Şi deodată ea s-a transformat
într-un mare rug plutitor
în care ardeau la grămadă
toate visele mele deochiate:
Toate femeile cu ochii de jar
toate prinţesele cu buze de gheaţă
şi caii înnoptaţi măcinând în copite nisipul
şi dorinţa mea de a corupe timpul.
Vâlvătaia topea de pe-acum
pânza tabloului cu tot cu perete
iar lava se scurgea pe sub tălpile mele
spălându-le de zvonul prafului de stele.
Pânza s-a topit, dar roza - arzând
încă mai pluteşte pe deasupra mea
cheamă la sine din cele patru zări
păcate exilate sub chei de catifea
După ce a ars blesteme şi dorinţi
roza s-a stins redevenind a lui Dali
dar nemaiavând un tablou pe măsură
i-am oferit drept cadru speranţa mea
Ce urma să se nască chiar a doua zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu