Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

luni, 30 iulie 2012

Pelerinaj "incognito" prin vechiul oraş al ciobanului Bucur.... (jurnal de bucureşti - partea a 2-a)

Reflectam de ună zi, că deşi Bucureştiul îmi dă acea senzaţie de libertate de care am nevoie ca să încep un nou drum, o nouă etapă de viaţă, totuşi îmi simţeam obstrucţionată libertatea pe care doar în Domnul o găseam...
Dar iată că azi am reuşit să îmi descopăr şi această libertate. Astăzi m-am lăsat chemat de glasul Domnului care mă chema să-L redescopăr. Şi am luat la pas o parte din Bucureştiul vechi.
De fapt, eu am plecat iniţial la Facultatea de Teologie ca să mă interesez pentru masterat, dar cum acolo am terminat imediat, am zis că nu strică să vizitez şi biserica Sf. Ecaterina- Paraclisul universitar al studenţilor de la teologie.
Am mers apoi la Catedrala Patriarhală, care este la doi paşi, pe Dealul Mitropoliei. Aici m-am recules la mormintele Patriarhilor Miron, Nicodim, Iustin şi Teoctist, apoi m-am rugat la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov şi la Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Vreu să dau mărturie pe această cale că imediat după rugăciune m-am simţit deodată liber şi binecuvântat de Dumnezeu.
Aş fi vrut să mă întorc acasă. Dar Domnul a vrut altfel... Astfel că mi-a scos înainte Biserica Sfântul Anton - Curtea Veche. Este cea mai veche biserică din Bucureşti care şi-a păstrat arhitectura originală. Istoria Ţării Româneşti scrisă de Mihai Cantacuzino îl dă drept ctitor pe Voievodul Mircea cel Bătrân, deşi tabloul votiv îl înfăţişează pe Mircea Ciobanu. Ca arhitectură, este construită după modelul Mănăstirii Cozia.
În imediata vecinătate a bisericii se află ruinele Palatului Voievodal, care a servit de reşedinţă domnească tuturor domnitorilor de la Vlad Ţepeş până la Constantin Brâncoveanu.
Mai la vale de aceste două edificii istorice, se scrie o altă flă de istorie: biserica Sfântul Dumitru - Poştă (denumirea vie de la faptul că este amplasată în imediata vcinătate a fostei clădiri a Poştei), datând din secolul XVI, ctitorie a vechii familii boiereşti a Bălăcenilor. Aici am rămas plăcut surprins să observ o asemănare în ce priveşte pictura şi arhitectura catapetesmei, cu mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia. Şi tot aici am cinstit şi părticele din moaştele a patru sfinţi: Haralambie, Antipa, Pantelimon şi Nicanor.
Iar pentru că lucrurile frumoase trebuiesc aduse împreună, Domnul a râduit ca î acelaşi perimetru să se ridice peste puţin timp şi Mănăstirea Stavropoleos. Lăcaşul de cult datând din anul 1724, fiind o ctitorie a Domnitorului Nicolae Mavrocordat, aparţine ca stil arhitectral "epocii postbrâncoveneşti, fiind prin decoraţia în piatră, mobilier, pictură murală interioară şi exterioară, expresia unitară a acestei perioade din istoria artei româneşti".
De aici, la doar o stradă distanţă, am ajuns la biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscută şi drept Biserica Zlătari, de la faptul că "a fost construita la inceput, probabil din lemn, pe la jumatatea secolului al XVII-lea, spune legenda, pe timpul domnitorului Matei Basarab, de niste "zlatari", "aurari sau argintari", din mahalaua "popii Manta", pe locul Zlatarilor de la Sarindar, donat Elenei, fiica lui Radu Voda Serban si mama a Cantacuzinilor din Muntenia". Aici am avut bucuria duhovnicească de a săruta şi o parte din moaştele Sfântului Ciprian, mai exact o mână a acestuia.
După aceasta m-am înapoiat acasă, mai liniştit şi mai încărcat de acel duh al libertăţii pe care simţeam că am pierdut-o. Cât mă va ţine, nu ştiu. Dar ştiu că întotdeauna mă vor aştepta un Sfânt Dimitrie pe Dealul Patriarhiei sau un Sfânt Ciprian pe Calea Victoriei. Ei vor fi de acum prietenii mei, alături de Maica Domnului şi de Sfânta Cruce de la Dervent, de Sfinţii Epictet şi Astion de la Halmiris, de Sfântul Nectarie de la Eghina, de Sfinta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi. Ce ne-am face, Doamne, fără sfinţii Tăi? Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.






sâmbătă, 28 iulie 2012

jurnal de bucuresti - partea I

după 4(patru) ani de stat la constanta, oraş ce mi-a adus şi bucurii şi tristeţi, mi-am zis că nu ar strica să schimb locaţia. şi m-am hotarat sa vin in bucureşti. fireşte pentru master, dar şi ca să le populez şi ăstora câmpul muncii. cândva, bucureştiul mi se părea un oraş imposibil: mare, aglomerat, nesigur, murdar, meschin, mediocru.... o adevărată gaură neagră care suge energia şi frumuseţea sufletelor umane... un vampir-colectiv care m-ar fi pândit la orice colţ de stradă. acum, nimic nu îmi mai aminteşte de acel bucureşti. şi totuşi e la fel, doar nu avea să se schimbe, nici dacă între timp s-ar fi suspendat şi metroul nu doar autostrada. doar că se pare că am mai crecut şi eu şi nu îl mai văd la fel. ies pe străzi nestingherit, umblu noaptea, observ oameni fără să mi se mai pară tâmpiţi de la prima vedere... mă simt din nou liber de orice mână care m-ar mai fi putut ţine de umăr în momentul când aş fi trecut strada concomitent cu maşina din dreapta... adică o libertate care se traduce mai ales prin responsabilitate. unde o duce Doamne, acest surogat al libertăţii?...

unde o fi totuşi, Doamne, libertatea aceea pe care doar în Tine am cunoscut-o cândva?

marți, 24 iulie 2012

Despre vis si implinirea lui



Uneori ne dorim atat de mult ceva incat ne devine vis. Iar devenindu-ne vis, devine dintr-o data obscur, fara nuante clare, se transforma intr-o idee generala, capatand totusi consistenta unui fapt bine inradacinat in gand, in memorie, in suflet, in intreaga fiinta. Dar, paradoxal pierde aspectele de finete, micile detalii intregitoare, care fac lucrurile concrete. Astfel transformat, ceva-ul nostru poate fi cu usurinta confundat cu un supleant care ni se ofera din senin, pe tava. La inceput suntem multumiti. Avem impresia ca ne-am atins scopul, ca ne-am indeplinit visul. Dar un lucru ce vine pe negandite, pe neluptate, ajunge sa ne devina atat de familiar incat ne da senzatia ca ni se cuvenea oricum, ca nu este nicidecum implinirea unui vis, ci doar intamplarea unui fapt ce oricum urma sa se implineasca candva, un fapt divers. Si atunci intelegem ca ceea ce am primit nu era visul nostru, ca nu a venit ca o implinire, ci doar ca o consolare. Si asta ne da dreptul sa visam din nou. Dar la ce anume? Pai ca sa ne aducem aminte visul initial, este necesar sa alungam din noi surogatul. Sa extirpam intrusul. Chiar daca asta inseamna un nou val de ceata, de obscur, prin care licareste visul nostru. O noua lupta se pune pe picioare, o lupta cu ceata sinelui nostru si cu obscurul vietii ce ni se asterne inainte. Dar fara lupta... de unde izbanda? De unde satisfactie, de unde vom cunoaste ca ni s-a implinit visul?....

vineri, 20 iulie 2012

Cutitul

Uitasem cutitul in mine...
Se pare ca in mine e cald si fertil, de vreme ce m-auinvadat pe nesimtite ramuri taioase de otel. Si au crescut pana aproape de inima. Altfel de ce urla lupii ce-mi umbla prin sange, tot a mortiu?
Hou pe el!!!
Si asa am reusit sa scot cutitul, deja ruginit.
Bine ca a venit repede ingerul brancardier si a spalat ranile cu roua buzelor lui si le-a pansat cu umbra aripilor sale.
Mi-e bine acum...
Sub aripile astea moi pot dormi putin si chiar sa visez!!!

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate