Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Galopând la pas prin furtuna monotoniei - „Dimineţi fără glorie” de Ion Beldeanu

Galopând la pas prin furtuna monotoniei. Aşa se poate rezuma într-o sintagmă, volumul de versuri „Dimineţi fără glorie” al poetului Ion Beldeanu (Editura Opera Magna, Iaşi 2011). O sintagmă construită din două oximoroane. Asta pentru că şi poeziile ce alcătuiesc prezentul volum descriu un traseu zig-zag-at între două stări aparent antagonice: „Încerc să accept ceea ce se întâmplă/ca şi cum nu despre mine/ar fi vorba/neputinţa, tăcerea şi celelalte compromisuri/o pendulare între ironie şi aversiune”(Să vezi cuvintele cum). În fapt, aşa cum însuşi poetul mărturiseşte în ars poetica volumului , ne întâlnim cu un adept al obiectivismului, care retrăgându-şi sinele din povestea depănată, va încerca să descrie lumea înconjurătoare, gravitând între ironia francă, atât de specifică poeţilor şi aparenta decadenţă cu iz bacovian, care în fapt nu este decât o percepţie cvasirealistă a realităţii cotidiene. Realitate la care face referire şi Bacovia în versul: „Sunt câţiva morţi prin oraş, iubito”(Abator). De fapt, cam asta este tot ce exploatează domnul Ion Beldeanu din lirica bacoviană.
Acum, revenind la volumul de faţă, şi implicit la autorul său, trebuie spus din capul locului că, pentru o mai bună impermeabilitate în faţa subiectivismului, poetul se deghizează în cal. Calul, care aici simbolizează lumea ideilor poetului sau mai corect spus, conştiinţa acestuia. Practic, suprema armă a obiectivităţii. Astfel, vedem cum pentru a se ajunge la stabilirea principiilor existenţiale, a pietrelor de temelie, este necesară o vizită de curtoazie pe tărâmul lucidităţii: „Acolo e dangătul amiezii/ziceam şi alergam peste clopotele albe/ale bisericii neadormite/în vreme ce calul ieşea/spre a-şi recunoaşte pietrele”(Dintr-o dimineaţă în cealaltă). Un al doilea pas important ar fi construirea unnei percepţii coerente asupra morţii, care nu trebuie privită decât ca o trecere dintr-o viaţă în alta: „Am să sar în coama unui cal/ca şi cum aş evada din moartea/minuţios pregătită/povesteşte şi spune-mi dacă/îmi stă bine când zbor/ dintr-o întâmplare în alta”(Iarba urcând). O altă atitudine specifică demersului de demascare a realităţii groteşti care ne înconjoară, în fapt, o aparenţă (cea mai esenţială aparenţă), este foarte bine surprinsă în versurile: „Caii sfâşie piaţa cea cuminte/şi iar întreb: ce cauţi tu/ mai negru ca moartea/în ochiul de rouă/cel dulce precum iertarea/şi nu cobori în Poarta abatorului exact acolo fiindu-ţi locul”(Şi iar întreb).
Dar, destul cu această minunată metaforă a calului. Era vorba mai sus de oarece ironii… Iată o construcţie care descrie foarte bine, în notă ironică, o descriere a realităţii mascată de o aparentă resemnare: „Nu mai e nimic de inventat/Până şi îmblânzitorul de cobre/Şi-a pierdut verva de altădată/El care susţinea mereu că are asigurată/Partea nevăzută a gloriei”(Oare gloria?). Iar dacă ar fi să exemplificăm şi aparenta decadenţă despre care aruncam o vorbă mai sus, ar fi să cităm: „Nu-i nimic de făcut în faţa morţii/pianul strigă prin zorii ultimei dimineţi/când se trezeşte oraşul/şi reia tristeştea de la capătul tunelului”(Nu-i nimic de făcut în faţa morţii).
Interesant este felul cum poetul construieşte volumul şi din punct de vedere stilistic, presărând aşa, din galopul calului, atât imagini delicate, menite să aducă un suflu de linişte: „Atunci intră Eldora/niciodată nu-i târziu pentru iubire/şi pielea ei miroase a soare/şi părul său are sclipiri de foc”(N-am cum); „E ora la care cafeaua are gust de întâmplare/fărăde întoarcere/amintindu-mi de florile trupului tău”(Privelişte); „Azi înţeleg ce se mai poate alege/poate şarpele prins/şi legănat pe umeri/dacă nu chiar/dimineaţa în care te vei întoarce/bineînţeles devreme/cu aceleaşi cireşe aprinse/în priviri”(Şarpele prins 1); cât şi imagini puternice, care reuşesc să traducă starea de zbatere interioară sinonimă cu luciditatea soră cu poetul: „Peste sângele meu se înfăşoară/fuioarele insomniei/vine ploaia de mai şi zic:/Ai ochiul plâns iar marile focuri/par a se stinge”(Oare gloria?); „să deschizi cartea şi să auzi/cum cuvintele se clatină/la lumina sângelui tău neîmpăcat”(Inevitabila realitate); „dar ce rost are să vă povestesc/despre ploaia de bufniţe/în care şi ziua se împiedică?”(Neliniştea dimineţii); „E clipa când singurătatea incendiază oraşul”(Nevroze 2).
În treacăt fie spus, la nivelul esteticii, se poate bifa o tendindă de actualizare a formelor, în sensul că, deşi nu mai este un june, poetul Ion Beldeanu adoptă trendul de a scrie cu cât mai puţine semne de punctuaţie. Ce să-i faci, trebuie să ne adaptăm…
În încheiere, ar mai fi de spus că prin prezentul volum, poetul Ion Beldeanu reuşeşte să slalomeze printre tinerimea care a invadat Cetatea Poeziei, dovedind că poate să combine fructuos precizia construcţiei versului, dobândită prin experienţă, cu prospeţimea formelor noi, pe care le exploatează la maxim. Salutăm respectuos, „Dimineţile fără glorie” şi pe poetul care, oricum nu mai are nevoie de glorie, aceasta fiind deja un substrat pe care de pe acum se aşterne consacrarea.
Romeo Aurelian Ilie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate