Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 8 mai 2010

Audienţă la un demon mut

Audienţă la un demon mut

(Ed. Cathisma, 2009)

- roman istorico-fantastic?-

Romeo Aurelian Ilie

Romanul ieromonahului Savatie Baştovoi, „Audienţă la un demon mut”, subintitulat „roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile de pe urmă”, este de departe, mai mult decât un roman. Ce este de fapt această operă,se va vedea în cele ce urmează.

Dintru început, trebuiesc trasate câteva linii de interpretare ale acestei lucrări. Pentru că, pe lângă valoarea sa literară de necontestat, „Audienţă” mai are şi alte deschideri. Ea trebuie privită mai întâi din punct de vedere istoric, social, religios şi poate doar în cele din urmă literar.

Privit din perspectivă istorică, romanul capătă un aspect de „maşină a timpului”, autorul reuşind prin câteva salturi în istoria universală, să puncteze acele episoade esenţiale din istoria creştinismului (şi chiar antecreştinismului): astfel, asistăm la realizarea traducerii Septuaginta, din binecuvântatul îndemn al lui Ptolomeu Filadelful, suntem de faţă la cuvântarea şi martirizarea arhidiaconului Ştefan, la Sinodulu Apostolic din Ierusalimul anului 50, la dărâmarea aceluiaş oraş, 20 de ani mai târziu; apoi ne teleportăm în 1922, doar pentru a ne parveni scrisoarea lui Lenin prin care declara război Bisericii lui Hristos. Interesant de ce autorul a trecut cu vederea Marea Schisma. Pentru că, analiza acestui eveniment, nu constituia mobilul dezvăluirilor pe care acesta le avea de făcut, mai exact, nu vizează polemica iudeo-creştină, de la care s-au tras toate neplăcerile ortodoxiei.

Schimbând macazul pe partea socială, mai concret, referindu-ne la impactul social al cărţii în cauză, apreciez volumul ca pe unul posibil interzis, dat fiind fondul său vădit incriminator la adresa ierarhiei bisericeşti, care s-a complăcut, încă se, şi se va mai complace sub jugul manipulator-politic al masoneriei, care îşi propune să distrugă Biserica lui Hristos din interior, pentru a se îmbogăţi la rându-i, cu cinstea de care se bucură aceasta. Tocmai de aceea avertismentul „Orice asemănare cu persoane, locuri şi întâmplări reale este pur întâmplătoare”, este „imperios necesară”. Din acest punct de vedere, romanul seamănă foarte mult cu volumul (placheta) lui Ciprian Mega, „Pântecul desfrânatei”, lucrare care tratează acelaşi subiect, fireşte tot sub forma unui roman „istorico-fantastic”. Ce s-a întâmplat între timp cu Ciprian Mega şi cu lucrarea sa, nu se ştie încă. Probabil a fost interzisă sau retrasă de la vederea publicului larg. Cert este că, după cum se pare, lucrarea a încăput pe mâna ieromonahului Savatie Baştovoi, iar acesta s-a hotărât să exploateze subiectul, încurajat fireşte şi de poziţia sa, atât teologică, cât şi literară, şi de ce nu, socială.

Privit prin ochiul teologului, romanul se bucură şi de un puternic substrat religios (era şi culmea să nu fie aşa, ţinând cont de personalitatea autorului); iar mesajul ar fi, că Dumnezeu îşi arată dreptatea Sa, care biruieşte şi ruşinează toate judecăţile umane. În acest sens, grăitoare este aşezarea consecutivă a capitolelor despre „Moartea Preasfinţitului Mitrofan” – simbol al episcopului smerit, trăitor în Hristos, iubitor şi iubit de popor - , şi despre „Sfârşitul Preasfinţitului K”- întruchiparea episcopului arogant, frustrat şi nedemn de numele său. Această orânduială mă duce cu gândul la pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, mai exact la acele propoziţii la fel de consecutive: „Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat”. Morala primă: moartea vine pentru fiecare; important este cum te găseşte şi unde te duce. Interesantă şi noanţa exprimării: Preasfinţitul Mitrofan, moare; Preasfinţitul „K”(se pare că nu a meritat nici măcar un nume), sfârşeşte. Exact ca în parabolă: „cel ce are un nume” este dus de îngeri în sânul lui Avraam; celălalt, „anonimul”, este înmormântat. Pentru cei buni, moartea este prilejul de a accede spre cele cereşti; pentru cei răi, moartea ar fi de preferat să fie un sfârşit definitiv şi atât. Dar, din păcate nu este aşa... De asemenea, grăitor pentru a susţine ideea biruinţei finale a creştinismului, este şi finalul romanului: deşi se afla într-o sală a Palatului din Bruxelle, ce duhnea a masonerie, deşi se vede pus în faţa esecului demersurilor sale, Victor Rotaru are o viziune: „De sus, de peste tot, a început să se audă un cor nepământesc. Victor recunoscu slujba Prohodului”; această sublimă cântare, care deşi este una tristă, de tânguire, ea anunţă inevitabil Învierea.

Ajungân în cele din urmă, la aspectul literar, aş îndrăzni să zic că, titulatura de „roman istorico-fantastic”, nu este decât un pretext pentru importantele şi chiar tulburătoarela dezvăluiri pe care ieromonahul Savatie Baştovoi le avea de făcut. Pretextul însă, este foarte bine pus la punct, în sensul că, latura propriu-zis literară este realizată impecabil: scriitură actuală, abundând de pasaje în care se descriu activităţi banale, cotidiene: „Victor sărbi ultima gură de cafea şi comandă un ceai negru fără zahăr. Îi era şi foame, dar nu prea avea bani. Va mânca acasă, mai avea o bucată de salam şi un sac de cartofi, pe care i-l adusese vlădica Mitrofan”; banalităţi care de altfel fac deliciul publicului, întrucât îl pune în faţa oglinzii propriri sale vieţi; de asemenea, tot un necou de postmodernism aduce şi acele salturi în istorie de la o epocă la alta, care în fond sunt salturi în memoria colectivă şi totodată afectivă a creştinismului. Cât priveşte „istorico-fantasticului”, trebuie făcută o precizare esenţială: istoricul este istoric, iar fantasticul este fantastic. Cu alte cuvinte, fantasticul constă doar în numele personajelor şi în situaţiile în care acestea sunt puse pe parcursul textului. În schimb, istoricul este întradevăr istorie adevărată, şi aici mă refer la subiectul în sine, care din păcate nu este nici pe departe fantasmagorie literară; iar din acest punct de vedere(unde de altfel intenţionam să şi ajung), putem spune că lucrarea ieromonahului Savatie Baştovoi este un document foarte important pentru Istoria (Secretă) Bisericii Ortodoxe Române, ba chiar mai mult, este o mărturisire, şi în acelaş timp o demonstraţie de curaj.

Interesant de asemenea jocul care se ascunde în spatele titlului acestei lucrări, în el aflându-se atât o exprimare denotativă, cât şi una conotativă: audienţă la un demon mut, are loc efectiv în punctul culminant al acţiunii (în pre-epilog-ul cărţii): „Victor îşi dădu seama că are în faţă un bătrân paralizat şi mut, care semăna mai mult a demon decât a om. Pentru o clipă fu lovit de gândul că , dacă şi-ar face semnul crucii, comisarul ar dispărea”. Metafora ticluită de autor în titlu, constă în ideea că această situaţie în care s-a văzut pus Victor Rotaru, adică întâlnirea cu comisarul european pentru Culte, se regăseşte la scară macroscopică în toate structurile sociale, mai ales la nivelurile înalte, - toţi potrivnicii a(A)devărului, te privesc demonic, fără a catadicsi să vorbească, ci sfidând doar prin atitudini (exact ca într-ul alt roman „istorico-fantastic”, ceva mai vechi, „1984” al lui George Orwell), totul transformându-se într-o luptă donquihotiană, într-un perpetuu prohod, ce se va încheia cândva cu slăvită Învierea Sa.

În final, nu îmi rămâne decât să salut această fervoare literar-istorică şi mărturisitoare a ieromonahului Savatie Baştovoi, care se pare că nu intenţionează să lase „pietrele să vorbească”, el lansând o nouă lucrare de gen: „Diavolul este politic corect”. Dar despre aceasta, cu proxima ocazie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate