Privita prin binoclu, din spatele ferestrelor inchise, pustia vietii se intindea calma pe toata suprafata palmei. Ici colo se mai ridica cate o duna de nisip, in punctele strategice, marcand astfel momentele in care plictiseala se lasa corupta de nevroza. Atunci incepeau sa cante mut, toate dunele. Iar din fiecare se desprindea cate un fir de nisip, prinzandu-se apoi intr-un dans calugaresc.
Din departare, se vedea venind o ceata de tineri, baieti si fete, avand pasii curtati de visuri cosmice. Numarul lor nu se putea determina, intrucat umblau umar in umar si privirile lor se intrepatrundeau incontinuu. In ochii lor ardea cu valvataie statuia pacii, impreuna cu toata sama de ghirlande ce o impodobeau. La rastimpuri scuipau scrumul in nisip, iar nisipul ardea la randul sau. In plete isi atarnasera din belsug, flori de camp; acele flori ce nu se ofilesc niciodata, doar pentru simplul fapt ca nici nu infloresc foarte extaziate, ci mai degraba pentru a demonstra inrudirea opulentei cu evanescenta. Pe umarul drept al fiecaruia, se puteau observa batand ritmat din aripi, cate un fluture cap-de-mort. Fetele aveau cercei din cioburi de dorinta. Baietii purtau cingatori impletite din fire de credinta si negare. Nu pareau sa aiba asupra lor bani. Ci fiecare isi atarnase la brau cate o prastie confectionata din piele de prapastie. In picioare purtau cu totii opinci din piele de magar putrezit. Iar gleznele erau invesmantate in roiuri de muste negre, insetate de duhoare.
- Noi suntem magii luminii! au strigat deodata in cor, acesti fii ai urgiei. La auzul acestor cuvinte imbibate de blestem, soarele s-a rupt cu un tipat prelung de jale de pe bolta cerului si s-a gramadit la picioarele lor, cersind indurare. Dar ei nu au priceput, se pare, cum indurarea se poate cersi, asa ca au lasat soarele in urma, prada supliciului de a fi devorat de negrele muste.
Noaptea a venit indata cu mare pompa, jubiland. In noaptea aceea, luna era rotunda. Dar ei au scos prastiile de la cingatoare si au lansat inspre ea siruri de pietre sapate in stanca libertatii, astfel incat au cioplit luna pane ce aceasta a luat forma unei securi. In tot acest timp, din luna curgea un praf fin de culoarea uitarii. Iar luna-secure se porni in dans nebun pe cer, sfasiind cu privirea ei sfredelitoare, orice urma de noapte, reasezand lumina cea dintai pe tronul ei de odinioara.
- Noi suntem magii nemuririi!! au strigat ei apoi, tot in cor, cu un glas rupestru, anuntator de noi eclipse.
De data aceasta, viata s-a ridicat din jiltul sculptat in piele de sarpe, si s-a aruncat de gatul mortii, inclestindu-si buzele de ale acesteia, intr-un sarut dogoritor. Curand, intre viata si moarte nu mai era loc nici macar de-o lacrima. S-au intrepatruns intr-atat incat din incestul lor s-a nascut un vartej naucitor, cu chip de om mortificat. Un vartej ce ameninta sa inghita totul in calea sa. Fiii urgiei s-au prins atunci de taisul luciditatii, iar sangele ce le-a picurat din dorul sfartecat, le-a fost ca un scut de nezdruncinat. Si cand taifunul ameninta mai tare sa-i invinga, luna isi scoase ochii si ii trimise in ajutorul tinerilor, sub forma de pasari de foc, cu ciocul de fildes. Acestea au ciugulit toata ura cuprinsa in vartej, biruindu-l apoi cu batai de aripi inflacarete. Apoi s-au autodizolvat, ramanand doar doua scantei, greu de detectat. Tinerii si-au venit in simtiri, si cu privirile unite intr-un glas, au strigat:- Noi suntem magii iubirii!!!
Si indata din toti porii palmei au inceput sa rasara ierburi si flori, si printre degete sa curga izvoare cu apa vie.
Tinerii, fii urgiei, au murit pentru o clipa, renascund apoi ca fii ai luminii si ai nemuririi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu