Zămislitu-m-am dintru-nceput
din diamante şi din lacrimi
şi am primit în dar o haină
din eteri pudraţi cu patimi.
Ca să uluiesc şi stele
şi chiar îngeri să-nfior
şi să nu ma vadă omul –
ochiul cel risipitor.
Născută-n zori, sub zodia furtunii
m-am sălăşluit în grote vii,
m-am hrănit cu roua morţii
şi cu sudoarea ei de zi cu zi.
Aşa am început să înfloresc
şi trupul meu să fie tot mai zvelt,
căci am trecut prin flacara nestinsă
şi am dat piept cu vântul din deşert.
De chipul meu nu s-a vorbit nicicând
căci nimeni n-a privit spre el cu rost,
doar câte un nebun, pe la răstimpuri
mi-l spulberă naiv cu câte-un glonţ.
Căci numai ei pot înţelege
o inimă înveşmântată-n foc,
ce dintr-un suflu pustieşte
orice scânteie a zeului noroc.
Şi iată-mă mireasă, cu voal luminos,
mirele meu, gătit în solzi de gheaţă
nu are chip, dar e cel mai frumos
şi-mbrăţişaţi,
suntem izvor de viaţă.