poemul corbului născut din femeie

după un desen de Georgiana Coteţ 

mi se micşorează ochii, femeie,
cu fiecare bucată ce mi-o smulge
corbul ce l-ai trimis
să mă salute.

mi-s tot mai mici ochii, corbule,
de când femeia care te-a născut
îmi soarbe privirea
şi-o picura-n lut.
              *
când corbul si femeia
lăsa-mă-vor singur,
din ochi vor rămâne găvane;
din lut, ecoul unui salut...

Femeia cu sertare

după o pictură de Salvador Dali

mi-a bătut la usă o femeie cu sertare.

fără niciun cuvânt şi-a tras toate sertarele dinaintea mea
ca şi cum ar fi vrut să mă conving de goliciunea lor.
şi tot fără niciun cuvânt m-a invitat
să le umplu pe fiecare cu ce voi vrea.

în primul sertar, cel din dreptul inimii
mi-am pus inima, pe care oricum vream să o scot
şi să o duc la tunat
ca să nu-mi mai tune mie în cap.

mi-aş fi pus şi o parte din gânduri, pe cele mai rele,
dar când au văzut că ar trebui să împartă sertarul cu inima,
s-au agăţat de mine ca o pisică speriată
când vrei să o bagi la apă.

le-am mai păstrat, cu toate că m-au zgâriat cam rău.

în al doilea sertar, cel din dreptul diafragmei
am aşezat cu grijă, să nu se trezească,
toate dorinţele mele deşarte.
cele ce m-au condamnat să fiu un visător inutil.
le-am şi învelit, grijuliu, cu o pătură din pene de scatiu
ca să înveţe zborul când s-or trezi.

în al treilea sertar, cel din dreptul stomacului
am grămădit din belşug vorbele de prisos:
înjurături, promisiuni la sfinţi, neîmplinite
şi academismele pe care nu mai aveam unde si cu cine
sa le uzez.

mai rămăsese un sertar mai mic,
în dreptul uterului.
mi-am zis că n-am ce pune acolo
decât ceva foarte mic şi delicat
aşa că am aşezat acolo, ca-ntr-un sicriu
sau ca-ntr-un cuptor,
inelul gravat cu o iubire eternă.

să moară sau să se coacă,
doar să trăiscă cumva.

apoi i-am închis femeii sertarele la loc
şi fără niciun cuvânt i-am spus să se întoarcă de unde a venit.

nu înainte de a-i lega în plete
un bumerang.

Doi îngeri

Această poezie este scris în colaborare cu Katy Tic şi este închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Doi îngeri s-au coborât din cer
să înfrunte vechiul duşman.

Poartă veşminte sfinte
şi au ca săbii
lumina Celui veşnic viu. (Katy)

Doi îngeri colindă azi prin inimile noastre
alungând din ele ceaţa şi frica;
unde sabia lor taie în cruce
şi picură lumină cu aripa,
cresc flori nemaivăzute şi de nespus
cu rădăcinile înfipte în huma de sus. (R.A.I.)

Ochii lor L-au văzut pe Creator
şi ştiu că nu există moarte peste care
El să nu treacă
pentru a-şi izbăvii copiii.

Aceşti doi îngeri
sunt în fruntea oştilor cereşti. (Katy)

Iar astăzi sunt în fruntea noastră,
ne conduc paşii spre zări
demult uitate-adânc în noi,
ne mătură cu-aripile cărarea spre cer,
spre setea de a fi din nou îngeri. (R.A.I.)

Şi astfel transfiguraţi să vrem să trăim prin har
ca unii născuţi din duh şi nu din carne,
pregătiţi să-L vadă pe Împărat. (Katy)
        

In altar încă mai arde o făclie

În altar încă mai arde o făclie;
sfinţii se sfâşie cu jale pe pereţi,
ar vrea să se întoarcă în cer
dar drumul e suspendat
până la poalele ultumului păcat.

Fecioara îi mângâie pe fiecare
pe dor şi pe lacrimi;
apoi se întoarce la Fiul ei cel iubit
şi îl roagă să coboare de pe cruce
şi coborând să o transforme în scară
pentru sufletele ce încă mai ard.

El o ascultă ca atunci în Cana
şi îngerii zâmbesc mulţumitor;
în altar mai arde o făclie
s-a mai treyit din vis un muritor!

ninsoare cu lupi

poem scris in colaborare cu poeta Diana Frumosu. ulterior, fiecare a slefuit varianta sa, in stilul caracteristic fiecaruia. la mine a iesit cam asa:

deasupra orasului

ninge cu lupi:

lupi albi cu ochii de jar,

lupi negri cu urechile taiate.

ei se iau dupa rochia neagra

si isi poarta cozile pe marginea tivului ei amutit.

nu urla, nu musca, nu adulmeca,

ci doar cauta Ceva cu privirile avide.

zeita nu le zambeste niciodata.

doar ii urmeaza printre cartierele vechi

cu pas de prizoniera.

haita ninsorii vreau sa ii aduca ofranda

sufletul rochiei

care fuge tot mai tare

printre blocurile cenusii.  

la capatul tunelului

rochia face acrobatii pe franghie

in picioarele goale.

in porii talpilor ei se ingramadesc hipnotizate

toate parfumurile hainelor intinse la uscat.

                     *

da, azi vreau sa ninga cu lupi,

nici eu nu mai stiu cine sunt:

poate chiar un lup vrajit de himere,

poate doar parfumul scurs pe botul lui inspumat.

azi vreau sa imbrac vesmantul acesta,

dar intunericul e mult prea alb pentru mine

si nu imi ramane decat

sa lepad si pielea si sa stau

cu albastrul dezvelit in fata lor,

sa urlu si sa-i strig pe nume

pana cand toti lupii, ninsoarea si cerul

imi vor patrunde in oase.

si-acolo sa isi faca culcus pentru veci

ca eu sa nu mai fiu eu

ci doar amestec de vieti

din care stiu ca n-am sa pot fugi

niciodata.