Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

marți, 30 octombrie 2012

Terasa *(poezie despre sufletul ei)


Ziua şi noaptea se-ntâlnesc în secret
La o terasă umbrită de stele
Şi dezbat acelaşi subiect:
Nesaţiul meu de a-mi crea umbrele.

Prima, soarbe cuminte din apa cea vie;
A doua, nervoasă, dintr-o otravă dulce.
Eu stau şi le-ascult, tremurând
Şi sufletu-mi vibrează în cruce.

Terasa se arată din când în când senină
Atunci coboar-un înger la popas
Şi-abia atunci se vede cum terasa
E doar sufletul tău greu încercat.

Şi-atunci mă rog de înger să rămână
Să dăm amândoi cu-o mătură fină
Să alungăm din sufletul tău orice vină,
Să vindecăm, şi fără de morfină

Readucând lumina cea divină
În sufletul tău...cerească grădină.

joi, 18 octombrie 2012

Hristos în mormânt

o poezie scrisă în noapte de Vinerea Mare 2012
Hristos este iar aşezat în mormânt :
Iosif şi Nicodim noi nu mai ştim să fim,
Maria încă plânge pe ascuns la poalele crucii -
În bar se ciocnesc berile
Şi-n utere pruncii,
Miopi şi optuzi
Işi presimt viitorul:
O viată trăită fără de vină în doliu.

Hristos se pogoară la iad
Pe Adam si pe Eva să-i lege cu viaţa -
Noi viaţa la poker ne-o punem în joc
Negociind în euro iubirea
Si în lei grei nemurirea.

Hristos rupe în noaptea asta lanţurile grele -
Noi cultivăm blesteme şi dorinţi,
Îi ducem la groapă de vii pe părinţi
Şi de pomană dăm focul
Ce fum va să dea dintre dinţi.

Hristos zace mort în giulgiu curat -
Azi noi l-am trimis în mormânt,
Dar giulgiul adusu-l-au ultimele ciori
Ce au păzit de moarte un stol de cocori.

Noi tot sub jurământ stârnim cocoşii
Şi iar cu lacrimi rămânem datori…

În zori Hristos va-nvia,
Deşertând de moarte noi morminte -
În jurul mesei cu toţii ne strângem,
Un ou să ciocnim şi-o cupă de vin
În cinstea renaşterii sfinte.

                                                                                                         Vineriea mare -spre sambata 2012


duminică, 14 octombrie 2012

Muşcata şi pistolul

Eu te-am pus în ghiveci
ca pe-o muşcată,
tu m-ai aruncat  în noptieră
ca pe-un pistol.

Eu îţi mai ud din când în când pământul
ca să nu ţi se usuce paşii;
tu-mi cureţi ţeava de gândaci
ce-n mine îşi asigură urmaşii.

Eu poate într-o zi am să te rup
curmându-ţi  agonia nemişcării;
tu cu metalul care sunt, ce-ai să mai faci?

mă vei lăsa tot pradă ruginirii?...

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Furtuna


Furtuna mi s-a aruncat azi în braţe...

Râsul ei cu nisip între dinţi,
m-i s-a prins la gât, cravată;
părul ei, fire toarse din vânt,
mi-a intrat în gură şi mi-a legat
cuvintele de plămâni;
ochii ei, rotoace de praf,
în ochii mei îşi găsiră odihnă.

Din ea n-a rămas nimic neţesut în mine;
Din mine, doar lacrimile mai pot să eşueze la ţărm
şi  cu un ultim strigăt
să aprindă farul.

joi, 11 octombrie 2012

Sărut

Izvorul flăcărilor nude,
cândva captiv în solzi cereşti,
azi se repede iar spre taine
muşcându-le hain de piept.

Iar sângele prelins din aripi,
furia focului surpând,
va repeta sărutul tinei
cu lacrima din aşternut.

joi, 4 octombrie 2012

Din nou din pridvor in pridvor... de biserici. Sau despre inepuizabilul Zero

O zi ca oricare alta. Adica numai bună de plimbare şi de reculegere. Şi cum am avut de rezolvat ceva treburi prin zna Unirii, am zis că rău nu poate fi să mai iau şi eu oraşul la pas. Oraşul acesta pe care atât l-am blamat încât mi-am zis că trebuie să-l cunosc întâi şi mai apoi să-l judec, să-l etichetez. Şi cum tot eram în zona centrului vechi, am rămas să explorez din nou zona. Doar sunt atâtea artere pe care nu le-am străbătut. Prima destinaţie, a fost puţin atipică. Dar judecând din prisma concepţiei expuse mai sus, se justifică pe deplin. Aşadar, primul prag peste care am trecut a fost biserica romano-catolică "Bărăţia", aflată chiar în vecinătatea Magazinului Cocor şi a bisericii Sf. Gheorghe Vechi, locul meu de refugiu sufletesc...
Această biserică romano-catolică datează din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind însă construită pe temeliile unei alte biserici mai vechi, ce data din secolul al XVII-lea. Oricum este cel mai vechi aşezământ catolic din Bucureşti. Impresionează prin arhitectura romanică a turnului de la intrare, care se spune că este printre cele mai frumoase din oraş. În interior mi-au plăcut seria de 14 tablouri sculptate în bronz, reprezentând Drumul Crucii Mântuitorului, precum şi statuia Maicii Domnului din altar.

Apoi mi-am amintit că de fiecare dată când mergeam la Sf Gheorghe Vechi, îmi fura atenţia o altă biserică, pe care nu ştiu de ce, poate din cauza cerşetorilor puţin agresivi care o străjuiesc, poate din cauza pozitionării ei "strategice" între o casă de schimb valutar şi un fast-food, o tot evitam. Şi totuşi ceva mă tot chema înăuntru... Este vorba despre biserica Sf. Ioan Nou, iar ceea ce mă chema înăuntru erau "prietenii mei" Sfinţii Epictet şi Astion, care îşi odihnesc o parte din cinstitele lor moaşte, ostenite de atâtea minuni săvârşite, şi în această biserică. Iniţial, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a existat o biserică modestă, fară turlă, apoi a fost clădită din temelie, în anul 1756, de Ioniţă Croitorul staroste de boiangii, împreună cu breslaşii cojocari şi boiangii, având binecuvantarea Mitropolitului Grigorie, pe un teren al Bisericii Domneşti de Jos.
De aici am pornit către o destinaţie care îmi era oarecum cunoscută: biserica Sf. Gheorghe Nou. Impropriu spus "nou", pentru că este una dintre cele mai vechi biserici din Bucureşti, fiind menţionată în documente din 1574. Pe aici mai trecusem şi cu altă ocazie, dar nu am rămas decât câteva minute la o vecernie. Şi totuşi simţeam că trebuie să revin. Şi iată acum ocazia perfectă. Aşa am aflat şi ceea ce îmi chema paşii sufletului în acest loc: aici se află, dăruită de Voievodul Mihai Viteazul, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, cea cu care l-a pălmuit pe ereticul Arie la primul Sinod Ecumenic şi cea cu care a semnat hotărârile dogmatice ale adunării, practic bazele dogmaticii creştine.  Tot aici se găseşte veşmântul Sfintei Parascheva de la Iaşi şi mormântul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, cel care de altfel rectitorise biserica în al 17 an al domniei sale. De asemenea trebuie menţionat că în această biserică au avut loc şi funeraiile poetului emblemă al neamului românesc: Mihai Eminescu. Şi tot aici se socoteşte a fi "Kilometrul 0" al Capitalei.

De aici am traversat, lăsându-mă furat de priveliştea oferită: un conglemerat de arhitecturi care descrie acolo drumul făcut la pas de istorie prin oraş...şi răbdarea timpului care le-a îngăduit pe toate... Astfel am ochit şi o nouă turlă de biserică, după care mi-am fixat busola. Am ajuns şi aici. Era biserica Sfântul Nicolae - Şelari.
O primă biserică (probabil din lemn) a existat aici înca din secolele XVI-XVII, poate pe locul celei actuale; cea mai veche construcţie este pomenită în documente cu numele de “Sf. Nicolae din mahalaua şelarilor”, la 27 aprilie1664. Vechea biserică a fost reconstruită pe la 1699-1700 de către Serban (II) Cantacuzino, marele paharnic, împreună cu marii negustori din enorie.

În aceeaşi zonă, rătăcind printre labirinticile străzi, lovindu-mă de fel de fel de biblioteci, ambasade şi clădiri moderne ce servesc drept sedii de firme şi hoteluri, o arhitectură puţin atipică pentru zonă mi-a atras atenţia... era biserica Sf. Nicolae fostă Rusă, actualmente Paraclis Universitar. Această biserică datează de la începutul secoluli XX, fiind construită între 1905-1909 de către constructori ruşi şi italieni, la iniţiativa ambasadorului rus de atunci, pe cheltuiala familiei ţariste a Romanovilor. De altfel, hramul a fost dat după numele ţarului Nicolae al II-lea. Destinaţia iniţială a bisericii a fost aceea de capelă a Ambasadei Ruse la Bucureşti. Ca element de podoabă se remarcă catapeteasma sculptată integral din lemn şi poleită cu foiţă de aur, executată la Moscova după modelul celei de la Catedrala Sf. Arhangeli din Kremlin. Din ianuarie 1992, biserica devine Paraclis Universitar, iar aceasta la cererea studenţilor Universităţii din Bucureşti, find astfel prima biserică din România postdecembristă cu această destinaţie.
În continuare, ne vom întâlni cu o pagină de istorie cel puţin interesantă... Este vorba despre istoria bisericii Sfântul Nicolae "Dintr-o zi". Această biserică îşi leagă tradiţia şi numele de familia Maricăi Brâncoveanu, soţia domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Străbunicul acesteia, negustorul Mihaiu din Târgşor, deţinea terenul pe care se află azi biserica. La 1612, după moartea acestuia, pământul se împarte între cei trei fii ai săi: Neagul, Gheorghe şi Antonie. Fiul cel mare, Neagul, râvnea scaunul domnesc cu orice chip. Pentru aceasta, a încercat toate tertipurile vremii, însă fără folos. La urmă şi-a pus nădejdea în Dumnezeu şi a promis că dacă ajunge domn, va ridica o biserică într-o singură zi. Deşi nu a obţinut tronul, totuşi i s-a părut o datorie de onoare să ridice biserica. Şi aşa a şi făcut. Astfel, aflăm de la cronicarul Radu Greceanu că: "era o bisericuţă dă lemnu, mititică foarte şi veche dă mai cădea, care să chiema Biserica Dintr-o zi". De aici reiese că într-adevăr Neagul şi-a ţinut cuvântul întocmai. De altfel, această denumire se va păstra de-a lungul timpului până azi. Biserica existentă azi pe acest loc, datează din 1702, având drept ctitor pe Doamna Marica Brâncoveanu. De atunci mai datează încă icoana hramului. Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 310 ani de existenţă, biserica a fost restaurată cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Cu acest prilej ea o fost şi resfinţită de către P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
 

De aici am traversat o piaţă foarte frmoasă, plină de asemenea de clădiri aparţinând diferitelor epoci. Este piaţa Ateneului. Iar în faţa acestuia stă de strajă biserica Kretzulescu, ctitoria vornicului Iordache Kretzulescu şi a Saftei Brâncoveanu, ginerele şi respectiv fiica voievodului-martir Constantin Brâncoveanu. Această biserică a fost construită în 1722, într-un veritabil stil brâncovenesc, pe locul unei mai vechi din lemn, datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Actuala pictură a bisericii aparţine marelui meşter pictor Gheorghe Tătărăscu. Dar un Tătărăscu puţin diferit decât îl ştiam eu, probabil din pricina faptului că aici aplică o pictură în ulei peste vechea frescă din secolul al XVIII-lea. Oricum este o pictură frumoasă, în stil realist. Ar mai fi de spus că la rândul ei biserica Kretzulescu este străjuită de bustul marelui om politic şi de spirit Corneliu Coposu.



Cu aceasta mi-am încheiat periplul prin ceea ce se cheamă "KM 0". Şi am înţeles că am trăit un paradox: deşi m-am învârtit în cerc şi în "zero", totuşi nu am făcut-o fără folos. Ba chiar pot spune că a fost un plus de rost în tot acest mic pelerinaj. Am trăit pentru o jumătate de zi sub oblăduirea Sf. Nicoalae, vizitând trei biserici închinate lui şi pe deasupra primind binecuvântarea mâinii sale drepte, cu care l-am rugat de altfel să mă "altoiască" la fel ca pe Arie, de fiecare dată când sufletul meu va cădea în erezia deznădejdii şi a puţinei credinţe. Am stat de asemenea sub pecetea domnească a Brâncovenilor, m-am dezmierdat de adierea veşmintelor Sfintei Parascheva, am păşit pe acelaşi loc pe unde Eminescu "a păşit" spre Domnul şi mi-am umplut sufletul de bucuria reîntâlnirii cu prietenii mei, Sfinţii Epictet şi Astion. Care va să zică avem de a face cu un "Zero" ce nu îşi respectă statutul de cifră a nulităţii ci se smulge din tiparele matematicii, aruncându-se cu totul în sfera credinţei. Aici totul se suspendă şi devine infinit. Iar un zero, altădată nul, devine inepuizabil. Pentru că sunt încredinţat că încă nu i-am văzut toate frumuseţile...

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate