Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 8 mai 2010

Castelul

Castelul
Romeo Aurelian Ilie
- Iubito, hai să facem un castel!
- Un castel?!
- Da. Un castel de cuvinte. Mare, cât iubirea noastră. Uite, pun eu temelia. De
fapt, nu. Temelia trebuie să o punem împreună. Eu o piatră, tu o piatră.
- Pune tu prima piatră.
- Bine. Pun prima piatră şi zic: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită
alungă frica”.
- Ce frumos! Dar eu am o piatră mai frumoasă. Eu zic: „Dumnezeu este iubire”.
- Trebuie să recunosc. Sublim! Bravissimo!
- Totuşi, cât de mare va fi castelul nostru? Adică, care crezi că e măsura iubirii? De exemplu, a iubirii noastre...
- Vezi tu, „măsura iubirii este de a fi fără măsură”.
- Începe să-mi placă. Oare să nu se sfârşească niciodată? Zâmbi ştrengăreşte şi îşi plimbă gândurile spre un fel de zare, ştiută doar de ea. Apoi, pisicindu-se, lungind cuvintele ca pe o gumă de mestecat din copilărie, zise:
- Mă îndrăgostesc de tine, în fiecare zi mai mult. Tu?
Deşi se aştepta la un răspuns telenovelistic, simţea totuşi cum inima îi bate ca basul în boxele lui, din serile când îşi rememora adolescenţa recent apusă, ascultând rock-ul lui bizar, care pe ea o scotea din minţi.
- Eu te iubesc în fiecare zi la fel. Zise el calm. Calm, dar ei i se păru rece. Chiar foarte rece. Simţi acest răspuns ca pe un iceberg care îi îngheţă visele în eter.
- Cum aşa?! Zise ea, înegurându-se la chip, abia abţinându-se să nu plângă. De ce?!
- Pentru că: „a fi amorezat e una, şi cu totul altceva e să iubeşti. Poţi fi mort după o femeie, şi în acelaşi timp să o urăşti”. Şi zicând aceasta, îi ridică faţa cu mâna, expediindu-i totodată un zâmbet inteligent, ce o invita să sondeze adâncimile cognitive ale acestui răspuns, care marca deja al doilea nivel din somptuosul lor castel. Dar numai inteligent nu i se păru ei acest răspuns. Mai degrabă sarcastric.
- „Iubirea este o greşeală”, spuse ea uitându-se aiurea, doar ca să-şi ferească ochii uşor umezi.
- Ai înţeles greşit, draga mea. Eu te iubesc într-adevăr desăvârşit, dar demult am depăşit, etapa de a fi îndrăgostit.
- Hm, ce să zici şi tu, vorbeşti în rime, vrei să dregi busuiocul. Eu cred că: „nu-i înger mai slab de îngeri, ca dragostea”.
- Vezi că de vreo două etaje, ai cam uitat să pui mortal pe pietrele puse în zid, încercă el să-i amintească de jocul lor, de care ea, se vede treaba că uitase de-a binelea , dând răspunsurile cam ca la tenis. Hai să-ţi amintesc temelia ta: „Dumnezeu este iubire”. Conform egalităţii sugerate de acel „este”, rezultă că „Iubirea este Dumnezeu”. Deci, exclus să poată fi înger.
- Ia termină cu castelul ăsta! Zise ea realmente nervoasă. Adevărul e că: „Iubirea doar dă rătăciri de-acestea, puterea ei cu sine ucigaşă, aruncă mintea-n fapte nebuneşti, mai des ca orice patimă sub cer”. Şi ridicându-se de la masă, se îndreptă spre fereastră. Afară ploua torenţial. Dar nici sufletul ei nu se sfia să-i facă concurenţă. Scoase capul pe geam şi îşi lăsă faţa brăzdată de câţiva stropi calzi ai ploaii de august. Regia asta era menită să-i ascundă lacrimile pe care nu şi le mai putea stăpâni. Când se întoarse spre el, dădură nas în nas, pentru că el venise pe furiş în spatele ei. O cuprinse în braţe şi îi şopti la ureche:
- „Iubirea nu face rău aproapelui, iubirea este împlinirea legii”.
- Prostii! zise ea, printre dinţi, smulgându-i-se din braţe. Nu te mai deranja să pui şi această cărămidă. Eu renunţ la jocul ăsta copilăresc. Se aşeză la masă vizibil agitată şi lovi cu pumnul atât de tare, încât cafeaua se retrase pe pereţii ceştii, realizând din zaţ, un graffity mai mult decât spontan. El, care îi urmărise privirea tot timpul, avu impresia, şi chiar convingerea, că doar săgeţile din ochii ei umeziţi de ploaie şi de lacrimi, au realizat această operă de artă. Veni din nou în spatele ei şi căută să dea înţelesuri logice, formelor abstracte pictate ad-hoc în ceaşca ei.
O tăcere nervoasă îşi desfăcea bagajele, fără să se sinchisească de prezenţa lor. Vru să se aşeze pe pat, dar ceva o înghioldea din buzunarul posterior. Uitase. Erau cheile de la cavoul din care ieşise. Le aruncă pe masă.
Când acestea au ajuns la destinaţie, ea a ridicat capul de pe masă, devenită parcă neîncăpătoare.
- Unde-i iubirea noastră? Unde s-a pierdut? Spuse ea, ştergându-şi nasul ca un copilaş împăcat de mama lui ce îl certase.
- În vorbele fără rost pe care le-am rostit, întâi zidind şi apoi năruind. Dar, iubita mea, hai să ne amintim cum suna temelia castelului, pe care am pus-o împreună. Ea se ridică de la masă şi îl luă de mâini, uitându-se în ochii lui cu subînţeles. Aştepta prima lui piatră.
- „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica”.
- „Dumnezeu este iubire”, îşi reaşeză şi ea partea de temelie, aproape cu religiozitate, mulţumită de opera lor cea nouă.
S-au îmbrăţişat şi s-au aşternut pe pat. Musafira lor cea nepoftită, se văzu nevoită să-şi părăsească noul cavoi, să-şi ia cheile de pe masă şi să se întoarcă în cel vechi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate