Zile virgine

Zile virgine
Romeo Aurelian Ilie

O noapte ploiasă de noiembrie aflat pe sfârşit de mandat.
- Ehe, se cunoaşte că nu prea-i vine bine să predea ştafeta lui Mister Undrea... sau poate, aha: asta e! E noaptea Sfântului Andrei! He-he: vrăjitoare, vampiri, vârcolaci... Brrr, deja mi se face frică... Aşa se gândea el, recentul absolvent de teologie. Ştia el că toate tradiţiile astea horror, sunt doar plăsmuiri ale tradiţiei secular – cutumiare, de nimeni nu ştie cine le-a scornit. Apoi, admirând extaziat graffity-ul desenat pe geam, de frunzele uscate lipite cu „picătura” de ploaie, chicoti ca pentru sine (de altfel, chiar era singur în cameră): pâi, de: nu tre’ să avem şi noi Holloween-ul nostru.... Chiar aşa, al cui o fi fost primul?
Şi, cu zâmbetul tatuat pe chip, cum îl avea de ceva vreme, de când se bucura de privilegiul de a fi aflat, măcar în parte, Adevărul, abandonă ideea Halloween-ului românesc. Îşi aruncă privirea într-o doară, la ceasul cu pendulă, cu cifre romane şi cu cuc: 23:59. Se postă în faţa ceasului, numărând secundele, pentru a juca el în noaptea aceasta, rolul cucului de la miezul nopţii. Cucul ceasului murise de bătrâneţe, la trecutul schimb de generaţii; adică la nici o săptămână de când bunicii, murind, îl lăsaseră moştenire mai mult spirituală părinţilor lui. Uneori, gândindu-se la asta, se amuza spunându-şi: „Pesemne că bătrânii şi-au luat cu ei cucul pe lumea cealaltă. La ce bun, oare?”; şi apoi, gândindu-se la părinţi: „Săracii de ei... Să n-ai tu, un cuc să te deştepte dimineaţa?”.
Dar iată că orologiul bate de miezul nopţii... Nici nu apucă să imite cucul, şi uşa se izbi în viteză de perete.
- Cine sunteţi voi?
- Suntem ultimele tale 7 zile. Am venit să-ţi punem înainte oferta noastră de trăit o săptămână, înaintea Marii Plecări.
- Nu înţeleg nimic, zise el, frecându-se la ochi.
- Eu, ultima ta zi de luni, îţi fac următoarea ofertă: ai putea fi un câine, sau un cultivator de râme...
- Eu, marţea ta din urmă, te trimit în domeniul tău de suflet: poţi fi un negustor de vise, sau un programator de surprize...
- Ai putea deveni pentru o zi, poate chiar miercurea finală, campion la sărituri peste obstacole, sau ai putea fi chiar un antreprenor de spectacole; poate chiar al ultimului tău spectacol...
- Cu dragoste-ţi ofer, oferta mea: sunt joia ta, numai a ta, chiar ultima ta joi; şi îşi propun să fii, ce n-ai fost în viaţa ta, nici măcar o zi: un criminal de femei de rând, sau un sultan, bând cafele şi fumând...
- Ofertele sunt pe sfârşite... ar mai fi totuşi locuri libere, la cules de citrice, şi chiar mai bine, la împrăştiat gunoi pe mirişte. Ah, şi te rog, nu mă uita, sunt ultima vinere a ta!
- Ştiu că am fost mereu pe primul loc în viaţa ta. Deci, nu socoteşti că ar fi o risipă, să îţi petreci ultima sâmbătă din viaţa ta, ca pe o zi obişnuită? Uite, te-ajut să fii un muzicant de soi, sau la pachet de 2 în 1, ai putea fi invocator de ploi şi inventator de noroi...
- Uită de ele! Şi fii atent încoa’: sunt duminica, chiar ultima zi a ta: ocazie unică şi chiar ultimă să fii un om de radio sau T.V., prezentator al ştirilor S.F., sau poliţistul perfect, ce dejugă planuri gen „N.V.”. Altfel spus, să fii şi tu util, în ultima ta zi de viaţă...
- Deci, ce alegi?! Întrebară câteşi-şapte zilele virgine, în timp ce i se perindau prin faţa ochilor într-un ritm de iele, de-a dreptul nălucitor.
El căzuse deja pe un fotoliu, abandonându-şi ochii în faţa acestui spectacol, a acestei aduceri pe scenă, a bazarului de vise.
- Afară din cameră!!! Strigă el, ca trezit din transă. Ele rămaseră uimite şi jumătate dezbrăcate, căci urletul lui făcu să se deşire de pe fiecare, câte jumătate din frumoasa rochie albă, lungă până la nori, şi cu flori.
- Nu vreau nimic din toate astea, sau altceva la fel. Voi fi doar eu, cavaler al templului meu, închinat lui Dumnezeu!