Ziua şi noaptea se-ntâlnesc în secret
La o terasă umbrită de stele
Şi dezbat acelaşi subiect:
Nesaţiul meu de a-mi crea umbrele.
Prima, soarbe cuminte din apa cea vie;
A doua, nervoasă, dintr-o otravă dulce.
Eu stau şi le-ascult, tremurând
Şi sufletu-mi vibrează în cruce.
Terasa se arată din când în când senină
Atunci coboar-un înger la popas
Şi-abia atunci se vede cum terasa
E doar sufletul tău greu încercat.
Şi-atunci mă rog de înger să rămână
Să dăm amândoi cu-o mătură fină
Să alungăm din sufletul tău orice vină,
Să vindecăm, şi fără de morfină
Readucând lumina cea divină
În sufletul tău...cerească grădină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu