Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

joi, 30 decembrie 2010

Nopţi fără de vamă

Şi-a tras hainele cele noi
de-mpărăteasă:
pe gândul cel alb,
o pata de zăpadă.

Victorioasă,
adoarme nisipul
în parfum de clipă-aridă.

marți, 28 decembrie 2010

Întrunirea "truditorilor " de la Helis

Azi, 28 decembrie, urmând ideii "Conului" Alecu şi invitaţiei domnului Gheorghe Dobre, s-a întâmplat un nemaiîntâmplat de mult: întrunirea scriitorilor ialomiţeni, grupaţi în jurul revistei Helis de la Slobozia. Întâlnirea a avut loc la Restaurantul "NicolZoe", pentru cunoscutzi, "Zahana", cu începere de la ora 14 şi închidere pe la ora 18. Au strigat "Prezent!": poetul, prozatorul, şi editorul Gheorghe Dobre, redactorul şef al revistei Helis, poetul şi prozatorul Florin Ciocea, "gândiristul" Vasile Iordache, prozatorul şi criticul Ion Neşu, ziaristul Ion Alecu (Conu Alecu), poetul şi eseistul Nicolae Teoharie, prozatoarea şi haiku-ista Loredana Florentina Dalian, istoricul Vitalie Buzu, poetul, dramaturgul şi maestrul haijin Şerban Codrin, poetul Costel Bunoaica, memorialistul Vasile Pană, precum şi un om de afaceri macedonean, de expresie română, al cărui nume îmi scapă, din păcate, şi eu.
S-au depănat amintiri, s-au purtat discuţii poetice şi filozofice, s-a povestit istorie (specialitatea domnului Buzu), şi îndrăznesc să spun, s-a scris istorie.
O filă frumoasă în istoria asociaţiei culturale Helis, care păşeşte, timid dar sigur pe al optulea an de existenţă.
La mulţi şi rodnici ani, Helisulu dragă!

luni, 27 decembrie 2010

Captiv în risipa de alb

Azi nu mai ies din mine,
nu vreau să calc
peste inocenţă.

Semnez cecul vieţii
în alb.

joi, 23 decembrie 2010

Miracole de Crăciun



Afară ningea ca în iernile cele grele, a căror amintire se transmitea din neam în neam de către străbuni. Ehe, şi cum povesteau ei... parcă şi vedeai priveliştea potopului lui Noe, dar un potop alb, care acoperea totul, dar absolut totul. Iar această ninsoare se întâmplă să cadă, chiar în ajunul Crăciunului, când totul ar fi trebuit să fie în armonie, să plutească în aer arome de cozonaci, să se audă glasuri de colindători şi mai mari, şi mai mici, şi clinchete de clopoţei.
Dar cine să mai colinde pe o asemenea vreme... Cine să mai gătească toate cele de cuviinţă, când zăpada acoperise toate magaziile de lemne, iar lemnele aduse de cu vreme în case, trebuiau chivernisite cu multă atenţie...
Toţi locuitorii cătunului peste care se lăsa această mare de zăpadă, erau cu toate nădejdile la limita realului. Bărbaţii făceau eforturi aproape supraomeneşti să mai aducă din când în când câteva vreascuri în case. Femeile plângeau în pumni de ciudă că nu vor putea împlini toate cele ce se cuveneau pregătite spre amintirea şi slava Pruncului Ceresc ce avea a se naşte în acea noapte. Doamne, ce noapte! Acesta era gândul de jale al tuturor.
Doar George, la ai săi 7 anişori, neînţelegând ce se petrece, stătea şi privea pe fereastă. Privea căderea fulgilor mari de nea, dar nu i se păreau un pericol. El vedea mişcarea lor ca pe un joc. Deodată, în ochii lui curaţi, fulgii de nea luară forme de îngeri. Şi îngerii se învârteau în jocuri ameţitoare. Ba uneori se jucau ei înşişi cu zăpadă, suflându-şi unul altuia în chipurile străjuite de aripi cristaline, astfel încât nu puteai distinge albul lor de cel al zăpezii...
Tatăl lui George ieşise de ceva vreme prin nămeţi, şi reuşind să mai taie câteva crenguţe mai uscate din pomul din spatele casei, căci uşa magaziei de lemne era deja atât de îngheţată încât nu se putea cu nici un chip deschide, se întoarse în casă, plin de zăpadă pe haine şi pe plete.
Cum îl văzu, George sări în braţele lui amorţite de ger, şi strigă: uite mami, îngeri! Tati mi-a adus îngeri de afară să mă joc cu ei. Mama se întoarse uimită, stergându-şi lacrimile, ca să nu o vadă cel mic că plânsese. Dar el, părăsind braţele tatălui se aruncă într-ale mamei zicându-i: uite, mami, şi tu ai îngeri pe obraji. Wow! Ce de îngeri! Sunt îngeri peste tot! Şi zicând aşa se învârtea râzând şi chicotind, făcând gesturi neînţelese, din care îţi puteai da totuşi seama că se joacă cu îngeraşii lui.
Privindu-l, părinţii uitară cu desăvârşire de problemele cauzate de căderea masivă de zăpadă. Ba mai mult, mama, născând alţi îngeraşi pe obraji, căzu în genunchi dinaintea icoanei Naşterii Domnului, şi zise şoptind, cât să o audă Pruncul: „Doamne, naşte-te iar şi în casa noastră, chiar dacă nu ne-am făcut sufletele iesle. Vino pentru copilul acesta minunat. Fă o minune, Doamne, şi vino!”. Văzând-o tatăl, se lăsă şi el în genunchi, neştiind ce să ceară în rugăciune, dar simţind că altă cale nu este.
În clipa aceea, focul care deja dădea să se stingă sub răcoarea lemnelor aduse de afară, se reaprinse cu mare flacără, umplând totodată casa şi de o lumină puternică, neobişnuită, şi de o bună mireasmă, din care părinţii înţeleseră, că într-adevăr s-a produs o minune. Mulţumiră Atotbunului şi se apucară să gătească toate cele de cuviinţă. Şi minunea se prelungi, căci focul din sobă nu se stinse deloc, chiar dacă nu mai băgară niciun lemn în el. Ardea cu flacără potrivită pentru fiert sarmăluţe şi pentru copt cozonaci. Ardea cu flacără dumnezeiască. Iar George zburda neobosit şi se juca cu îngeraşii, nemaiputându-şi potoli fericirea.
De altfel, de pe acum, fericirea puse stăpânire peste întreaga casă. Şi, cum o minune se petrece cum se cuvine, afară încetă ninsoarea, şi totodată zăpada se retrăgea, nu se ştie unde, rămânând doar atât cât era de folos spre plinirea Sărbătorilor.
Aşa că, a doua zi în zori, băieţii mai mari o porniră fericiţi cu colinda, vestind Naşterea Domnului. George însă, care adormise târziu şi ostenit de joc, acum dormea surâzând în vis. Pesemne că şi în vis, se juca cu îngeraşii... sau poate asculta colindătorii... sau poate chiar el ieşise la colindat... Eh, ar zice unii, cine poate şti ce e în mintea unui copil? Dar noi ştim: cu siguranţă minuni şi iar minuni.
Romeo Aurelian Ilie

duminică, 19 decembrie 2010

La plinirea vremii


La plinirea vremii,
la coacerea lor, îngerii
s-au desprins cu pete de alb
de pe ram.

La coacerea iernii,
la plinirea ieslei, ingerii
s-au înfăţişat cu note de veste
de mântuire.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Sf. Daniil Sihastrul


An de an, în data de 18 decembrie, Biserica Ortodoxă Română, îl sărbătoreşte pe Sf. Cuvios Daniil Sihastru, nimeni altul decât duhovnicul Marelui Ştefan Voievod, cel care la rându-i s-a învrednicit de cununa sfinţilor. Astfel, putem spune despre sfântul Daniil Sihastru, că este un sfânt făuritor de sfinţi!
În continuare vom prezenta căteva episoade esenţiale din legătura duhovnicească ce i-a legat pe cei doi vrednici rugători ai Moldovei.
În anul 1451, întîmplîndu-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfîntului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strîmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfînt la chilia lui. Aici, poposind cîteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mîngîiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvîntat şi s-a rugat pentru dînsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.
În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungînd pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfîntului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dînsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintîi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvînt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvîntarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mîinile păgînilor, încredinţîndu-l că de va zidi după fiecare luptă cîte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultîndu-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, cîştigînd patruzeci şi şapte de războaie şi înălţînd patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfîntul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.
La mulţi ani, tuturor celor ce poartă numele de Daniel sau Daniela.

vineri, 17 decembrie 2010

Leru-i ler

Observ că sunt unii care în încercarea de a găsi etimologia cuvântului "Ler", se întrec în analogii legate fie de zei păgâni, fie de toponime, fie de nume de persoane.
Eu mă gândesc că s-ar putea să fie de origine îngerească. Nu ştiu, mă gândesc şi eu. Altfel, de ce îl folosim doar în refrenele colindelor, şi nu aşa la drumul mare? Spun unii că se foloseşte acolo pentru că dă bine din punct de vedere eufonic. Aşa o fi... dar oare să fie întâmplător aşezat acolo?

joi, 16 decembrie 2010

Sf. Prooroc Daniel



Azi 17 decembrie, Biserica Ortodoxă serbează pe Sf. Prooroc Daniel, dimpreună cu cei trei tineri ce erau cu el în Babilor.
Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe când era copil a fost dus rob din Iudeea în ţara haldeilor şi a proorocit 70 de ani. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea lui Hristos. Era bărbat tare înţelept, iar iudeii socoteau că este eunuc. A plâns mult pentru popor şi pentru cetatea Ierusalimului. Prin post se înfrâna de la orice mâncare dorită. Era uscăţiv la faţă, dar foarte frumos, cu harul Celui Preaînalt.
Cei trei Tineri, după cum spune istoria, erau din sfânta cetate a Ierusalimului. Tatăl lor se numea Iezechia, iar mama lor Caligona. Iezechia, când era bolnav, a cutezat să ceară lui Dumnezeu să nu-l dea morţii, căci a păzit cele plăcute înaintea Lui; iar Dumnezeu i-a mai adăugat 15 ani la anii vieţii lui. Când Ierusalimul a fost înconjurat şi robit de Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, au fost luaţi şi ei robi împreună cu Proorocul Daniel şi duşi în Babilon. Pentru virtutea lor, au fost puşi mai-mari peste treburile împăratului.

Mai târziu, pentru că au batjocorit chipul pe care-l făcuse şi-l ridicase împăratul şi pentru că nu s-au închinat lui, au fost aruncaţi într-un cuptor ars de şapte ori. Acolo ei cântau psalmi lui Dumnezeu. Împăratul văzând minunea, a mărturisit că mare este Dumnezeul preaslăvit de cei trei Tineri. Căci văpaia se prefăcuse în rouă, iar ei rămăseseră nevătămaţi.

Sfintii trei tineri in cuptorDaniel n-a fost aruncat în cuptor, deşi trăia, locuia şi petrecea împreună cu cei trei Tineri, şi din pricina lui fuseseră aceia cinstiţi. Pricina n-o putem afla din Sfânta Scriptură, pentru că Scriptura a trecut-o sub tăcere. Dar după cum mi se pare mie şi după cum este şi adevărat, pricina pentru care n-a fost aruncat Daniel în cuptor a fost aceea că lui i se pusese numele Baltazar, iar la babilonieni numele acesta era nume de covârşitoare cinste, nume de dumnezeu. Deci pentru ca să nu creadă babilonienii, care fără judecată îndumnezeiau focul, că minunea din cuptor a făcut-o Baltazar, a rânduit Dumnezeu ca Daniel, care purta numele dumnezeului lor, să nu intre în cuptor şi nici să nu se vorbească deloc de Daniel în istorisirea minunii din cuptor.

Sfinţii trei Tineri, după izbăvirea lor, mai presus de cuget, din foc, după ce dobândiseră iarăşi cinstea de mai înainte şi după ce au trăit cu cinste toată viaţa lor, s-au săvârşit cu pace împreună cu Daniel.

Spun unii că după moartea lui Nabucodonosor şi a celorlalţi împăraţi de după el, care cinsteau pe Daniel şi pe cei trei Tineri, s-a ridicat un alt împărat cu numele Atic. Acesta a făcut cercetare sfinţilor. Înfruntat de ei, a poruncit să li se taie capetele. Când a fost tăiat capul lui Misail, Azaria şi-a întins haina şi i-a prins capul; la fel şi Anania a prins capul tăiat al lui Azaria, iar Daniel a întins haina lui şi a prins capul lui Anania. În urmă i s-a tăiat şi lui capul. Se spune că după tăiere, capetele lor s-au lipit de trupuri, iar îngerul Domnului i-a luat şi i-a dus în muntele Gheval, unde i-a pus sub o stâncă. După 400 de ani, la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat şi ei şi iarăşi au adormit.

Hramul lor se săvârşeşte în biserica cea mare. Am primit de la părinţi să prăznuim pomenirea lor cu şapte zile înainte de arătarea Stăpânului şi de venirea dumnezeiască în trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că după părerea mea şi ei sunt din seminţia lui Iuda, din care se pogoară, în ce priveşte neamul, şi Mântuitorul tuturor Hristos.

miercuri, 15 decembrie 2010

Drumul spre Împărăţie, trece şi pe la blogul Parohiei Sf. Ierarh Nicolae - Bucu

Dragi vizitatori ai R.A.I.-ului meu,
pentru a vă ajuta după puterea mea să vă uşuraţi călătoria spre Raiul cel adevărat, spre Împărăţia lui Dumnezeu, vă sfătuiesc şi chiar vă rog să citiţi blogul Parohiei Sf. Ierarh Nicolae: http://sfinbucu.blogspot.com/(este în lista mea de Pridvoare de RAI). Acolo veţi găsi sfaturi şi învăţături folositoare şi ziditoare de suflet, şi mai ales trepte de urcuş spre RAI!

luni, 13 decembrie 2010

“Avva Sisoe si caderea fratelui”

preluare de pe blogul editurii Agnos.

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand:
- Ce voi face, avvo, ca am cazut?
I-a raspuns lui batranul:
- Scoala-te iarasi.
- M-am sculat si iarasi am cazut.
- Scoala-te iarasi si, iarasi.
- Pana cand?
- Pana ce vei fi apucat sau in bine, sau in cadere, caci cu ce se afla omul, cu aceea se si duce din lumea aceasta.

duminică, 12 decembrie 2010

Pe aripi de sare

Sprijinită pe aripi de sare
crucea de gânduri
se naşte în zare.

Din soare
se zămisleşte un porumbel,
condamnat la veşnic
zbor invers.


Jos,
falanga
de suliţi de foc
îl caută cu chef.

E grea veşnicia
ce-o poartă în cioc;
spre cruce se-ndreaptă
uitând de noroc,
şi ea îl îmbie,
aşa, ca-ntr-un joc...

de jos se pornesc
urale de foc;

iar crucea se lasă
cuprinsă
de aripile albe
pudrate cu etern.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Prietenia - o artă

Pentru unii, prietenia este o chestie ce ţine de legea firii, un soi de sentiment, ce apare oricum între anumite persoane, aşa din inerţie, şi cam atât.
Dar, nu! Prietenia este o artă.
Hai să ne gândim la o operă de artă: se realizează cu multe greutăţi, atât fizice cât şi psihice, dar aduce şi satisfacţii atunci când este apreciată de critică. Aşa este şi prietenia. Doar că, fiind ceva de natură spirituală, implică şi greutăţi de aceiaşi factură. Despre acestea, Sf. Maxim Mărturisitorul spune: "Prietenul adevărat este acela care îndură necazurile, nevoile şi nenorocirile aproapelui când acela este încercat". O altă asemănare cu arta, este aceea că, timpul, deşi pare să-i strice frumuseţea, în fapt îi amplifică valoarea. Exact ca în prietenie: trecerea timpului face ca între prieteni să se aştearnă o rutină. Dar de fapt, este monotonia cunoaşterii reciproce, ceea ce face ca relaţia să fie şi mai strânsă.
Chiar dacă este greu de acceptat, trebuie evidenţiat şi adevărul nefericit în legătură cu greşita înţelegere a termenului de "prietenie", care a dus la dezvoltarea unui alt tip de relaţie, pseudo-prietenia. Acest tip de relaţie se bazează (nicidecum nu se zideşte) pe tot ce este material, adepţii, alegându-şi "prietenii", dintre cei care arată bine, au un anumit statut social, sau se bucură de imunitate în anumite zone de interes. Iată ce spune Sf. Ap. Iacov despre acest tip de "prietenie", care nu este de azi de ieri, ci din totdeauna: "Preadesfrânaţilor!Nu ştiţi oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu?Cine deci va voi să se facă prieten cu lumea, se face duşman lui Dumnezeu"(Iacov 4,4).
Primul aspect care diferenţiază cel două tipuri de prietenie, este acela că, în ceea ce priveşte pseudo-prietenia, prietenii se aleg între ei, pe când în cazul prieteniei adevărate, prietenii ni se descoperă în anumite situaţii ale vieţii, fie printr-o potrivire de idei asupra unei probleme importante, aşa cum bine spune şi Democrit: "Acordul felului de a gândi naşte prietenia", fie prin acordarea unui ajutor, într-o situaţie limită, aşa cum a făcut samarineanul milostiv, cu evreul căzut între tâlhari. Cu siguranţă că nu îl cunoştea, exclus să-i fi fost prieten (plus că între evrei şi samarineni era o ură mare în acea vreme), dar prin gestul său, s-a făcut prieten al aceluia.
Arătând cum se câştigă, şi cum se menţine o prietenie odată născută, Socrate spune: "Vom câştiga prietenia unui om, cultivând în noi, însuşirile pe care le preţuim în el". Desigur că acest lucru nu este tocmai "floare la ureche", întrucât necesită o urmărire foarte atentă a celui ce se apropie de noi, în virtutea principiului "startului reciproc" sau al "necunoscutelor care se intuiesc"; urmărire care, pe lângă virtuţiile pe care le căutăm, cu siguranţă că ne va descoperi şi defecte, de care, fără îndoială, nu ne bucurăm. Dar, o perlă populară românească, spune că, prieten nu este acela care îţi laudă calităţile, ci acela care îţi mustră defectele cu scopul de a le îndrepta.
Acestea sunt o parte din eforturile de ordin moral şi spiritual pe care le avem de străbătut pentru zidirea şi durarea unei adevărate prietenii.
La acelaşi nivel moral-spiritual se vor arăta şi satisfacţiile: "Prietenia îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile", spune Francis Bacon, iar al nostru Anton Pann, zice: "Cine a aflat în lume prieten adevărat, el o comoară în viaţă a câştigat". Dacă punem faţă în faţă, folosirea termenului "lume" din concepţia Sf. Iacov şi pe cea din cugetarea lui Pann, am da naştere unei antiteze. Dar, nu este deloc aşa, căci Anton Pann subliniază sporita eficacitate de a scoate un individ din lume, şi a ţi-l face prieten; sau cum ar spune Ţuţea, să scoţi un lemn din noroi şi să îl faci mobilă de lux, sau ca să folosim o imagine scripturistică, să aduni mărgăritarele dinaintea porcilor, şi a le reda valoarea.
Odată eforturile săvârşite şi satisfacţiile culese, şi mai ales trăite, putem fi mândri că am reuşit zidirea unei opere de artă, acea artă numită PRIETENIE, care, spirituală fiind se va păstra veşnic în împărăţia lui Dumnezeu, şi în inimile noastre, celor ce o zidim. Cât despre mândria de care vorbeam, ea este una curată, născută din săvârşirea celor bineplăcute lui Dumnezeu. Ea nu duce la slavă deşartă, ci la o mulţumire supremă, ce facilitează îndepărtarea de patimi şi intrarea în împărăţia Cerurilor.
Prietenia este, aşadar, o treaptă a urcuşului duhovnicesc către Rai.

joi, 9 decembrie 2010

Ispitele Sf. Antonie cel Mare - Salvador Dali



Astăzi postez doar o imagine... Este vorba despre pictura lui Salvador Dali: "Ispitele Sf. Antonie cel Mare". Este o pictură la care merită să medităm în perioada postului.
O morală universal valabilă, este aceea că ispita are picioare subţiri, în comparaţie cu gravitatea sub care se arată. Dar asta nu ne scuteşte de păcat... S-ar putea să şi cădem, dacă nu avem credinţă nezdruncinată şi Crucea Domnului drept scut!

“Avva Sisoe si ascultarea de povatuitor”

preluare de pe blogul editurii Agnos:

Un frate l-a intrebat pe avva Sisoe, zicand:
- De vom umbla pe cale si va rataci cel ce ne povatuieste este trebuinta sa-i zicem ceva?
I-a raspuns batranul:
- Nu.
- Dar sa-l lasam sa ne rataceasca?
- Dar ce vrei, sa iei toiag sa-l bati? Eu stiu frati care umblau si cei ce ii povatuia a ratacit noaptea; si erau doisprezece si toti stiau ca se ratacesc. Si s-au luptat fiecare sa nu spuna. Iar dupa ce s-a facut ziua, pricepand cel ce-i conducea ca a ratacit din cale, le-a zis: iertati-ma, am ratacit! Si au zis toti: si noi stiam, dar am tacut. Iar el auzind, s-a minunat zicand ca pana la moarte se stapanesc fratii sa nu graiasca si l-a slavit pe Dumnezeu. Iar lungimea caii din care s-au ratacit, era de douasprezece mile.

miercuri, 8 decembrie 2010

Cu ochiul ceasului


tu mă priveşti cu ochiul
ceasului,
eu din nisip îmi desenez
colinda;
întrebă mărul unde mă
ascund,
când pasul înfrunzit fluieră
cu aripi.

marți, 7 decembrie 2010

Sfânta Muceniţă Filofteia, o sfântă de numai 12 ani


Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Sfanta Mucenita Filofteia, o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".

Martirizata la doar 12 ani de tatal sau

Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate o barda pe care o avea la el si loveste pe fata la picior. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.

Aducerea moastelor la Curtea de Arges

Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

Moastele Sfintei Filofteia sunt intregi, intr-o racla de argint aurit. Exista un blestem prin care sunt afurisiti (blestemati) cei care ar indrazni sa instraineze fragmente din Sfintele Moaste: "Cosma, Milostiv Bogin - cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop Mitropoliei Ungrovlahiei, fiindca ne instiintam smerenia Noastra ca din Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filoteii, ce se afla in Biserica Domneasca din orasul Argesu, s-ar fi risipindu in mici particele, iata dar, poruncim cuviosiei tale, Arhimandrite chir Partenie, igumen Argesului, sa le pecetluiesti intr-un saculetu de bogasin nou, lasandu-i afara numai mana cea dreapta pentru sarutarea norodului. Si asa pecetluite sa le asezi in sicriu. Si sa stie fiescare sa se fereasca a nu cuteza sa ciupeasca, cat de putin din sfintele moaste, ca am pus blestem asupra cui a cuteza a se atinge sa ia. Intr-aceasta si chip sa urmezi! Si sa fii blagoslovit! 1791, mai 10." (Mitropolitul Cosma Popescu al Ungrovlahiei 1787-1792)

Sfanta Filofteia in traditia populara

Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.
postare preluată de pe site-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfanta-mucenita-filofteia/sfanta-mucenita-filofteia-sfanta-numai-12-74628.html

Impresii de la hram: Sf. Ierarh Nicolae, ocrotitorul Parohiei Bucu, Ialomiţa



În fiecare an, în data de 6 decembrie, Parohia Bucu, jud. Ialomiţa îşi sărbătoreşte hramul, cinstindu-l aşa cum se cuvine pe ocrotitorul localităţii, Sf. Ierarh Nicolae.
Fireşte că nici anul acesta nu a făcut excepţie, în ciuda premiselor negativiste, anunţate de vremurile grele spre care ne-au abătut situaţia financiară a ţării.
Astfel, în dimineaţa zilei de Sf. Nicolae, biserica parohială era plină de creştini dreptmăritori, veniţi în număr mai mare decât de obicei să participe la slujba utreniei şi apoi la Sf. Liturghie, săvârşite de cei doi vrednici slujitori, părintele paroh Badea Gabriel şi părintele Hertz Daniel. La strană, au dat răspunsurile cântăreţii Avram Dorin, Vasile Marian şi Ilie Romeo; iar paraclisier a fost Hertz Mihai, fiul părintelui Daniel. Trebuie menţionat şi aportul vocal al credincioşilor, care a făcut să răsune biserica la cântarea troparului: „Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor...”, dar mai ales la răspunsurile cuvenite la Sf. Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt parenetic rostit de părintele Hertz Daniel, în încheierea căruia s-au adus mulţumiri atât celor care au contribuit la realizarea hramului, cât mai ales doamnei Lepădătescu Haretia, care şi anul acesta a sporit zestrea bisericii parohiale, donând două policandre mici şi o icoană argintată cu Maica Domnului.
Apoi, toţi cei care au participat la slujbă, cinstind pe Sf. Nicolae, aşa cum se cuvine unui ocrotitor, au mers la agapa frăţească de care s-a ocupat un grup de femei bine-credincioase, coordonate de doamna preoteasă Hertz Gabriela şi de doamna Radu Ioana, care au lăsat pentru o binecuvântată pricină rolul Mariei, şi s-au îmbrăcat în haina de slujitoare a Martei.
Aici s-au alăturat sărbătorii, domnul primar Ion Drăguşin şi domnul profesor de religie Marin Sebastian, însoţit de un grup de elevi ai şcolii, care ne-au încântat cu un microrecital de colinde. De menţionat că şi şcoala din localitate, se află de câţiva ani, tot sub atenta ocrotire a Sf. Ierarh Nicolae.

luni, 6 decembrie 2010

Despre neputinţa de a ierta


Nu ştiu alţii de ce nu pot să ierte... Cât despre mine, chiar că nu îmi iese figura asta! Pentru că... nu am de ce...pentru că nu mă pot supăra pe nimeni atât de tare încât să necesite un astfel de demers...iertăresc!!!

Sf. Ierarh Nicolae



Sf. Ierarh Nicolae

Biserica Creştină a rânduit ca în fiecare an, în data de 6 decembrie, să se prăznuiască Sf. Ierarh Nicolae. Pentru mai multe detalii despre acest sfânt, puteţi accesa site-ul Parohiei Bucu, care de altfel, îl şi are ca ocrotitor:
http://sfinbucu.blogspot.com/
Eu aş vrea doar să urez "La mulţi ani!" celor ce îl au drept ocrotitor pe Sf. Nicolae, şi să bucur cititorii "R.A.I.-ului", cu o scurtă povestioară despre acest sfânt iubit îndeosebi de copii, fiind cunoscut de aceştia mai mult ca "Moş Nicolae", cel care, mai înaintea lui Moş Crăciun, aduce daruri...
Este vorba despre minunea săvârşită de sfânt, încă din timpul vieţii sale pe pământ, şi anume, cum a salvat el o corabie de la naufragiu:
" Oarecand, niste corabieri din Egipt calatoreau spre tara Ciliciei. Deci, cand li s-a intamplat lor sa strabata noianul marii lui Adrian, atunci a cazut peste ei o furtuna mare si niste valuri cumplite, cat si panzele li s-au rupt si toata corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat si acum toti desnadajduiau de a lor mantuire. Iar de vreme ce se instiintasera ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, ca este grabnic ajutator, mai presus de nadejde, toti s-au intors la rugaciune catre dansul. Si in furtuna fiind, pe acela il chemau si numai de la dansul asteptau scapare. Iar Sfantul deloc zabovind, indata a venit in corabie si l-au vazut aceia cu ochii lor si le-a zis: "Iata, m-ati chemat si am venit voua in ajulor". Si asa le-a poruncit lor sa indrazneasca si, luand carma, se arata ca indrepteaza corabia. Iar, dupa aceea, a certat marea si a potolit primejdia cumplitelor valuri si era ca Insusi Domnul, Care a zis; "Cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu" (Ioan 14, 12). Deci, dupa aceea, purtati de vant lin, au sosit la liman. Si toti, din corabie iesind, indata s-au dus ca sa afle pe acela ce i-a mantuit pe ei din primejdie. Si instiintandu-se ca el a intrat in biserica, au mers dupa dansul

Iar Sfantul se ferea de dansii si sta printre altii. Insa ei, dupa ce l-au vazut pe el, macar ca niciodata nu-l cunoscusera mai inainte, ci numai de la aratarea cea de pe mare, il stiau, alergand, au cazut la picioarele lui. Si isi pornira limba lor spre cuvinte de lauda si multumire pentru izbavirea din rele ce patimisera.

Dar minunatul Nicolae ii izbavi pe ei nu numai de primejdiile trupesti, ci se arata cu vrednicie si duhovniceasca ingrijire fata de dansii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, si stiind ca ei cazusera in spurcaciunea desfranarii, care instraineaza pe oameni departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, a zis catre dansii: "Cunoasteti-va pe voi, o fiilor, rogu-ma voua, cunoasteti-va si inimile voastre, si miscarile si ganduriie mintii voastre si indreptati-le spre buna placere a lui Dumnezeu, ca chiar daca ne vom tainui fata de oameni si vom parea ca suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot sa se ascunda faptele noastre. Pentru aceasta, sarguiti-va cu toata osardia sa va paziti sfintenia sufleteasca si curatia trupeasca, biserica sunteti a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care suteti voi" (I Corinteni 3,16-17). Deci, asa invatandu-i Sfantul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru ca era in obiceiul fericitului sa dojeneasca, asa ca un tata iubitor de fii. Iar vederea chipului sau era ca a unui inger al lui Dumnezeu, stralucind cu darul dumnezeiesc. Ca ieseau din chipul lui oarecare raze prea luminoase si mai mult decat fata lui Moise stralucea fata lui. Si din vederea lui, daca cineva ar fi fost ingreunat de vreo patima sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai cautand la dansul, isi afla din destul mangaiere in necazul sau. Ori, daca cineva vorbea cu dansul, multa sporire spre bine indata aceluia i se facea. Pana si din cei necredinciosi, de se intampla cuiva sa auda un cuvant din izbavitoarea lui gura, apoi si unii ca acestia se hraneau cu dulceata cuvintelor lui si, lepadand ratacirea ce din tinerete crescuse intru dansii, primeau in inima cuvantul cel adevarat si drept". minunea a fost preluată de pe site-ul:http://www.sfantulnicolae.info/

joi, 2 decembrie 2010

12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie


12 ani de la moartea parintelui Cleopa Ilie

Parintele Ilie Cleopa s-a nascut pe 10 aprilie 1912, in comuna Sulita, judetul Botosani, intr-o familie de tarani - Alexandru si Ana Ilie, cu zece copii. Trei ani de zile a facut ucenicie la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea. A intrat in viata monahala in anul 1929, la Manastirea Sihastria. A fost calugarit in 1937, ales egumen interimar in 1942 la Manastirea Sihastria si staret in anul 1945. Este transferat la Manastirea Slatina din Suceava in 1949, impreuna cu 30 de monahi, unde va sta pana in anul 1956. Revine la Manastirea Sihastria, devenind duhovnicul intregii obsti de aici. Fiind urmarit de securitate, se retrage in 1948 pentru sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria. Din cauza securitatii se retrage intre anii 1952-1954 in Muntii Stanisoara, impreuna cu parintele Arsenie Papacioc. La cererea patriarhului Iustinian, va reveni din pustie la Manastirea Slatina. In primavara anului 1959 se retrage pentru a treia oara in pustie, unde se nevoieste mai bine de cinci ani. In 1964 revine in Manastirea Sihastria, si va dedica intrega viata misiunii duhovnicesti pana la 2 decembrie 1998, cand trecere la cele vesnice.
Pentru a vă bucura de învăţăturiel Părintelui Cleopa, vizitati si sire-ul:
http://cleopasihastria.wordpress.com/

miercuri, 1 decembrie 2010

Fulgerare de gând!

Îmi vine pur si simplu să strig că iubesc, tot ce-i frumos şi strămoşesc, familia şi ţara, prietenii şi uneori ocara! şi nu mă scămoşesc la fiece cădere, pentru că nu-mi dă voie Dumnezeu, care mă veghează şi stă cu gura pe mine în absenţa mamei...
Da! Îl iubesc pe Dumnezeu şi abia aştept să se nască Hristos! Aştept Crăciunul cu tot ce aduce el, şi nu-mi doresc drept daruri, decât ca familia să fie acasă şi să mă iubească! Iubesc viaţa asta pe care o trăiesc chiar dacă uneori sunt absent din cauza păcatelor, aceste "nimicuri" existenţiale de care ştiu că voi scăpa odată cu spovedania. Ce fac acum...? Beau o cafea, ascult colinde şi iubesc, chiar dacă afară plouă, şi probabil că nici parada de 1 decembrie nu se mai ţine. Ei, şi?
Eu zic că e bine!

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate