Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 24 iulie 2010

Nostalgie


Pentru că m-a răpus gândul la copilărie şi dorul de a mea, m-am gândit să redau aici o poezie mai veche, care nu cred că va apărea vreodată în volum, dar care mie îmi e foarte dragă, pentru că redă exact acele fragmente din copilăria mea, care mi-au marcat într-un fel sau altul existenţa.

Doruri de mine

Mi-e dor de tine
Don-Fidel,
în aşteptare
de "Fidea"

Mi-e dor de
Măi-Copil-Frumos
ce uliţa
o stăpânea;

Mi-e dor de
Domnule-Elev
ce mândru pe pantofi
călca,

Mi-e dor de
Puiul-Mamii-Drag
ce lângă ea
se deznierda;

Mi-e dor de
Mr-Secătură
ce umblă cu
Scriptura-n mână,

Mi-e dor de
Primul-Visător
ce adeseori
nu avea frână;

Mi-e dor de
Ce-Romantic-Eşti
mă pierd în preajma ta
băiete,

Mi-e dor de
Pân-La-Prima-Nene
ce-şi boteza pantofii
"ghete";

Mi-e dor de
Eminescu-Doi
ce nu-şi mai încăpea
în pene,

Mi-e dor de mine
cel ce-am fost,
vremelnic
fentator de vreme.

joi, 22 iulie 2010

Din învăţăturile părintelui Arsenie Papacioc


PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC – AŢI AUZIT DE IAD, DAR NU-L CUNOAŞTEŢI
preluare de pe site-ul Sfintei Mănăstiri Dervent

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viaţă. A făcut parte din „generaţia de aur” a teologilor români, a fost prigonit şi închis de comunişti. A stat în pustie cu părintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria” – Techirghiol.

Deşi are 91 de ani, (acum are 96) deşi chinuit de boli trupeşti, părintele încă mai slujeşte. Când am poposit la Techirghiol, părintele era treaz încă de la ora 4.00 dimineaţa, iar la ora 5.00 era deja în altar...

A slujit Sfânta Liturghie şi apoi pomenirea morţilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de braţul unei maici, căci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-şi împărti puţinul timp celor care se înghesuie la uşa sa, a renunţat să mai mănânce. A primit în chilia sa două femei, venite să-i ceară sfatul. Una dintre ele ne-a mărturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plămâni şi că medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire. Părintele i-a spus însă că va scăpa cu zile. Oamenii spun că duhovnicul este văzător cu duhul.

Am intrat şi noi pentru a-i oferi câteva exemplare din „Lumina”. A primit ziarul cu bucurie şi ne-a binecuvântat. Am fost invitaţi în biserică, acolo unde părintele ne-a vorbit despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne mântui. La final a păstrat preţ de câteva clipe un moment de tacere, apoi a spus: „Aşa-i că e greu când taci, dar să nu taci, să vorbeşti tăcând!”. A ieşit din biserică sprijinit de acelaşi braţ. S-a oprit în pridvor şi ne-a rugat: „O rugăminte mare, dar e greu dacă nu se împlineşte – sarutaţi pe Sfânta Parascheva şi din partea mea”.

Din învăţăturile părintelui Arsenie

„M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional. Aş vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare. Nu teorie, tipic, tipic, şi la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni.

Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai întâi Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoasteţi inimile, posibilităţile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinţa omenească este cu totul superioară întregii creaţii. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curaţi. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru aşa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-aţi uitat! Dar n-aţi simţit pe dracul pe spinare ca să vedeţi cât de important e îngerul păzitor impotriva lui. Se spune că este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile şi cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.

Nu există păcat mic


La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a muşcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?

Moartea nu vine să-i faci o cafea

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai traiască o zi. Ziceţi că-i puţin� dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că aceasta clipă e mai mult decat coşul cu lacrimi.

Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti

A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simţit că-mi spun – părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii. Vedeţi ghearele drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaţii, măcar să nu-i urăsti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă. Să facem puţină cântăreală negustorească... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi daca nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul ca eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeste veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele.

40 de ani erau un timp şi nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa? Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

Fratilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigaţi la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înţelege, vrea să vă ajute. Ne urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!”

Nu fă cruce cântând ca la mandolină!

Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.

miercuri, 21 iulie 2010

In memoriam Marion Manolescu

Am rămas mut de tristeţe când am primit vestea trecerii la Domnul, a poetului dobrogean Marion Manolescu, întâmplată la data de 18 iulie 2010.
Nu ne-am cunoscut personal. Dar atunci când am primit Premiul de Excelenţă la Concursul de la Medgidia, printre cărţile primite la premiu am găsit şi o carte a dumnealui: "Pribeag printre gânduri", în ediţie bilingvă română-franceză. Era singura carte cu dedicaţie: "D-lui Aurelian Romeo Ilie, această mică Biblie a sufletului meu risipit între cer şi pământ. Felicitări pentru premiul de excelenţă! Marion Manolescu, 6.06.2010, Medgidia". Am simţit atunci, şi încă mai cred, că m-a cunoscut din textele mele cu care am participat la concurs. Am simţit căldură şi sinceritate în această dedicaţie. M-a onorat. Am citit cartea pe nerăsuflate. Superbă. Fără a-şi propune să scrie o poezie prea rigoristă, a reuşit să scrie o poezie sensibilă. Am mai spus-o şi altădată: o poezie, degeaba este plină de metafore şi cu tot dichisul formei, dacă nu transmite o idee sensibilă. Voi reda în cele ce urmează poezia ce deschide acest volum:

Facerea

Ivită
în Vinerea Mare
lumea din mine
e o greşeală
de la prima
până la ultima
prefăcătorie
şi-n propria-mi
piele
sunt
cu voia celui
ce mă zideşte
de sus
călător pribeag
între
gânduri.

În încheiere nu îmi rămâne decât să îmi exprim adâncul regret că nu a fost şi dumnealui atunci la Medgidia, pentru a-l cunoaşte, pentru că l-am simţit ca pe un om bun,ca pe un prieten.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în ceata drepţilor Săi!
Sit tibi terra levis, poeta!

Am fost in Vamă, la "Folk You!" si am văzut nebunia cea mare


Am fost în week-end la Vama Veche, pentru concertele de la Folk You! Super Concerte! Dar nu despre concerte vreau să scriu, ci despre cum am perceput eu atmosfera din _Vamă. Auzisem păreri bune şi păreri mai puţin bune despre ce se petrece aici. Eu am fost pentru a doua oară, dar prima dată când am stat mai mult, astfel încât să văd "care-i faza şi cum stă treaba".
Problema e de cum priveşti lucrurile. Dacă priveşti cu ochii capului inferior, s-ar putea să ţi se trezească idei nu tocmai ortodoxe. Dar dacă alegi să priveşti "peisajul" prin ochii expresiei mesianice "nu judeca ca să nu fii judecat", lucrurile s-ar putea să stea altfel: Cam aşa:

"Oh, nu! Pe plajă nu erau
nici sfinţi, nici păcătoşi.
Ci doar o herghelie de îngeri
deghizaţi în actori,
rejucând în regia mării
vechea poveste
cu adam şi eva, care erau goi
şi nu dădeau vamă.

Nu, nici pe scenă
n-au fost cântăreţi
ci doar o ceată de îngeri
deghizaţi în
voci şi chitări
dând slavă lui Dumnezeu,
în faţa mării-oameni,
etern şi statornic spectator".

vineri, 16 iulie 2010

Întâile viori


Întâile viori

Te văd la doar o lacrimă
de mine.
Oh, dar la tine,
vântul se măsoară în fiori...

Oare, în a timpului orchestră,
să fim chiar noi,
întâile viori?

marți, 13 iulie 2010

Poezioare....


***
spre cer,
din colivie,
izvor de apă vie.


Cameleon

mă ştii de mult;
sunt un cameleon.
de dragul tău,
m-aş trasforma în om.


Iona (revăzut)

mă-nghite fără timp
şi pe de rost,
un peşte ţestos.

după trei zile,
în zori
mă naşte înstelat
pe o frunte de-mpărat.


Ploaia de zâne

plouă cu zâne.
sub călcâi
se naşte,
deşert de
floare-albastră.

vineri, 9 iulie 2010

Mănăstiri din Nordul Dobrogei



    


  Pelerinaj de o zi la 5 mănăstiri din Nordul Dobrogei În data de 8 iulie, anul Domnului 2010, eu şi prietenul meu Seba (administratorul blogului http://sfinbucu.blogspot.com), am pornit într-un scurt pelerinaj in Nordul Dobrogei. Călătoria era programată de câteva zile şi amânată susţinut, din cauza condiţiilor meteo. Dar, se pare că de ziua lor, Sf. Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet preotul şi Astion monahul, au făcut posibilă această deplasare. Am pornit din satul nostru drag, Bucu (jud. Ialomita, 10 km de la Slobozia, spre Constanta)la ora 7, 30. Deşi destinaţia era din timp hotărâtă: Nordul Dobrogei, am zis că nu strică totuşi, să dăm o fugă şi pe la Mănăstirea Hagieni situată "la 11km S-E de Ţăndărei şi la 3 km S de pădurea Chirana". Zelul de a merge la această mănăstire îmi era alimentat şi de faptul că aici slujeşte şi vieţuişte colegul meu de Seminar şi de Facultate, Ierom. Botezatu Gabriel. A fost un moment emoţionant pentru amândoi să ne revedem. De acolo, am pornit cu gandul sa o ţinem drept spre Mănăstirea Cocoş de la Niculiţel. Doar că, pronia cerească, în alt chip avea să rânduiască: când ne gândeam noi că ar cam trebui să ajungem, în dreptul unei păduri, ni se arată un indicator pe care scria "Spre Mănăstire". O luăm pe acolo... Doar că, în loc de Mănăstirea Cocoş, am aflat la capătul drumului Mănăstirea Valea Teiului(!). Ceea ce am văzut aici, departe de ceea ce ne imaginam: o frumuseţe de grădiniţă cu flori de toate culorile, înconjura bisericuţa mănăstirii, de curând construită, într-un stil ce aducea mai mult a casă, dar care prin ospitalitatea locului, inducea un duh de linişte şi rugăciune. Am rămas la slujbă, apoi la predică. Aşa am aflat de mănăstirea Halmyris de la Murighiol, unde era hram. Iată o nouă destinaţie, care nu era în plan. Mergem mai departe... După un drum prăpăstios, că aşa-i şade bine pelerinului, ajungem şi la destinaţia oficială: Mănăstirea Cocoş de la Niculiţel, locul unde se află cinstitele moaşte ale Sf. Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, descoperiţi în apropierea localităţii Niculiţel. Ce am văzut şi aici... În primul rând, ne-a surprins plăcut ordinea din interiorul mănăstirii, totul fiind în bună rânduială, şi inspirând o frumoasă senzaţie de linişte... Pictura bisericii era în refacere, şi cu siguranta va iesi o adevărată operă de artă. De acolo, am dat repede o fugă şi la mănăstirile învecinate, Saon şi Celic Dere. Frumoase amândouă, în acelaşi stil arhitectural cu Mănăstire Cocoş, cu picturi impecabile şi peisaje superbe. Ar fi de menţionat totuşi, măreţia Mănăstirii Celic Dere, o adevărată catedrală, unde se poate admira şi micro-satul alcătuit de căsuţele maicilor de aici, mănăstirea fiind "de sine". De la Celic, am mers de-a dreptul la Halmyris, un loc pe drept cuvânt binecuvântat de Dumnezeu: aici am simţit din nou ospitalitatea de la Valei Teiului, cele două mănăstiri având chiar ceva în comun, în ceea ce priveşte slujitorii şi vieţuitorii... Aici, după ce am vizitat micul paraclis ridicat provizoriu, am fost îndrumaţi şi în demisolul bisericii mari (încă în construcţie, unde am rămas înmărmuriţi de frumuseţea stilului. Şi pentru că tot aici erau aşezate spre închinare cinstitele moaşte ale Sf. Mucenici Epictet şi Astion, şi dat fiind că deja şi eu şi Seba începusem să fim convinşi că doar ei au vegheat călătoria noastră, ne-am aşezat cuviincios în faţa icoanelor şi a moaştelor şi am zis amândoi acatistul sfinţilor. De mare folos ne-a fost! Ne-am încărcat cu o aşa pace sufletească, încât nu mai voiam să plecăm. Am plecat totuşi de acolo pe la lăsarea serii, încheind astfel o zi superbă, în care am simţit efectiv, că nu noi, ci Dumnezeu şi sfinţii au condus frâiele pelerinajului nostru... Fie ca Sf. Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet şi Astion, să vă ocrotească pe toţi cu purtarea lor de grijă, şi să mijlocească pentru toţi la tronul Mântuitorului Hristos! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Nota: Legenda imaginilor: de jos în sus: primele 2 sunt de la Hagieni (biserica mănăstirii şi Pr. Botezatu săvârşind proscomidia; apoi poza 3 e de la Valea Teilor; următoarele 4 sunt de la Mănăstirea Cocoş (intrarea, biserica, frescă din ineriorul bisericii şi raclele cu sf. moaşte ale Sf. Zotic, Atal, Camasie şi Filip); următoarele 3 sunt de la Mănăstirea Saon (biserica, imagine din interiorul bisericii, şi crucea Sf. Andrei ce anunţă de la şosea, drumul spre mănăstire); de la Mănăstirea Celic Dere avem o singură poză cu o vedere generală, iar ultimele 2 poze sunt de la Halmyris: sf. moaşte al Sf. Epictet şi Astion, precum şi poarta în stil maramureşean care străjuieşte aproape de şosea, ca o întâmpinare. Nota 2: Traseul pe care îl puteţi urma pentru a merge la aceste minunate mănăstiri: Bucu - Ţăndărei, de aici escala la Hagieni, apoi drumul Giurgeni - Hârşova. De la Hârşova, nu se ia spre Constanţa, ci spre Tulcea, urmând traseul Saraiu - Topolog - Ciucurova - N.Bălcescu. De aici se virează spre Izvoarele - Alba - Niculiţel. Între Alba şi Niculiţel găsiţi şi indicatorul "Spre Mănăstire" care duce prin pădure la Valea Teilor. de la Niculiţel se iese la drumul 22 şi se merge spre Tulcea, până la Saon. De aici se urmează drumul de ţară spre Teliţa, care duce şi la Mănăstirea Celic Dere, şi urmat în continuare, iese de-a dreptul la Tulcea. De aici, pentru Halmyris, urmaţi drumul Nufărul - Mahmudia - Murighiol, paralel cu braţul Sf. Gheorghe. La întoarcere, de la Tulcea spre Hârşova - Ţăndărei, urmaţi de-a dreptul drumul 22A. Călătorie plăcută, cu folos duhovnicesc!

sâmbătă, 3 iulie 2010

O frumoasa "legenda" despre Maica Domnului

O frumoasa "legendă" despre Maica Domnului
(reproducere după ureche, după o tradiţie creştină, probabil milenară)
Se zice că trăiau odată doi vecini: unul dintre ei cuviincios, temător de Dumnezeu, om al Bisericii, celălalt, un om de nimic, un "sărac cu duhul" în sensul lumesc al expresiei. A murit "săracul cu duhul", a murit şi "temătorul de Dumnezeu". Ajungând cel din urmă la poarta Raiului, şi înfăţişându-şi faptele lui Sfântul Petru, a fost admis în Rai. Dar plimbându-se prin grădinile Edenului, îl zăreşte pe vecinul său, pramatia. Nedumerit, îl chiama pe Sf. Petru, pentru a-l întreba ce este cu acesta. Ţiitorul cheilor Raiului, şi-a consultat fişierele, şi a zis: eu nu l-am băgat în Rai pe acest om. Apoi, dezmeticindu-se, a zis: Aha! iar a lăsat Maica Domnului deschisă poarta din spate....

joi, 1 iulie 2010

Din volumul "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei"


Din volumul "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei",
Cuviosul Siluan Athonitul


Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri.
Aşa se scufundă şi întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el.
Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine?Şi cu ce te-aş putea asemăna?
Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta.
Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului.
Tu eşti asemenea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască.
Pe tine te iubeşte cerul şi pământul.
Pe tine te iubesc sfinţii apostoli, proroci, sfinţi ierarhi şi cuvioşii.
Pe tine te iubesc îngerii, serafimii şi heruvimii.
Pe tine te iubeşte, în smerenia ei, Preacurata Maică a Domnului.
Pe tine te iubeşte şi de tine se bucură Domnul.

Corbul

Corbul

Corbul care mă-ntâlneşte
în fiecare seară la răscruce
are vedenii:

se-așează pe umărul meu
şi mă-ntreabă:
a cui o fi crucea asta
pe care-mi odihnesc obida?

Ninge cu absenţe;
pe el îl albeşte,
pe mine mă plineşte.

Uneori mă întreb:
al cui o fi îngerul acesta
ce-mi ridică oftica?


Mi-e ochi

Mi-e soare de o rană
din tine, regină,
un pic victorie,
deplin virgină;
mi-e nor, mi-e vânt
şi-n tine mi-e potop;

din front în front,
din rost în rost,
îmi este chiar un strop de ochi!

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate