Reminiscenţe la trecut

Cu C14 îmi cercetez
fosilele descoperite
în buzunarul drept
al tâmplei.

Sunt vechi!

Sunt de pe când râdeam
străpunşi de iepuri
cu coarne de fildeş pe post de aripi;

Sunt de pe când urlam
a răscoală, purtând în cârcă
norii de granit.

Sunt de pe când purtam în pântec
prunci cu crucea în talpă
şi flori violete sub pleoape.

Sunt de pe când cădeam în abis
şi ne aflam tot tineri
şi la fel de goi...

Nici urmă de şarpe atunci,
Acum, nici urmă de noi.

căderea în înalt

am căzut în înalt,
cu o pasăre deghizată
în trudă.

mă iartă!

prin gaura ploii privit
sunt asfinţit răstignit
pe-o strigare surdă.

cerul tău. poemul dianei

Dianei

acest poem e cerul tău
- cer simplu, de diană -
fii pasăre de rouă
şi îl zboară.

lasă-mi cenuşa lăptoasă
a coşului cu flori astrale
să-mi pun pe cap
cununa de fiori,
departe de-ntâmplare.

Poemele nenaşterii mele

Zborul fără de toiag

Din craterul cu magma îngheţată,
umbrit de zborul fără de toiag,
am să mă nasc.

iar degetul cel mare
va sângera în noapte,
de săgeata soarelui din prag.

Urlet de dor de haită

Nenaşterea mea de azi
n-a înfipt drapelul
în geana obosită.

Doar îngerul suspină...
cum lupii singuratici
urlă de dor de haită.

Chemarea deşartă

s-au topit deşerturi de cristal
au zburat izvoare rubinii;
minunea fără chip,
de dincolo de soare,
etern chemată
rămâne zidită la temelia
deşartei chemări.

Regele păsărilor

Regele păsărilor sunt!

al celor ce-au zburat
pe fereastra deschisă
a ţipătului
de carton.

Regina mea,
strămoaşa florilor de piatră
îmi poartă regatul
spre cuibul de sare
arzătoare.

cioplirea în vid

am cioplit în vid
o mână,
care să mă ţină, la rându-i
de gând.

doar aşa, ocupat cu "iubirea",
el nu va mai plânge
după fâlfâitori glazuraţi
ci va trage cu
"arc-en-ciel"-ul
săgeţi eterice
înspre norii neciopliţi,
antropofagi.

Înălţarea la Cer a Domnului nostru Iisus Hristos

În fiecare an, la 40 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica dreptmăritoare sărbătoreşte Înălţarea la Cer a Domnului Hristos. Aceasta este ultima apariţie pe pământ a Mântuitorului. El se înalţă la Cer, unde va sta de-a dreapta Tatălui, pentru a trimite de acolo pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, Care prin Pogorârea Sa asupra Sfinţilor Apostoli în ziua Cincizecimii, va da naştere în chip văzut Bisericii Creştine.
Importanţa covârşitoare a Înălţării Domnului, constă în aceea că Mântuitorul urcă la Cer împreună cu firea umană în deplinătatea ei, pe care şi-o asumă pentru totdeauna prin unirea ipostatică. De acum, firea omenească şade pe tronul dumnezeirii. Ce bucurie sublimă!!!