cu drag, Faramitei
Diamante nu am. Doar
nemurirea,
asa legata la
ochi, cum o stii
e tot ce-as putea
sa-ti ofer
cand tipatul
vietii va inflori.
Doar nemururea,
atat. Si-i fecioara!
iubita n-a fost
pan-acum
de niciun om, ci
numai de ingeri
furisati
pe-nserat din fantani.
Nu. iubita n-a
fost, desi a umblat
in haita cu
cainii uitarii
si-n grote cu
corbii a innoptat
si fata si-a
scaldat in izvorul tradarii.
Prin paduri n-a
cutreierat, fermecata,
s-a temut de
vanatori si de mistreti
doar pe maidanele
noptii a colindat
si pe alei
sculptate de zei mareti.
Diamante nu am.
Doar nemurirea
si-i orfana de
orice dorinti,
vitregita din
fasa de doruri inalte
si de aureolele
de sfinti.
Iubita n-a fost
niciodata,
si nici ea n-a
iubit nicicand,
doar a privit
candva extaziata
urmele pasilor
plangand
intinse la uscat
pe-o franghie arzand.
Diamante nu am.
Doar nemurirea,
asa legata la
ochi, cum o stii
doar tie ti-o
ofer; da-i iubirea
si-un colt de cer
in suflet vei primi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu