Miss Mistiq încălecase pe o aură de sfânt
şi gonea pe ea arând
vaste hectare de vânt.
Tălpile ei, ah, dacă apucai în goana ei să
le săruţi...
Ah, ce gust!
de mort înfiat de un prunc
proaspăt tras la tigaie în unt.
Tălpile ei, ah, dacă ai apuca să le
săruţi,
urmele buzelor tale ar scobi în ele tunele
prin care ai intra în ea şi ai putea
să te dăsfătezi în paradisul zâmbetelor
ei.
Dar ea îşi fereşte tălpile în continuu,
se păstrează virgină
pentru buzele soarelui
sau pentru vreo altă jivină,
doar de ea zâmbită şi divină.
Pe Miss Mistiq am mai văzut-o cândva
într-un butic.
nu ştiu ce vindea,
parcă icoane pictate pe fum,
parcă crucifixuri din sticlă de gorun.
Eu am întrebat-o: ţiitoare ţineţi?
ea mi-a răspuns lăcrimând: ţiitoare sunt.
Şi totuşi, mă atrăgeau tălpile ei...
După lungi chinuri,
după o luptă ingrată,
am apucat să i-o sărut pe cea dreaptă.
Ea a sărit atunci speriată într-un picior
iar pământul a început să urce pe tunel
până în dreptul inimii, unde s-a oprit,
drumul fiind obstrucţionat.
Inima se mărise de la emoţie;
Miss Mistiq îşi zărise marea iubire:
Frumosul zburător
hrănit cu vitamine,
tunnat cu alcaline,
emanând prin toţi porii iubiri cristaline.
El însă zbura în neştire
vrând să-şi tatueze întreaga lui fire
direct pe privire;
să vadă totul numai prin sine.
Off, de-ar fi ştiut Miss Mistiq
cu ce dans să-i răpească privirea...
Aşa că a luat-o direct la fugă
şi-n faţa lui s-a împiedicat subit,
dar dorul i-a dat o ultimă putere
să-i spună:
„Ce mult te-am iubit!
ce mult te iubesc, şi de când te tot chem,
să mă scapi din al durerilor infern:
c-aşa mă dor de tare gândul
şi pieptul, împletit duios din flori
şi dorul după tine, viaţa mea
şi tălpile de-atâta dans pe nori”.
El a rămas înmărmurit
cu privirea jumate tatuată
nu-nţelegea dacă e vis
sau dacă zâna e adevărată.
Şi-a smuls, aşadar, din găvanele firii
privirea ce-l ţinea încurcat
şi-n locul ei şi-a plantat două mere
şi îndată el s-a luminat
că-n faţa lui nu licărea doar o părere
ci Miss Mistake există cu adevărat.
Deci a cuprins-o între aripi cu atâta dor
şi tălpile cu foc i-a sărutat
şi de atâta dragoste cerească
şi merele-i din ochi s-au îmbătat.
Acum priveşte totul prin tălpile ei
iar ele îl poartă spre ceruri veşnic reci
căci o atât de mistică iubire
merită conservată pe veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu