Îngerul din ţipăt

De când l-am alungat ultima oară
îngerul meu s-a mutat
într-un ţipăt înalt.

Locuieşte acolo singur.
ca să nu se plictisească,
urcă şi coboară pe scări
şi îşi numără paşii încontinuu.

Uneori, pe fereastra de jos a ţipătului
se văd paşii fricii alergând spre infinit.
dar îngerul meu e de fiecare dată în partea de sus
aşa că nu vede paşii, ci doar le aude tropăitul...
îi înţelege şi plânge.

Alteori, la fereastra de sus a ţipătului
bate din aripile-i şofonate, angoasa.
atunci îngerul este undeva, pe jos
numără paşii fricii, imprimaţi în asfalt.

Nu aude angoasa,
dar îi simte mirosul de moarte.
atunci îşi acoperă cu aripile nemurirea
şi solidarizează cu ea în tăcere.

De la un timp,
ţipătul se ascute mai tare,
devine mai înalt şi mai îngust.

Îngerului meu nu-i pasă...
şi-a amintit de mine şi plânge.

Lacrimile lui topesc ţipătul
din care renasc eu, la o nouă viaţă
în lumină.