Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

marți, 30 noiembrie 2010

1 Decembrie - Ziua Naţională a României - Nostalgia-Istoriei sau Istoria-Nostalgiei





Pe data de 1 Decembrie 1918, s-a realizat marea unirea a tuturor provinciilor româneşti, prin alipirea la Regatul României, format până atunci din Moldova şi Muntenia, a celorlalte trei provinii istorice: Bucovina, Basarabia şi Transilvania.
Dar asta o ştie deja tot românul care şi-i stăpânul. Numai că, acea Românie Dodoloaţă cum a fost ea numită atunci, nu avea să rămână aşa pentru mult timp... Aşa cum probabil stiu toţi, în vara-toamna anului 1940, s-a produs catastrofa naţională ce a constat în pierderea integrităţii teritoriale a României, prin cedarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei în favoarea U.R.S.S., a N-V Transilvaniei în favoarea Ungariei şi teritoriul Cadrilaterului în favoarea Bulgariei. O parte din teritoriile acestea, au fost recuperate ulterior, cum este cazul N-V- Transilvaniei, altele nu. Şi atunci, ce mai rămâne de sărbătorit? Că România Dodoloaţă nu mai e chiar atât de... dodoloaţă, deci ceea ce a reprezentat data de 1 decembrie 1918, nu a rămas decât istorie sau... nostalgie. Practic noi serbăm astăzi, din puncte de vedere istoric,nostalgia unei istorii, dar traim in suflete cu istoria unei nostalgii. Pentru că, de ce să nu recunoaştem, măcar astăzi ne doare sufletul de ce-am avut şi am pierdut; ne gândim cu sufletul sfâşiat la fraţii noştrii de peste Prut.
Dar, cu toate astea, zicem "La mulţi ani tuturor celor care simt româneşte! Trăiască România, chiar dacă nu mai e la fel de mare ca în poveste!"

Sf. Ap. Andrei - Ziua naţională spirituală a neamului românesc


Biserica Creştină a rînduit ca în fiecare an pe data de de 30 noiembrie, să se sărbătorească Sf. Ap. Andrei. Acesta a fost cel dintâi care l-a cunoscut pe Iisus ca fiind Mesia cel prezis de prooroci, şi primul apostol chemat în ceata celor 12, împreuna cu fratele său Sf. Ap. Petru. După Cincizecime, adică după Pogorârea Duhului Sfânt, Sf. Ap. Andrei a primit misiunea de a propovădui Evanghelia lui Hristos, în părţile Scythiei Mici, actuala Dobroge. Aşa a ajuns Sf. Ap. Andrei, creştinătorul românilor, şi cel care a binecuvântat pământul românesc, şi în speecial cel dobrogean, cu odoare duhovniceşti de nepreţuit, cum ar fi Izvorul Tămăduitor de la Mănăstirea Dervent, şi Peştera sa din apropierea localităţii Ion Corvin, unde se află şi Mănăstirea ce-i poartă numele.
Aşadar, datori suntem noi românii să-l serbăm cu toată cinstea cuvenită, şi să proclamăm, aşa cum sugera şi Tudor Chirilă, ziua de 30 noiembrie, ca zi naţională spirituală a poporului român!
La mulţi ani, tuturor ocrotiţilor Sfântului Andrei!
La mulţi ani, părintelui stareţ de la Dervent, Arhim. Andrei Tudor!

luni, 29 noiembrie 2010

Fără fanfară

Odată cu somnul fanfarei,
închid ochii
spre a mi-i spăla
de iluzii.

duminică, 28 noiembrie 2010

Taina mea liliachie

Mă fulguiesc
-de pe acum, firesc-
aripile tale zâmbind;
eu vărs o taină liliachie
în marea întrebare pustie;

la pas cu pasul tău,
escortă cerească,
privirea mi-o trimit
să te-ntâlnească.

marți, 23 noiembrie 2010

File de Pateric - Avva Pimen

L-a întrebat avva Vitimie pe avva Pimen:
– Dacă cineva are necaz pe mine şi-mi cer iertare, iar el nu se înduplecă, ce să fac?
– Mai ia cu tine doi fraţi şi cere-i iertăciune. Şi dacă nu se înduplecă, ia încă cinci. Şi dacă nici lor nu li se încrede, ia preotul. Şi dacă nici aşa nu se înduplecă, roagă-te mai departe netulburat lui Dumnezeu, ca El însuşi să-l încredinţeze, şi nu te îngrijora.

Preluare de pe blogul editurii Agnos.

luni, 22 noiembrie 2010

Vama lansează o nouă melodie: Sarkozy versus gypsy

Cu întârziere, dar îmi ţin promisiunea! I-am promis lui Tudor Chirilă că îl ajut la promovarea noii melodii, şi acest lucru îl fac acum...
Aşadar, Anunţ: "Vama lansează o nouă melodie: Sarkozy versus gypsy".
Audiţie plăcută!

Părerea mea despre noua melodie: inconfundabilul stil Vama: critică socială pe ritm de rock pamfletic. Super tare!

duminică, 21 noiembrie 2010

Nedefinire

Tu ai vocaţie de semănătoare:
aici speranţă,
mai jos bucurie,
spre dreapta un val de
tristeţe,
spre stânga un blid de
alchimie,
la centru „ce vrei tu”,
la poale „vezi să nu”,
la margini „faci cum crezi
cu iubirile mele verzi”.

Obosită, ai vrea să te rechemi...

Îţi voi trimite ecoul
chiar la primul tău semn.

joi, 18 noiembrie 2010

„Paiaţa din oglindă” -Scurt tratat despre pseudo-sinonime-

Toţi românii îndeobşte, o spun clar şi răspicat: limba asta a noastră, românească, are mai multe înţelesuri. De aici şi expresia: „a vorbi în dodii”, adică a vorbi cu subînţeles. Dar nu despre asta vreau să aduc discuţia în cele ce urmează. Nici măcar despre categoriile gramaticale deja consacrate: sinonime, antonime, omonime, omofone, paronime şi altele asemenea. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că există în limba română anumite perechi de aşa-zise sinonime, care privite mai în adâncul sensului, apar mai degrabă ca antonime.
Ca să nu încep cu cea mai gravă dintre probleme, o să aşez în debutul dezbaterii mele, o antinomie mai puţin dăunătoare sănătăţii sufletului, care atacă doar percepţia şi procesele cognitive. Este vorba despre „cuplul pseudo-sinonimic”: „vedere-privire”. Pentru mulţi, „a privi” este totuna cu „a vedea”. Dar în fond, lucrurile nu stau deloc aşa, pentru că verbul „a vedea” se referă strict la partea fiziologică a ochiului, la procesul strict primar de a capta imagini cu ajutorul simţului vizual. Asta este o capacitate a tuturor celor integri din punct de vedere fizic. Pe când „a privi”, înseamnă a înţelege, a percepe dincolo de aparenţe, mai frumos spus, a dezbrăca esenţa de aparenţă. Aşa cum bine punctează şi poetul Costel Bunoaica: „ochii mei, legaţi la ochi,/ nu te pot vedea/ decât aşa cum eşti”(transparenţă); „vinovat de trădare/ ochiul/ te închipuie/ încă o dată/ întocmai cum eşti”(vinovat de trădare). De asemenea şi poetul Nicolae Teoharie se arată adept al aceleiaşi percepţii, el dând o mare atenţie acestei probleme în poeziile sale, propunând pe alocuri, bineînţeles metaforic, o renunţare la organele propriu-zise, uneori incapabile să-şi depăşească stadiul vegetativ al lucrării lor: „Ca să fiu liber îmi rup mâinile./ Îmi scot ochii, şi lumina nu mai face zgomot” (N-am existat); „Ca scoasă din minţi,/ vederea îşi varsă mâinile/ peste o închipuire de om/(…)/ am otrăvit ochii cu mari înserări”(Cina de vin).
Cea de-a doua problemă, ceva mai profundă, care atacă mai mult starea interioară a omului şi raporturile sale cu Dumnezeu, este deschisă de „perechea”: „dorinţă-voinţă”. Problema care apare aici porneşte de la greşita percepţie asupra termenilor. Mai exact, „dorinţa” este cea care şi-a uitat scopul: verbul „a dori” de la care vine substantivul, îşi are de fapt obârşia în verbul „a adora”, care are sensul strict de închinare ce i se cuvine numai lui Dumnezeu, cum îi spun grecii, „latria”. Deci folosit în sens larg, termenul necesită apropierea de Dumnezeu: tocmai de aceea, cea mai fericită exprimare este cea mai folosită în relatările despre vieţile sfinţilor, despre care se spune că „doreau după Dumnezeu”. Or, folosirea termenului „a dori”, în contexte de tipul: „Îmi doresc să devin ....”, sau „Îmi doresc ca acel ceva/cineva să fie al meu”, nu face decât să pervertească valoarea termenului, deviindu-i sensul într-o voinţă amplificată, până la statutul de „luat cu japca”, adeseori cei ce-şi „doresc” ceva, fiind gata chiar să îl scoată pe Dumnezeu din ecuaţie. Nu ajunge oare, „voinţa”? Ba ea ar ajunge şi mai bine, dacă i s-ar cunoaşte şi ei adevărata valenţă. Pentru că verbul „a voi”, nu vine din altă parte decât din atributul voinţei libere, aflat ontologic în firea omului. Iar această voinţă liberă, în starea paradisiacă a omului era chiar coroana acestuia; el necunoscând răul, avea libertatea monodirecţionată doar înspre bine. E drept că prin căderea în păcat şi izgonirea din rai, libertatea i s-a alterat devenind bidirecţională: „Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul”(Deuteronom 30, 15), dar tot voinţă a rămas, şi tot liberă. Aşa că, e de preferat să ne atingem scopurile în viaţă numai prin voinţă, ca să putem astfel pricepe şi „voinţa” lui Dumnezeu. Pentru că, atunci când nu mai coincide „dorinţa” cu „voinţa”, adică „ne dorim” lucruri nefolositoare, pe care „voinţa” nu le viza într-atâta, s-ar putea ca „Cineva” să readucă lucrurile la normal...
Cea de-a treia şi cea mai spinoasă problemă, o constituie asocierea pluralui cuvântului „om”, în speţă „oameni”, cu termenul de „lume”. Iar aici problema este tranşată direct de Mântuitorul Hristos, care le spune Apostolilor Săi: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”(Ioan 15, 19). De aici se vede foarte bine că termenul de „lume” tratează fără echivoc ideea de ansamblu pervertit, ba mai mult, lăsat în voia celui rău, după cum de asemenea proclamă Mântuitorul: „Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”(Ioan 12, 31). De altfel, şi Apostolul Iacov consemnează antiteza „om-lume”, atunci când afirmă: „Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu”(Iacov 4,4). Iar ca să se vadă prăpastia dintre termeni, aş mai aminti şi faptul că Iisus se numea pe Sine „Fiu al Omului”, deci prin aceasta, nu făcea altceva, decât să ridice entitatea umană la demnitatea dumnezeiasă, să îi redea Omului, „chipul lui Dumnezeu” cel pervertit prin intrarea lui în contact cu „lumea” lăsată anterior în grija celui rău, aşa cum am văzut mai sus. Iar ca să nu fiu acuzat de misticism, îl chem ajutor şi pe poetul Ion Barbu, care foarte pertinent, oferă „omului” majusculă în poemul „După melci”, arătând astfel înalta demnitate şi totodată aleasa misiune la care acesta este chemat: „In ungher adânc,un gând, îmi şoptea că melcul blând, din ungher de foi, pe-aproape, cheamă Omul să-l dezgroape”. Bineînţeles că aici, nici melcul nu trebuie luat ca atare, ci interpretat metaforic, ca element al „lumii”. Aşadar, consider că este cu totul necesar să se facă o delimitare precisă în sensuri, între „om-oameni” şi „lume”.
Şi cu siguranţă ar mai fi şi alte pseudo-sinonime, dar poate le vom aduce pe masa de operaţie cu alte ocazii. Până atunci, ia să fim noi mai atenţi cu ce ne iese din gură, şi implicit din gând!!!
Pe curând!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Suspendat între nori

Suspendat între nori,
el, cuvântul;
- de-o tristeţe vecină
cu clipa.

Risipa îl cheamă
s-o urce în adânc,
să-i lumineze cu mormântul său,
cripta.

duminică, 14 noiembrie 2010

Mesaj la intrarea în postul Naşterii Domnului

Mesaj la intrarea în postul Naşterii Domnului
Dragi vizitatori ai R.A.I.-ului şi viitori locuitori ai Raiului,

Vă recomand ca în această perioadă de aşteptare a Naşterii Domnului, să vă adaptaţi modul de viaţă, după măreţia şi semnificaţia sărbătorii pe care ne pregătim să o întâmpinăm, şi mai apoi să o sărbătorim.
Aşadar, să ne renaştem şi noi cu fiecare zi, aşa cum şi Hristos o face în ziua Crăciunului, în sensul că, nu ar strica să ne purificăm cât se poate, trupul cu postul şi duhul cu rugăciunea, iar spiritul să îl hrănim cu roade duhovniceşti, sau cel puţim să îl ferim de pângărirea cea de toate zilele.


Hristos se naşte, slăviţi-l,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă,
Cântaţi Domnului tot pământul
şi cu bucurie lăudaţi-l popoare,
că s-a preaslăvit!!!

joi, 11 noiembrie 2010

Petre Ţuţea...

"Prin 37, Petre Ţuţea, întrebat de Nae Ionescu: "Care trebuie să fie Însuşirile unui adevărat cetăţean român", i-a răspuns:
I. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
II. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România, fără regret;
III. Să nu înşele pe nimeni;
IV. Să nu necinstească nici o femeie, pentru a nu ofensa Majestatea Maicii Domnului;
V. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el". (Omul - Tratat de antropologie creştină)

miercuri, 10 noiembrie 2010

Nud

Ea îşi lăsa breteaua
să alunece în neant,
şi decolteul
la vânătoare de iepuri.

sub privirea reginei de vid,
orizontul se topeşte în mare.

luni, 8 noiembrie 2010

Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil



Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, sunt arhistrategii oştilor cereşti. Ei au jucat roluri dintre cele mai importante în istoria creştinătăţii: Sf. Mihail, este cel care se opune revoltei lui Lucifer, îngerul căzut. Tot el îi călăuzeşte pe evrei în peregrinarea lor prin pustie, şi îl ajută pe proorocul Daniel în groapa cu lei. Sf. Gavriil, este cunoscut îndeobşte, drept arhanghelul bunelor vestiri de bucurie: el vesteşte atât naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cât şi Naşterea Domnului.
Urez tuturor celor ce poartă numele sfinţilor îngeri, un călduros LA MULŢI ANI!

vineri, 5 noiembrie 2010

In memoriam Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a murit. Dincolo de păreri şi idei, şi dincolo de toate necroloagele, consider că ceea ce contează este ceea ce rămâne în urma poetului, adică opera sa. De aceea eu voi reaminti tuturor, o poezie a lui Adrian Păunescu, pe care eu o consider cea mai frumoasă...
Dumnezeu să-l ierte!

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.

miercuri, 3 noiembrie 2010

A treia mână



Pe cand vântul îşi planta
în buzunar talanţi,
stâncile aşteptau fecundarea
din ţipătul pescăruşului.

Zborul promis plângea
sub storul celorlalte două mâini.

marți, 2 noiembrie 2010

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG: Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG:
Mai bine cu fratele în iad decât în ceruri fără el

„Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă şi stăruiau în cele rele până într-atât se întrista şi suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toţi aceia şi să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atata râvnă mântuirea fraţilor lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinţi se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau sa fie osândit şi el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziţii prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovniceşte prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în Impărăţia cerurilor despărţit de ei.”

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate