Anul acesta, între 31 mai și 2 iunie, s-a desfășurat
vizita istorică a Suveranului Pontif, Papa Francisc I în România. Acesta a vizitat în prima zi Capitala, unde s-a
întâlnit cu înalții demnitari de stat și cu P.F. Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române. A doua zi, sâmbătă, a mers de dimineață la Şumuleu
Ciuc, unde a oficiat Sfânta Liturghie, în fața unei mulțimi de aproximativ
100.000 de oameni, de diverse etnii și confesiuni creștine, iar pe seară a
ajuns la Iaşi, unde s-a întâlnit cu credincioșii la Palatul Culturii și unde,
în cadrul discursului său, a rostit mișcătoarele cuvinte: „Fericirea noastră se realizează făcându-i fericiţi pe
ceilalţi. Toate celelalte sunt poveşti”.
Punctul culminant al vizitei Suveranului Pontif s-a desfășurat duminică, la
Blaj, unde a avut loc o ceremonie cu totul specială: Papa Francisc I a
beatificat, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită pe Câmpia Libertății, șapte episcopi
greco-catolici români, ce s-au învrednicit de cununa martiriului în închisorile
comuniste din România. Aceștia sunt:
·
Vasile Aftenie, mort în noaptea de 9 spre 10 mai 1950, în
închisoarea Văcărești;
·
Valeriu Traian Frențiu, mort la data de 11 iulie 1952, în închisoarea de la Sighet;
·
Ioan Suciu, mort la data de 27 iunie 1953, în închisoarea
Sighet;
·
Tit Liviu Chinezu, mort la data de 15 ianuarie 1955, în
închisoarea de la Sighet;
·
Ioan Bălan, mort la data de 4 august 1959 (supraviețuitor
al Sighetului) ca urmare a vicisitudinilor din domiciliul obligatoriu stabilit
la mănăstirea Ciorogârla, în vremea aceea aflată sub controlul direct al
autorităților comuniste;
·
Alexandru Rusu, mort la data de 9 mai 1963, în
închisoarea de la Gherla;
·
Iuliu Hossu, mort la data de 28 mai 1970, după 5 ani de
detenție aspră la închisoarea de la Sighet și încă 14 ani de regim sever de domiciliu obligatoriu la mănăstirea
Căldărușani, deasemenea controlată strict de comuniști (pentru mai multe
detalii privind viețile acestora și suferințele lor în temnițele comuniste,
puteți citi cartea „Martori ai Fericirii. Șapte viei de sfinți români” de
Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, editura Humanitas, 2019).
Nu voi insista asupra programului
complet al vizitei Sanctității Sale în România, mai cu seamă pentru că aceasta
a fost prezentată pas cu pas de către majoritatea canalelor media.
Aș dori doar să realizez un microportret
al Papei Francisc, mai cu seamă pentru a pune în evidență faptul că acesta este
un om cu o foarte mare deschidere spre dialogul interreligios și interconfecional,
iar vizita sa nu a avut câtuși de puțin scopul de a face prozelitism catolic în
rândul românilor ortodocși. Și aceasta deoarece am observat, în rândul unor
grupări ultra-ortodoxe, ce nu fac deloc cinste Bisericii Ortodoxe Române, o
atitudine refractară față de această vizită, acestea emițând opinii
regretabile, conform cărora, Papa ar fi eretic și schismatic, iar sosirea sa în
România și întrevederile cu reprezentanții B.O.R. ar fi de-a dreptul
scandaloase, contravenind flagrant principiilor dreptului canonic ortodox.
Că așa stau lucrurile o dovedește în
primul rând faptul că, încă de la începutul pontificatului său, din anul 2013,
Papa Francisc I a susținut în nenumărate rânduri că își dorește intensificarea
relațiilor de prietenie și dialog cu toate confesiunile creștine și cu toate
religiile lumii, ba chiar a întreprins o serie de vizite și întrevederi cu mai
mulți lideri religioși, inclusiv cu Patriarhul Ecumenic de Constantinopol,
Bartolomeu I, în anul 2014.
Mai mult decât atât, dovedind o
atitudine de maximă deschidere, diametral opusă oricărei forme de fanatism
religios, Sanctitatea sa a afirmat în dese rânduri că este timpul ca Biserica
Romano – Catolică să renunțe la atitudinea sa de unică deținătoare a adevărului
revelat și să trateze fiecare confesiune și fiecare religie de la egal la egal,
în spirtul prieteniei și toleranței ce trebuie să guverneze întreaga umanitate.
Această atitudine se vădește inclusiv în
faptul că, încă din perioada anterioară alegerii sale ca Papă, pe când era
cardinal, acesta a susținut o serie de întrevederi și discuții pe teme cât se
poate de diverse, cu rabinul argentinian Abraham Skorka, rectorul Seminarului
Rabinic din Buenos Aires, în cadrul cărora nu au fost ocolite nici subiectele
delicate legate de religie, dogme, sau fanatism religios, teme ce au fost
dezbătute cu maximum de respect reciproc, fără ca vreunul dintre cei doi să
încerce o câtuși de mică tendință de a pune mai presus credința sa față de a
celuilalt (pentru lectura integrală a dialogului dintre cei doi lideri
religioși, puteți citi cartea „Despre cer și pământ” de Jorge Bergoglio și
Abraham Skorka, editura Curtea Veche, 2014).
Un alt moment important din cadrul
pontificatului Papei Francisc I a fost declararea anului 2015 ca „An Jubiliar
al Milostivirii lui Dumnezeu”, precum și suita de vizite în întreaga lume
desfășurate sub egida acestui Jubileu. În Bula de Proclamare a Anului Jubiliar Extraordinar al Milostivirii, „Misericordiae
Vultus”, Papa Francisc a spus, printre altele: „Vom încredința viața Bisericii, a omenirii și a întregului univers
Domnului nostru Isus Cristos, implorându-L să reverse asupra noastră
milostivirea Sa precum roua dimineții, pentru ca toți să putem conlucra la
construirea unui viitor mai bun. Cât de mult îmi doresc ca acest an să fie
adânc în milostivire, ca să putem ieși în întâmpinarea fiecărui bărbat și a
fiecărei femei, aducându-le bunătatea și duioșia lui Dumnezeu! Fie ca balsamul
milostivirii să îi atingă pe toți, și pe creștini și pe cei aflați departe, ca
semn că Împărăția lui Dumnezeu este deja prezentă în mijlocul nostru” (Papa
Francisc, „Cuvinte pentru inimă, minte
și mers împreună”, editura Galaxia Gutenberg, 2019).
Așadar, vedem cum discursul ex cathedra al Suveranului Pontif este unul îndreptat către toți
oamenii acestei lumi, fiind centrat pe ideea de comuniune spirituală și
amicală, nicidecum o încercare vădită sau voaltă de convertire la catolicism a
celor de alte religii sau confesiuni. Consider că venirea sa în România este un
bun prilej de a-l cunoaște, de a ne deschide inimile spre a îmbrățișa călduros
această atitudine firească și de a-i răspunde în aceeași manieră.
