Eu te-am pus în ghiveci
ca pe-o muşcată,
tu m-ai aruncat în noptieră
ca pe-un pistol.
Eu îţi mai ud din când în când pământul
ca să nu ţi se usuce paşii;
tu-mi cureţi ţeava de gândaci
ce-n mine îşi asigură urmaşii.
Eu poate într-o zi am să te rup
curmându-ţi agonia nemişcării;
tu cu metalul care sunt, ce-ai să mai faci?
mă vei lăsa tot pradă ruginirii?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu