Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

marți, 7 decembrie 2010

Impresii de la hram: Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul Parohiei Bucu, Ialomiţa



În fiecare an, în data de 6 decembrie, Parohia Bucu, jud. Ialomiţa îşi sărbătoreşte hramul, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ocrotitorul localităţii, Sf. Ierarh Nicolae.
Fireşte că nici anul acesta nu a făcut excepţie, în ciuda premiselor negativiste, anunţate de vremurile grele spre care ne-au abătut situaţia financiară a ţării.
Astfel, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, biserica parohială era plină de creştini dreptmăritori, veniţi în număr mai mare decât de obicei să participe la slujba utreniei şi apoi la Sf. Liturghie, săvârşite de cei doi vrednici slujitori, părintele paroh Badea Gabriel şi părintele Hertz Daniel. La strană, au dat răspunsurile cântăreţii Avram Dorin, Vasile Marian şi Ilie Romeo; iar paraclisier a fost Hertz Mihai, fiul părintelui Daniel. Trebuie menţionat şi aportul vocal al credincioşilor, care a făcut să răsune biserica la cântarea troparului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor...”, dar mai ales la răspunsurile cuvenite la Sf. Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt parenetic rostit de părintele Hertz Daniel, în încheierea căruia s-au adus mulţumiri atât celor care au contribuit la realizarea hramului, cât mai ales doamnei Lepădătescu Haretia, care şi anul acesta a sporit zestrea bisericii parohiale, donând două policandre mici şi o icoană argintată cu Maica Domnului.
Apoi, toţi cei care au participat la slujbă, cinstind pe Sf. Nicolae, aşa cum se cuvine unui ocrotitor, au mers la agapa frăţească de care s-a ocupat un grup de femei bine-credincioase, coordonate de doamna preoteasă Hertz Gabriela şi de doamna Radu Ioana, care au lăsat pentru o binecuvântată pricină rolul Mariei, şi s-au îmbrăcat în haina de slujitoare a Martei.
Aici s-au alăturat sărbătorii, domnul primar Ion Drăguşin şi domnul profesor de religie Marin Sebastian, însoţit de un grup de elevi ai şcolii, care ne-au încântat cu un microrecital de colinde. De menţionat că şi şcoala din localitate, se află de câţiva ani, tot sub atenta ocrotire a Sf. Ierarh Nicolae.

luni, 6 decembrie 2010

Despre neputinţa de a ierta


Nu ştiu alţii de ce nu pot să ierte... Cât despre mine, chiar că nu îmi iese figura asta! Pentru că... nu am de ce...pentru că nu mă pot supăra pe nimeni atât de tare încât să necesite un astfel de demers...iertăresc!!!

Sf. Ierarh Nicolae



Sf. Ierarh Nicolae

Biserica Creştină a rânduit ca în fiecare an, în data de 6 decembrie, să se prăznuiască Sf. Ierarh Nicolae. Pentru mai multe detalii despre acest sfânt, puteţi accesa site-ul Parohiei Bucu, care de altfel, îl şi are ca ocrotitor:
http://sfinbucu.blogspot.com/
Eu aş vrea doar să urez "La mulţi ani!" celor ce îl au drept ocrotitor pe Sf. Nicolae, şi să bucur cititorii "R.A.I.-ului", cu o scurtă povestioară despre acest sfânt iubit îndeosebi de copii, fiind cunoscut de aceştia mai mult ca "Moş Nicolae", cel care, mai înaintea lui Moş Crăciun, aduce daruri...
Este vorba despre minunea săvârşită de sfânt, încă din timpul vieţii sale pe pământ, şi anume, cum a salvat el o corabie de la naufragiu:
" Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemat si am venit voua in ajulor". Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis; "Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu" (Ioan 14, 12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul

Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din rele ce patimisera.

Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si ganduriie mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica sunteti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care suteti voi" (I Corinteni 3,16-17). Deci, asa invatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si din cei necredinciosi, de se intampla cuiva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intru dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept". minunea a fost preluată de pe site-ul:http://www.sfantulnicolae.info/

joi, 2 decembrie 2010

12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie


12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.
Pentru a vă bucura de învăţăturiel Părintelui Cleopa, vizitati si sire-ul:
http://cleopasihastria.wordpress.com/

miercuri, 1 decembrie 2010

Fulgerare de gând!

Îmi vine pur si simplu să strig că iubesc, tot ce-i frumos şi strămoşesc, familia şi ţara, prietenii şi uneori ocara! şi nu mă scămoşesc la fiece cădere, pentru că nu-mi dă voie Dumnezeu, care mă veghează şi stă cu gura pe mine în absenţa mamei...
Da! Îl iubesc pe Dumnezeu şi abia aştept să se nască Hristos! Aştept Crăciunul cu tot ce aduce el, şi nu-mi doresc drept daruri, decât ca familia să fie acasă şi să mă iubească! Iubesc viaţa asta pe care o trăiesc chiar dacă uneori sunt absent din cauza păcatelor, aceste "nimicuri" existenţiale de care ştiu că voi scăpa odată cu spovedania. Ce fac acum...? Beau o cafea, ascult colinde şi iubesc, chiar dacă afară plouă, şi probabil că nici parada de 1 decembrie nu se mai ţine. Ei, şi?
Eu zic că e bine!

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate