Bufonul regelui-Zbor

bufonul regelui- Zbor
aruncă în noi cu păsări moarte.
se împrăştie împrejur un miros de timp stătut.
- suflaţi peste ele, ne strigă. suflaţi
din sufletul vostru arestat în plămâni.
suflaţi peste ele şi vor învia.
le vor cădea aripile grele de ceruri
şi le vor creşte cozi cu solzi verzi,
ca soarele vostru concav.
pe ghiare le vor răsări negi şi bube
pe care le vor machia cu noroi.
uşor, uşor vă vor semăna. sărutaţi-le,
şi regele - Zbor mulţumit va apune atunci în ele.
şi va răsări odată cu ele şi le va înălţa la zenit,
un curcubeu de păsări moarte,
stralucind a infinit.

Cal - bumerang

Un cal de argint am sa-ti ofer-
coama sa-i fluture-n cant de heruvimi,
te urca pe el fara teama
te va duce in regatul de lumini.

Un cal aburiu am sa-ti dau
copitele-n galop vor naste scantei,
te urca pe el cu emfaza
zbura-veti in vama cu zei.

Un cal fara trup vei primi
nechezand a boare de vant,
incaleca-l iute si-n tainic galop
te va transforma in cuvant.

Un cal-bumerang ti-as mai da
ca-n noptile cand stelele dorm in gradina,
sa te intorci la mine-n pustiu
sa-mi picuri din ochi lumina divina.

Cadoul meu de la Maria Farima...

ce înger ai putea să fii
născut din lumină, din toate cuvintele lumii
or zămislit din adierea crengilor de prun
asemeni unui nebun
nori incandescenți îți poartă dorințele în zig-zag
ții în brațe furtuni și solzi cerești
mulgi noaptea și iubirea în scrumieră
cioplești dintr-un lemn de schit sinceritate
și lumea îți pare atât de frumoasă
încât în fiecare dimineața bei din lumină roua dimineții
să fii mai tu, omul frumos și adevărat.

Cavou

pe-aici lumina nu trece cu anii,

se preumblă apocalypse în furou

îmi râd de ele cu gura-ncleştată şi strig:

sunt un mort! poftiţi la mine-n cavou!

poftiţi voi, răniţii-n războaiele frunţii,

să vă oblojesc cu frunze de ou

să vă spăl puroiul cu sevă din oase

şi-ntre coarne să vă picur formol.

apoi să vă leg nemurirea la ochi

şi-n lume din nou să vă arunc

să râd de voi suspinând;

ce înger aş putea să fiu şi nu sunt.  

Barbari cu îngeri în zale

Când diamantele din palma ta s-au spart

Căzând pe şoseaua de piatră,

Din ele-a  ţâşnit o hoardă de barbari

Călare pe-armăsari cu coama-noptată.

În goana lor au pustiit tot cerul

Şi îngeri şi-au prins printre zale,

Şi caii în coame stele şi-au brodat

Şi-n nări au simţit solzi de sare.

În zare se ridică un munte arzând

Şi focul vrăjeste-armăsarii,

Galopul se-nteţeşte spre vâlvătăi

Şi setea inundă în suflet barbarii.

Dar iată-i ajunşi la poalele Firii;

În vârf se înalţ-o cetate de spini

E toată din aur şi argint împletită

Şi caii necheaz-a venin.

Barbarii cu ochii-njectaţi de dorintă

Smucesc armăsarii spre ultim asalt,

Dar îngerii prinşi între zalele morţii

Pe suflet stau acum tatuaţi.

Şi porţile grele se lasă uşor

Cu zăngănit de lanţuri urând "bun venit"

Şi-un val de lumină păşeşte domol

În sufletului meu de granit.