Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 23 august 2014

Sinuciderea clipei

Dacă zorii și-ar contrazice ființa și ar umbla prin praful drumului, sau macar dacă al levita duios la nivelul ochiului, aș cădea înaintea lor și le-aș săruta picioarele și tălpile picioarelor. Într-atât le sunt de recunoscător pentru că m-au trezit în acea dimineață de nedorită amintire, smulgându-mă astfel din cel mai nenorocit coșmar. O voce în perpetuă transformare, trecând de la angelic la demonic și viceversa, cu o frecvență năucitoare, îmi striga încontinuu: Trăiește clipa! Trăiește clipa!! Trăiește clipa!!!
În vis, nu reușeam să îmi văd fața, dar îmi simțeam fiecare vinișoară de sânge bubuindu-mi în globul ocular, și fiecare broboană de sudoare, alunecându-mi înghețată pe obraz, ajungând pe buzele dogoritoare ca arșița amiezilor lui Cuptor, unde se transformau în aburi sărați, meniți să-mi invadeze nările, oricum congestionate.
M-am trezit ca prin minune. Zorii au fost atât de generoși, încât pe lângă faptul de a mă fi trezit din acel groaznic vis, mi-au zambit atât de prietenos încât pentru o vreme am uitat tot.
Dar la amiază, incercând să închid din nou ochii pentru siesta de după prânz, mi-au revenit în urechi aceleași cuvinte, de data aceasta cântate de o voce ce semăna leit cu a mea. Am tresărit și m-am spălat pe față cu apă rece. Apoi am hotărât că nu e chip să întâmpin noaptea următoare fără să fi rezolvat înainte problema aceasta nevralgică.
Așa că am plecat în căutarea clipei, hotărât să închei odată pentru totdeauna orice socoteală cu ea. Înarmat corespunzător cu un cuțit de bucătărie, foarte bine ascuțit, folosit îndeosebi la teanșarea cărnii de porc.
Am orbecăit în neștire pe străzile pline de lume-nflorată, până când am simțit că-mi vine s-o las baltă. Atunci m-am trezit umblând hai-hui pe plaja gândurilor nude și-a dorințelor întinse la uscat. M-am pierdut puțin prin acest univers îmbibat de viață, apoi m-am întors cu forțe proaspete la misiunea mea abandonată cu atâta lejeritate. Între timp, soarele scăpăta spre apus...
Într-un târziu, când luna deja se instalase confortabil în jilțul său de nori tapetat cu stele, am găsit-o. Pe ea, pe clipă... Ședea tolănită pe o canapea într-un bar de mahala, sorbind liniștită dintr-o cafea, pentru a-și încărca bateriile. Noaptea era timpul ei favorit de acțiune...
M-am dus la ea și am abordat-o direct, fără false politețuri sau vreo intenție de captatio benevolentia, și i-am zis:
- .........
De fapt, n-am putut să îi spun nimic. M-a frapat din prima clipă frumusețea ei aproape străvezie, dar mai mult decât atât, n-am putut să mă opun privirilor ei scăldate într-un susur fin de izvor. Eram de-a dreptul hipnotizat. Lumina pe care o radia în jurul ei, mă orbea atât de puternic încât am închis pentru un moment ochii. A fost suficient pentru ca visul din noaptea precedentă să îmi revină chiar mai violent, prezentându-mi de această dată și adevărata față a clipei. Era hâdă rău, nimic omenesc în înfățișarea ei. Avea ochii roșii și violenți, nasul putrezit și viermănos, iar din gură i se scurgea un fluid verde-fiere, ce duhnea a suflet amanetat.
Am deschis ochii și în am privit-o din nou. Același chip mirific de mai devreme. Am înțeles că este o farsă a ei și nu m-am mai lăsat tras pe sfoară. Am scos cuțitul de la spate și am amenințat-o, apropiindu-mă de ea cu pași mărunți dar siguri. Văzând lama aceea sclipind amenințător în fața ei, clipa a înțeles că îi descoperisem adevărata identitate. Îndată chipul ei a devenit livid și broboane de sudoare glaciale au țâșnit din porii ei, ca morții neodihniți din mormintele lor văruite. Aceleași broboane ca cele de pe chipul meu din visul acela cumplit. Și același miros de sare se simțea în aer, când ajungeau pe buzele arzând.
De data aceasta, figura mea era cât se poate de curată. Doar privirea slobozea săgeți de foc spre privirea ei îngenuncheată. Încă un pas cu lama îndreptată spre gâtul ei...
Ea a făcut un pas înapoi, a început să plângă cu lacrimi limpezi, a scos din poșetă un pistol și și-a tras un glonț în tâmpla dreaptă. S-a prăbușit la pământ și a început să se dizolve...
A rămas doar un trup eteric, luminos, cu un chip îngeresc, risipind în jur arome de flori de primăvara. Mi-a zâmbit duios, cu aerul că îmi mulțumește, apoi mi-a șoptit lin: *Trăiește-ți viața eternă*, și s-a făcut nevăzută.






joi, 14 august 2014

Magii luminii si-ai nemuririi

proza, dupa un desen de Georgiana Cotet :)

Privita prin binoclu, din spatele ferestrelor inchise, pustia vietii se intindea calma pe toata suprafata palmei. Ici colo se mai ridica cate o duna de nisip, in punctele strategice, marcand astfel momentele in care plictiseala se lasa corupta de nevroza. Atunci incepeau sa cante mut, toate dunele. Iar din fiecare se desprindea cate un fir de nisip, prinzandu-se apoi intr-un dans calugaresc.
Din departare, se vedea venind o ceata de tineri, baieti si fete, avand pasii curtati de visuri cosmice. Numarul lor nu se putea determina, intrucat umblau umar in umar si privirile lor se intrepatrundeau incontinuu. In ochii lor ardea cu valvataie statuia pacii, impreuna cu toata sama de ghirlande ce o impodobeau. La rastimpuri scuipau scrumul in nisip, iar nisipul ardea la randul sau. In plete isi atarnasera din belsug, flori de camp; acele flori ce nu se ofilesc niciodata, doar pentru simplul fapt ca nici nu infloresc foarte extaziate, ci mai degraba pentru a demonstra inrudirea opulentei cu evanescenta. Pe umarul drept al fiecaruia, se puteau observa batand ritmat din aripi, cate un fluture cap-de-mort. Fetele aveau cercei din cioburi de dorinta. Baietii purtau cingatori impletite din fire de credinta si negare. Nu pareau sa aiba asupra lor bani. Ci fiecare isi atarnase la brau cate o prastie confectionata din piele de prapastie. In picioare purtau cu totii opinci din piele de magar putrezit. Iar gleznele erau invesmantate in roiuri de muste negre, insetate de duhoare.
 - Noi suntem magii luminii! au strigat deodata in cor, acesti fii ai urgiei. La auzul acestor cuvinte imbibate de blestem, soarele s-a rupt cu un tipat prelung de jale de pe bolta cerului si s-a gramadit la picioarele lor, cersind indurare. Dar ei nu au priceput, se pare, cum indurarea se poate cersi, asa ca au lasat soarele in urma, prada supliciului de a fi devorat de negrele muste.
Noaptea a venit indata cu mare pompa, jubiland. In noaptea aceea, luna era rotunda. Dar ei au scos prastiile de la cingatoare si au lansat inspre ea siruri de pietre sapate in stanca libertatii, astfel incat au cioplit luna pane ce aceasta a luat forma unei securi. In tot acest timp, din luna curgea un praf fin de culoarea uitarii. Iar luna-secure se porni in dans  nebun pe cer, sfasiind cu privirea ei sfredelitoare, orice urma de noapte, reasezand lumina cea dintai pe tronul ei de odinioara.
- Noi suntem magii nemuririi!! au strigat ei apoi, tot in cor, cu un glas rupestru, anuntator de noi eclipse. 
De data aceasta, viata s-a ridicat din jiltul sculptat in piele de sarpe, si s-a aruncat de gatul mortii, inclestindu-si buzele de ale acesteia, intr-un sarut dogoritor. Curand, intre viata si moarte nu mai era loc nici macar de-o lacrima. S-au intrepatruns intr-atat incat din incestul lor s-a nascut un vartej naucitor, cu chip de om mortificat. Un vartej ce ameninta sa inghita totul in calea sa. Fiii urgiei s-au prins atunci de taisul luciditatii, iar sangele ce le-a picurat din dorul sfartecat, le-a fost ca un scut de nezdruncinat. Si cand taifunul ameninta mai tare sa-i invinga, luna isi scoase ochii si ii trimise in ajutorul tinerilor, sub forma de pasari de foc, cu ciocul de fildes. Acestea au ciugulit toata ura cuprinsa in vartej, biruindu-l apoi cu batai de aripi inflacarete. Apoi s-au autodizolvat, ramanand doar doua scantei, greu de detectat. Tinerii si-au venit in simtiri, si cu privirile unite intr-un glas, au strigat:
- Noi suntem magii iubirii!!!
Si indata din toti porii palmei au inceput sa rasara ierburi si flori, si printre degete sa curga izvoare cu apa vie.
Tinerii, fii urgiei, au murit pentru o clipa, renascund apoi ca fii ai luminii si ai nemuririi.











duminică, 10 august 2014

Moara de tipete

Invesmantata in solzi de apus,
moara de tipete mergea ceas.
inspectorii stabilisera in unanimitate
ca pulberea aceea violeta
e la standardele stas.

Presedintii celor 7 tari capitale
o vanau sa o puna in pahare.
stirbii furtunii zambeau conspirativ,
stiind ca pulberea nu-i de mancare
ci e buna doar de ascutit cutite
si de scos petele de pe blana de urs.

Vagabonzii isi aminteau
ca li s-a vorbit odata, la un curs,
de o pulbere voioasa
ce visa la fiecare ora exacta
creveti sarutand planete.

Dupa ultimele evenimente,
moara de tipete se trateaza
pictand pe peretii exteriori ai libertatii
sandale cu talpile gaurite,
in timp ce din ochi i se scurge
martiriul unui buchet
de licurici.

luni, 4 august 2014

De negru, de cuie vaduvita

De negru privirea cosita canta
despre spanzurarea soarelui-felin,
si-o clipa plangatoare isonul ii tinea
sorbind cu faust un ceai de amin.

De-ntoarcere corabia zbura
pe nori de omizi curtenitoare
si scandura de cuie vaduvita
adormea in huma primitoare.

vineri, 1 august 2014

La reparat

 - Dar vad ca nu ai de nici unele pe aici.
Le-ai dat pe toate la reparat? 
- Da. Le-am dat la reparat pe toate:
si privirea si slanina si piscina
si visele si semintele si cotcodacii
si nervii si burlacii si gandacii
si soarele si zmeii si fat-frumosii
si scandura de sicriu
si botul de caine
si gheara de gaina bolnava de bila
si ultima mea unghie de la picior
uitata virgina
si roua din nori
si praful din plete
mi-au ramas doar dorurile toate
n-au semnat hartia cu piese defecte
ar mai fi fost si colivia
dar s-a dus si ea sa se-mbete.

Nota explicativa:
primele doua versuri, care de altfel au si generat restul poeziei, sunt din filmul artistic romanesc "Terminus paradis".

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate