa-ma sa inteleg
de ce sa nu m areprezinte?
A.B.: pentru ca pareai genu de persoana foarte eficienta,,cu picioarele pe pamant,prinsa in fiecare moment al vietii de zi cu zi..prea implicat in realitatea ca sa ai timp sa visezi ,sa analizezi..
R.A.I.: inteleg
asta este de fapt adevarata figura a poetului
atunci cand sti despre cineva din start ca e poet, iti spui: e clar! e visator, fa ce vrei cu el
de fapt el este cel mai aprig observator al vietii si al societatii
A.B.: adevarat..dar ca aprig obsrvator ,nu e nevoie sa fie implicat neaparat cu toata fiinta in viata
R.A.I.: nu stiu altii cum sunt, dar mie nu imi plac jumatatile de masura
de aceea ma oftic teribil cand nu pot ajunge la masura pe care mi-o impun
A.B.: stiu cum e
R.A.I.: atat in viata, cat si in cunoasterea strict intelectuala
sau in latura artistica
A.B.: sa te ajute Dumnezeu sa ajungi la masura necesara..ma iarta acum..ai mei merg la culcare si trebuie sa inchid ..as mai sta..dar mi/e imposibil...mai vorbim..sper sa-mi mai fac timp de mess..te imbratisez..noapte frumoasa si zile frumoase fara jumatati de masura!

miercuri, 20 octombrie 2010

marți, 19 octombrie 2010

D' Arc


D’ Arc

Mimând la derută
un nou soi de noroc,
voi ademeni fecioara
la mine în cord;

O voi lega pe rug,
ca pe d’Arc de demult
şi îi voi arde cu lacrimi
povestea.

Nimic mai mult.

vineri, 15 octombrie 2010

NICHITIANĂ


Ochelarii neochilor mei
nu se sparg
nici când se lovesc de pietre
nici când de îngeri se izbesc,
în loc de prag.

Ei se topesc şi ajung ceaţă.
Atât de deasă şi-atât de
ceaţă
încât viaţa devine limpede
şi clară
şi frumoasă.

13. 10. 2010.

miercuri, 13 octombrie 2010

Fecioara din Epivat


Răstignită pe două rugi:
una spre cer,
a doua-nconjurând pământul,
fecioara din Epivat
m-a chemat.

Dar nu m-am dus.

M-a reţinut cuvântul?

Oh, nu! Ci moartea -
dinastie de-mpărat
desperecheat.

13. octombrie. 2010;
ajunul Cuviasei Parascheva.

Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iaşi


Viaţa Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi
Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: "Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia". Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, "Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei". Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: "Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte".

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: "Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin".

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.



Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: "Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!" A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: "Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!"

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: "Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!". "Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!". După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: "Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!"

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: "Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!". Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. "Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?" a întrebat-o soţul. "Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. "Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească". De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită "cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare".

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: "Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat". "Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!". În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Răscruce de îngeri

Te-ai născut la o răscruce de epoci
şi-ai trăit la o răscruce de cruci.
azi o răscruce de îngeri te-ncearcă
şi nu-ntrebi: "Unde Doamne?"
Dar te duci...

marți, 14 septembrie 2010

O frumoasă pildă despre păcat

Această pildă mi-a parvenit prin intermediul messenger-ului, de la doi buni prieteni, Anca Văraru de la A.S.C.O.R. Iaşi şi Alin Rosanov de la A.S.C.O.R. Suceava. Le mulţumesc!
"Un tânăr,care deseori batjocorea Biserica şi credinţa,a venit la un preot şi l-a întrebat în ras:
-A-ţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat?Are…10-15-20 kg? Eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate… Preotul zâmbind cu amărăciune i-a răspuns tot printr-o întrebare: - Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva? - Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul. - Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort. Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Sa cugetam si noi daca ne apasă sau nu greutatea păcatelor noastre".

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate