Din volumul "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei",
Cuviosul Siluan Athonitul
Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri.
Aşa se scufundă şi întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el.
Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine?Şi cu ce te-aş putea asemăna?
Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta.
Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului.
Tu eşti asemenea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască.
Pe tine te iubeşte cerul şi pământul.
Pe tine te iubesc sfinţii apostoli, proroci, sfinţi ierarhi şi cuvioşii.
Pe tine te iubesc îngerii, serafimii şi heruvimii.
Pe tine te iubeşte, în smerenia ei, Preacurata Maică a Domnului.
Pe tine te iubeşte şi de tine se bucură Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu