Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

luni, 28 februarie 2011

colivia a ieşit la promenadă

din oglinda înnorată,
colivia a iesit la promenadă.
mânjită în roşu,
ca inima privită prin gaura cheii.

prin gaura coliviei
cheia se vede de pe acum
liliachie...

duminică, 27 februarie 2011

O dedicaţie... şi o explicaţie!

Azi, 27 februarie, am împlinit 23 de ani. Nu vă speriaţi, nu îmi fac bilanţul, nu îmi trasez obiectivele...
Vream doar să spun că am primit un cadou special: din partea prietenului meu Marin Sebastian, cartea "Sfântul Teofan Zăvărâtul - Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi - scrisori". Iar pe prima pagină, am primit următoarea dedicaţie:
"Pentru un student teolog născut de ziua potopului, un potop de binecuvântări de la Dumnezeu şi mult ajutor în dobândirea vieţii duhovniceşti. La mulţi ani! S. Marin"
Sublim, nu?!
Iar acum, pentru cei curioşi, şi pentru cei care nu ştiu, vreau să elucidez misterul: de ce "născut de ziua potopului"? Pentru că, în Biblie, în cartea Facerii, la capitolul despre potop, scrie că cerurile s-au deschis în ziua a 27-a, a lunii a doua.
"În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului: Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi"(Facere, 7, 11-12).
Fireşte că avem de-aface cu o cu totul altă rânduială a lunilor anului, şi implicit a zilelor, dar m-am gândit eu că... poate... totuşi... e şi asta un semn...

vineri, 25 februarie 2011

Nichita Stănescu, despre concurenţa poeţilor

Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Fiecare poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi. Fiecare poet are o voce a lui, unică, în măsura în care este un poet adevărat, bineînţeles. Şi el nu poate spune decât ce are el de spus, nu ce are altul de spus.

pe sub gândul de azi

pe sub gândul de azi
mi-am tras un tricou jerpelit şi murdar
doar, doar nu s-o vedea
cu fiul meu dintr-o viaţă anterioară

miercuri, 23 februarie 2011

Fără ei, rămânem săraci de har.... Deci, să ne rugăm pentru ei!



Doamne, ştiu că ai un plan şi nu ţi-l schimbi, dar prea ne iei deodată tot ce-avem mai scump: mai alaltăieri, Î.P.S. Bartolomeu, ieri, Părintele Petroniu Tănase de la schitul românesc Prodromu de la Sf. Munte Athos... Şi peste astea, aflu că şi Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol este bolnav.
Ştiu, e şi vina noastră, că nu am ştiut să-i preţuim, să-i exploatăm în sensul folositor al cuvântului, atât cât ar fi trebuit, atât cât, cu siguranţă şi ei şi-ar fi dorit.
Aşadar, fraţilor, măcar acum în ceasul din urmă, să nu mai fim o somplă humă lipsită de simţire, şi să ne rugăm pentru cei care au rămas, pentru Părintele Arsenie, pentru Părintele Iustin Pârvu, şi pentru cei ascunşi în munţi care se roagă pentru noi.
Doar prin rugăciunea noastră, Domnul se va îndura, şi ni-i va mai lăsa în preajmă.
Deci, să ne rugăm pentru ei!

De-a îngerul şi de-a privighetoarea

recenzia volumului "Cu privighetoarea pe umăr", semnat Iuliana Paloda-Popescu

„Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi”(Psalmul 103 a lui David). Pe acest grăitor motto, îşi construieşte poeta Iuliana Paloda-Popescu, volumul de versuri „Cu privighetoarea pe umăr” (Editura RawexComs, Bucureşti, 2010). Volumul, prefaţat de poetul Radu Cârneci, este compus din două cicluri de poeme: „I. Scară la Cer” şi „II. Manuel”; dar întrucât acestea au destule puncte diferite, le vom trata separat, credinţa mea spunându-mi că ele trebuie să fie două volume de sine stătătoare.
Ciclul „Scară la Cer”, debutează cu două texte ce îndeplinesc rigorile artei poetice: „Icoană”, în care poeta vorbeşte despre lăsarea ei în voia Îngerului, care ia astfel locul miticei muze, act sine qua non compunerii poeziei de tip religios: „În rochie străvezie trece mama/ lunecând peste aburul norilor/ şi chemându-mă/ să intrăm în Icoana copilăriei!..../ Eu încerc să-i răspund, însă Îngerul/ îmi pecetluieşte gura/ şi mă poartă departe, / la margine de vis!...”; precum şi poemul „Îngerul Domnului”, în care ni se dezvăluie metafora privighetorii de pe umăr: „Singură,/ cu privighetoarea pe umăr,/ am semnat legământul tăcerii!.../ Scriu în inimă şi nu pot vorbi,/ numai pasărea poate cânta,/ până când lacrima/ se preface în mare/ şi vine Îngerul/ să o bea!...”. Aşadar, privighetoarea nu este altceva, decât alter-ego-ul creator al omului Iuliana Paloda-Popescu, născut în momentul abandonării de care ne vorbea „Icoana”. De asemenea, această imagine a poetei-privighetoare, mai apare şi în poemele: „Cu privighetoarea pe umăr”, „Înger”, „Îngere alb”, „A venit Îngerul”.
În continuarea artelor poetice, ciclul devine un mozaic de pietre poetice, atât divine, cât şi umane. Poeta reuşeşte să ajungă până la cer, în rugăciune: „Mă rog mereu, să fie bine,/ Preasfintei, singurei Treimi,/ Ce semne dă prin Îngerime/ Şi prin Fecioara din Cerimi!...”(Lumina Sfântă); „Fecioară Sfântă, Preacurată,/ Icoanei tale mă închin,/Prin Tine, viaţa noastră toată/ Să ardă-n cupa unui crin!...”(Fecioară Sfântă), nepărăsind însă pământul pe care pluteşte, ci spiritualizându-l prin ataşamentul său pentru valorile autentice ale acestui spaţiu: părinţii: „Acum vis de lumină/ creşte-n inima mea,/iar în el, trişti părinţii/ se ascund în cuvânt,/până când viaţa şi moartea/ ne-or închide fugare/ într-un singur/ şi tainic sărut!...”(Părinţii); marea: „În zori,/ Îngerul ne ducea înspre mare/ şi vedeam cum Dumnezeu/ deschidea Cerului/ şi arunca înspre noi odgonul de aur”(Curcubeu peste mare), „În schitul mării tăinuit/ stă Îngerul vindecător/ ce la altar m-a miruit/ şi mi-a dat aripi pentru zbor!...”(Schitul mării), nerămânând impasibilă nici la suferinţele altora: „Îngenuncheat lângă mormânt,/ Cu faţa-n lacrimi de durere,/ Îşi strânge-n braţe fiul frânt/ De moartea crudă, în tăcere!...”(Tata plângându-şi fiul).
Cât priveşte poemele strict religioase, putem spune că avem dinainte nu doar pietre de mozaic, ci adevărate perle. Sunt poezii în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos este prezentat atât în momentul Jertfei de pe Cruce: „Vouă, ce m-aţi pus pe Cruce,/ M-aţi lovit şi m-aţi scuipat,/ Vă dau sângele-mi ce curge,/ Să vă spele de păcat!...”(Jertfirea Fiului); cât şi sub forma Mielului: „Plânge mielul după mamă/ singur şi înstrăinat,/ inima îşi lasă vamă/ fiindcă-i fără de păcat!...”(Cântecul mielului).
Dar cea mai frumoasă expunere, rămâne, după părerea mea, cea euharistică, aşa cum Ortodoxia Îl trăieşte în mod plenar şi real: „Şi le-mpleteşte-n cunună de spice!.../ Când lanul dospeşte o pâine mai dulce,/ M-apropii de Domnul cel Singur al meu/ Şi-L văd cum pogoară de sus, de pe Cruce,/ Aşează Potirul în sufletu-mi greu/ Şi-mi pune pe creştet lumina din spice!...”(Iisus este singur). Aici, textul aminteşte, fireşte, de „Cântecul potirului” al lui Nichifor Crainic, doar că poeta noastră îl depăşeşte onorabil pe acesta, prin prospeţimea expresiei, născută, îmi place să cred dintr-o concentrare de trăire creştinească autentică.
Dacă ar fi să analizăm poemele Iulianei Paloda-Popescu şi din punct de vedere stilistic, ar trebui să ne recunoaştem puşi în faţa unui fapt cel puţin inedit: marea metaforă a acestui ciclu, este cea a vieţii în sine. Trăită în adevăr, viaţa devine cea mai frumoasă metaforă, aşa cum se poate vedea şi din exemplele următoare: „Îndrăgostită, privighetoarea/ se avântă-n cununa de spini/ şi îşi răneşte inima!...”(Cu privighetoarea pe umăr), „Azi, Doamne, iar am îmbrăcat/ veşminte de lumină pură/ şi Cerului am închinat/ cuvintele-nflorind pe gură!...”(Schitul mării).
Inedite stau lucrurile şi la nivelul esteticii, poeta mişcându-se între „simplitatea puierilă”, cu rimă clasică, dar nu fără de metaforă, aşa cum îi stă bine unei poezii aşezate cum este cea de factură religioasă: „Drumul e lung, zarea-i pustie/ Domnului meu în Cer Îi voi scrie/ Semnul înalt, de închinare/ Domnului Sfânt, Domnului Mare!...”(Domnului meu), şi „elocinţa poeziei simboliste”, marcată de vers alb, dar melodic, ajutat de o rimă interioară, care, departe de a îndepărta de divinitate, mai vârtos stârneşte „cea de-a treia dimensiune” a spiritului, aidoma contemplării unei icoane: „Doamne,/ nu ştim de unde vin şi/ unde pleacă sufletele pierdute!.../ Unele pier în tăceri, sau în mări,/ sau în crânguri cu privighetori,/ altele ruga Ta o ascultă şi/ se înalţă în vis de Domn,/ apoi cântă, până/ se fac păsări,/ până se fac/om!...”(Exod).
Tot de estetică ţine şi ciclicitatea ciclului (scuzată fie-mi aparenta tautologie): poemele „Poetul”, „Copilul gândului” şi „Îngerul a închis cartea”, având mesaje explicite de încheiere de drum: „Păsări pe mare treceau/ şi ne-au luat şi ne-au dus/ într-un cer de lumină,/ unde Îngerul a închis cartea/ şi a intrat în vis!...”(Îngerul a închis cartea).
Aşa cum scriam şi mai sus, cel de-al doilea ciclu de poeme, „II. Manuel”, este cu totul diferit de cel dintâi. În primul rând, surprinde în mod plăcut, unitatea ciclului, care, de această dată nu mai vine din structura ciclică, ci, dacă se poate spune, dimpotrivă, din linearitatea lui: toate poemele sunt închinate lui „Manuel”, despre care artista ne spune că este un martir, „ce se sabie s-a săvârşit”, sărbătorit la 30 octombrie. De unde ataşamentul poetei pentru acest sfânt, nu se poate şti. Cer este că, la tot pasul, i se adresează cu apelativul „frate”: „Manuel era fratele neştiut/ însă eu îndelung l-am chemat,/ până când într-o zi,/ m-a auzit Îngerul”(Manuel); „Frate al meu,/ viaţa e vis, trecătoare,/ strigătul inimii tot ne mai doare”(Pasărea inimii). Această apropiere, nu denotă altceva decât o formă de apartenenţă, în primă instanţă doar la nivelul cugetului şi al simţirii, la lumea sfinţilor. Şi aceasta, deoarece poeta a conştientizat nimicnicia acestei lumi: „Fum este zidul/ ce creşte-ntre noi/ văl de-ntuneric,/ văl de durere/ şi de tăcere/ ce ne desparte!...”(Fum este totul), „Captivi în vis, toată vara/ ne-am hrănit cu amăgirile mării,/ până când, într-o zi am văzut/ pasărea ucisă- undeva, la răscruce/ de timp”(Captivi); a ajuns să desconsidere păcatul: „Îngerii buni aduc veşti,/fluturele memoriei/ ţese punţi nelumeşti,/ apoi, viermele morţii/ roade şi doare,/ dar nimic nu-i mai sigur/ decât unica lui înfăşare”(Fluturele memoriei); şi astfel să îşi dorească arzător, plinirea vieţii ei în Împărăţia Cerurilor: „Mă-nchin luminii întru iertare,/ să ardă-n rugă sufletul meu,/ să crească-n taină flacără mare,/ s-ajungă-n Ceruri, la Dumnezeu!.../ Primeşte-mi, Doamne, ruga târzie,/ cuvântul singur primeşte-l sus,/ mă-mbracă-n rouă de apă vie/ şi fă-mă jertfă întru Iisus!...”(Mă-nchin Luminii).
Cât priveşte stilistica acestui al doilea ciclu, ar fi de punctat o tendinţă ascendentă, în sensul că, avem pe alocuri metafore de sine stătătoare, care ies de sub incidenţa „metaforii vieţii”; avem întâlnire, acum cu „lupii tăcerii, ce urlă a rău”(Lupii tăcerii) „pasărea ucisă – undeva, la răscruce de timp”(Captivi), cu „Fluturele memoriei”(poem omonim), metafore care, desemnează îndeobşte, luciditatea, obiectivitatea percepţiei despre lume, despre viaţa trăită haotic, dar care, tot odată conduc inevitabil spre învierea spiritului şi spre dorirea mântuirii. De altfel, în poemele Iulianei Paloda-Popescu, totul gravitează în jurul Cerului, poeta merge pe pământ detaşată de el, sau, aşa cum am spus şi în prima parte, plutind, neîntinându-se de toate nimicniciile lumii.
Dacă ar fi să punctăm, aşa cum bine şade unei cronici aşezate, şi câte ceva despre estetica acestui al doilea ciclu, ar fi să evidenţiem faptul că, mai toate poemele cuprinse în el, au un caracter epistolar, poeta comunica cu Manuel, prin scrisori virtuale, unele scrise pe nisip, altele de-a dreptul pe aer. Iar acest aspect, face ca rigorile estetice să se anuleze de la sine, copleşite de sublimitatea mesajului poetic.
În încheiere, aş îndrăzni să spun că poeta Iuliana Paloda-Popescu nu este o întâmplare a hazardului poetic, ci este o realizare. Ea face dovada unui studiu al poeziei, poate la fel de temeinic ca acela al icoanelor, pentru că, poeta noastră este şi restaurator de icoane.
În faţa unei aşa aglomerări de haruri, nu ne rămânem decât să facem reveranţă, salutând intrarea pe scena poeziei religioase, şi chiar a poeziei în general, a Poetei Iuliana Paloda-Popescu.
Romeo Aurelian Ilie

duminică, 20 februarie 2011

Poemul ultimei clipe

Fără logică,
am ars clipele de ieri;
şi le-am scurtat de aripi
pe cele de azi.

Voi face tină
din sânge şi cenuşă
să-mi nască o ultimă clipă.

Cât să apăs clanţa la uşă.

vineri, 18 februarie 2011

Instructiuni pentru viata - partea I

instrucţiunile sunt primite de la o bună prietenă: Gabriela Ştefan din Târgovişte, căreia îi mulţumesc pe această cale!

1.Da oamenilor mai mult decat se asteapta de la tine, si din tot
sufletul.
2.Invata pe de rost poezia ta favorita.
3.Sa nu crezi tot ce auzi, sa nu cheltuiesti tot ce ai si sa nu dormi
cat vrei.
4.Cand spui "te iubesc", s-o spui sincer.
5.Cand spui cuiva "imi pare rau", priveste-l in ochi.
6.Abordeaza dragostea si bucataria cu o atitudine de abandon
complet.
7.Sa crezi in dragoste la prima vedere.
8.Sa nu razi niciodata la visurile cuiva. Oamenii care nu au visuri
nu au nimic.
9.Iubeste profund si pasional.S-ar putea sa fii ranit, dar e
singura cale de a-ti trai viata pe deplin.
10.In divergentele cu altii, sa lupti cinstit. Nu da altora denumiri.
11.Nu judeca oamenii dupa rudele lor.
12.Vorbeste incet, dar gandeste repede.
13.Cand cineva iti pune o intrebare la care nu vrei sa raspunzi,
zambeste si intreaba: "De ce vrei sa stii asta?".
14.Aminteste-ti ca marea iubire si marile realizari implica mari
riscuri.
15.Aminteste-ti ca relatia cea mai buna este aceea in care
iubirea voastra, unul pentru celalalt, este mai mare decat nevoia voastra,unul de celalalt.
16.Judeca-ti succesul dupa lucrurile la care a trebuit sa renunti
pentru ca sa-l obtii.
17.Cand pierzi, nu pierde lectia.
18.Aminteste-ti cei 3 "R" :Respect pentru sine, Respect pentru
ceilalti,Responsabilitate pentru toate actiunile tale.
19.Nu lasa o disputa marunta sa afecteze o mare prietenie.
20.Cand iti dai seama ca ai facut o greseala, fa imediat ceea ce
trebuie pentru ca sa o corectezi.

Gând de vacanţă

He, he, greu cu poezia, greu cu tot... nu mai pot nimic... doar să stau, să ascult muzică. mai devreme a fost VAMA, apoi, oleacă de ŢAPINARII, iar acum ascult "SCRISOARE DE BUN RĂMAS" în varianta Mircea Baniciu, solo, veche, superbă!
Poate că ar trebui să spun şi eu cuiva "bun rămas"... dar cui? cred că pe listă s-ar înscrie la coadă, cu succes, patimile, stările de spleen nejustificate, superficialitatea, şi alte metehne neînţelese.
Dar, de, acum e vacanţă. S-ar zice că e timp de relaxare. Dar cum să te relaxezi când ai atâtea pe cap şi mai ales pe suflet...
Deci, ca să fie vacanţă, tre să demarăm procesul de curăţare interioară.
Între noi fie vorba, de-aia am schimbat şi numele blogului. Pentru că, vă pofteam într-un R.A.I. umbros şi buburos (antonim ad-hoc pentru "bucuros"). Aşa că, "La răscruce de îngeri" este mai realist. Răscruce înseamnă luptă interioară, zbucium, nervi... Dar într-un final, tre să te decizi pe o cale. Pe toate drumurile sunt îngeri. dar nu toţi sunt îngeri de lumină...
Ţine-vă bine, revin!

marți, 15 februarie 2011

Întâia poezie

Care o fi prima poezie?
Oare nu cumva chiar acel "Fiat lux" de început?
"Să fie lumină!"... chiar şi în română sună poetic, nu?

luni, 14 februarie 2011

Noutăţi pe "Unindu-ne întru poezie"

Noile noutăţi de pe "Unindu-ne întru poezie", sunt semnate de:
Ioana - Urziceni, care vine tare din urmă,
Maria Fărîmă din Nisiporeni, Rep. Moldova,
Katy Tic din Oradea, care ne trimite gândurile tocmai din Spania.

Poftiţi de citiţi şi comentaţi!

marți, 8 februarie 2011

La pas

Mi-am şifonat aripile
în somn,
iar dimineaţa am uitat
zborul promis.

of! iar trebuie să iau
viaţa la pas.

luni, 7 februarie 2011

O antinomie fericită...

Decât desnădejde, mai bine... deasă nădejde!

sâmbătă, 5 februarie 2011

Lenevirea în cele duhovniceşti - Marin Sebastian


Mare primejdie vine asupra creştinului delăsător în cele duhovniceşti. Duhul ispititor îşi doreşte cu toată puterea să ne sustragă de la viaţa în Hristos şi, dacă îi e greu să ne depărteze de tot, ne pregăteşte altă cursă: ne face să ne mulţumim cu puţinul pe care l-am făcut şi să scădem în intensitatea rugăciunii. Imediat gândul nostru pleacă de la Dumnezeu şi se îndreaptă spre lucrurile lumeşti, apoi îl vizităm pe Dumnezeu din ce în ce mai rar şi în mare grabă.
Superficialitatea ne face să ne pierdem credinţa, iar lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu se ţin cu putere pe drumul mântuirii. Cum ar fi ca soldatul să meargă la oaste doar când îi rămâne timp între alte două munci sau sportivul să se antreneze doar când îşi aduce aminte? Neglijenţa aceasta în cele duhovniceşti, lenevirea pe cale virtuţii, lipsa râvnei pe calea rugăciunii şi îndepărtarea treptată de Dumnezeu din cauza nesimţirii duhovniceşti, poartă denumirea de akedia.
Patimă mare este akedia (acedia/lenevirea). Ea acţionează subtil şi de cele mai multe ori vine cu duh de mândrie şi ne face să ne considerăm mai grozavi decât suntem, ne face să ne simţim suficienţi nouă înşine şi totdeauna puţinul timp pe care-l dedicăm zilnic lui Dumnezeu ni-l înfăţişează ca pe un veac.
Despre această lucrare subtilă a satanei, vorbeşte în operele sale duhovniceşti, un mare ascet al Bisericii, Diadoh al Foticeii:
"Când sufletul nostru nu-şi doreşte altceva decât plăcerile pământeşti, curând îl invadează un duh viclean care-i dă dezgust pentru cele duhovniceşti şi nu îi mai permite să se dedice cu tărie slujirii cuvântului. Acest duh îi fură şi dorinţa de a căuta spre lucrurile veşniciei, el goleşte de sens această viaţă prin excese de tot felul, pentru că nu dă atenţie şi făptuirii virtuţii. El neglijează însăşi ştiinţa sub pretext că aceasta a dat prea mult oamenilor sau că nu poate să-i înveţe cum să facă un lucru bun.
Dar scăpăm de acest duh de slăbiciune şi de lenevire doar dacă îndreptăm gândirea noastră limitată şi îngustă şi ţinem privirea aţintită la Dumnezeu. Numai purtând în gând amintirea lui Dumnezeu mintea va revenit rapid la agerimea sa şi va putea să se elebereze de această rătăcire iraţională."(Diadoque de Photice, Oeuvres Spirituelles, Sources Chretiennes, nr 5, Les Editions du Cerf, Paris, 1955, p. 118.)
Nu neglija, creştine, rugăciunea, că vine diavolul şi o îţi găseşte rapid altceva de lucru! Nu cugeta la alte lucruri, ci mai întâi gândeşte dacă ai fost prezent la întâlnirea cu Dumnezeu! Nu fii pretenţios şi nu cere multe, fă-ţi mai întâi datoria de creştin şi Domnul milelor îţi va trimite tot ce ai nevoie! Fugi de lenea cea duhovnicească şi Dumnezeul îndurărilor Îşi va găsi din nou loc în sufletul tău!

miercuri, 2 februarie 2011

Intampinarea Domnului



Intampinarea Domnului este praznuita la 40 de zile de la nasterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mantuitorul este dus la Templu din Ierusalim, de Fecioara Maria si dreptul Iosif, pentru implinirea Legii, care prevedea ca orice intai nascut de parte barbateasca sa fie inchinat lui Dumnezeu in a 40 a zi de la nastere, in amintirea pruncilor israeliti salvati de la moarte, prin sangele mielului pascal (Iesirea 11 si 13).

In acest moment se facea si curatirea mamei, prin aducere de jertfa a unui miel ca ardere-de-tot si a unui porumbel ca jertfa pentru pacat, in cazul familiilor bogate sau a doi porumbei - unul pentru ardere-de-tot si altul jertfa pentru pacat, in cazul celor saraci. Amintim ca timp de 40 de zile dupa nastere, femeia era considerata a fi necurata. Numai dupa sase saptamani de la nastere, ea putea intra in templu cu noul nascut. Desi Fecioara Maria se invrednicise sa-L nasca pe Fiul lui Dumnezeu intrupat, ea nu avea nevoie de purificarea rituala. Dar din smerenie, se supune acestor randuieli, dupa cum o va face si Hristos.

In Templu au fost intampinati de batranul Simeon si de prorocita Ana.

De ce Simeon si Ana? Pentru ca dupa traditia bisericeasca, Simeon facea parte din cele 70 de persoane care au tradus Pentateuhul din limba ebraica in greaca, pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului. Ajuns la textul "Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu" (Isaia VII, 14), traduce cuvantul "Fecioara" prin "femeie", caci era de neinteles ca o fecioara sa nasca. Pentru aceasta neintelegere, Dumnezeu i-a fagaduit ca nu va muri pana nu-L va vedea pe Cel nascut din Fecioara Maria. Este prezenta si prorocita Ana, pentru ca ea era o prorocita cultica, avea menirea sa adreseze mesajul din partea lui Dumnezeu celor care veneau la templu.

Dreptul Simeon Il ia in brate pe Mantuitorul rostind rugaciunea: "Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetii tuturor popoarelor; lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel" (Luca 2, 29-32). Aceasta rugaciune este citita de fiecare data la slujba Vecerniei.

Tinand seama ca in Biserica Ortodoxa accentul acestei sarbatori cade pe Hristos, aceasta sarbatoare este numita Intampinarea Domnului, in vreme ce la catolici pe primul plan sta Fecioara Maria, iar sarbatoarea poarta denumirea de Curatirea Sfintei Marii.

Intampinarea Domnului a avut loc la 40 de zile de la nasterea lui Hristos?

Din Scriptura aflam ca dupa Inchinarea Magilor, Dumnezeu i se descopera lui Iosif si ii cere sa o ia pe Fecioara Maria si pe Prunc si sa fuga in Egipt (Matei 2, 13-15). Daca Inchinarea Magilor a avut loc indata dupa Nasterea Domnului, reiese ca Pruncul nu a mai fost dus la Templu la 40 de zile. Insa, potrivit Sfintilor Parinti, ducerea la Templu a Pruncului a avut loc la 40 de zile de la nasterea Sa. Sosirea magilor nu a avut loc indata dupa Nastere, ci dupa reintoarcerea Sfintei Familii de la Ierusalim la Betleem. Deci, magii au sosit dupa ce Pruncul a fost dus la Templu.

Intampinarea Domnului - date istorice

Primele mentiuni documentare despre Intampinarea Domnului le avem din jurnalul pelerinei Egeria. Aceasta marturiseste ca a luat parte intre anii 382-384 la sarbatorirea acestui praznic in Ierusalim. Facem mentiunea ca in timpul calatoriei sale, Nasterea Domnului se sarbatorea pe 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului. Astfel, Intampinarea Domnului in vremea pelerinajului facut de Egeria, era sarbatorita pe 14 februarie.

Potrivit istoricilor, sarbatoarea Intampinarii Domnului s-ar fi generalizat in Rasarit incepand cu anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie.
preluare de pe www.crestinortodox.ro - Adrian Cocoşilă

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate