Afară ningea ca în iernile cele grele, a căror amintire se transmitea din neam în neam de către străbuni. Ehe, şi cum povesteau ei... parcă şi vedeai priveliştea potopului lui Noe, dar un potop alb, care acoperea totul, dar absolut totul. Iar această ninsoare se întâmplă să cadă, chiar în ajunul Crăciunului, când totul ar fi trebuit să fie în armonie, să plutească în aer arome de cozonaci, să se audă glasuri de colindători şi mai mari, şi mai mici, şi clinchete de clopoţei.
Dar cine să mai colinde pe o asemenea vreme... Cine să mai gătească toate cele de cuviinţă, când zăpada acoperise toate magaziile de lemne, iar lemnele aduse de cu vreme în case, trebuiau chivernisite cu multă atenţie...
Toţi locuitorii cătunului peste care se lăsa această mare de zăpadă, erau cu toate nădejdile la limita realului. Bărbaţii făceau eforturi aproape supraomeneşti să mai aducă din când în când câteva vreascuri în case. Femeile plângeau în pumni de ciudă că nu vor putea împlini toate cele ce se cuveneau pregătite spre amintirea şi slava Pruncului Ceresc ce avea a se naşte în acea noapte. Doamne, ce noapte! Acesta era gândul de jale al tuturor.
Doar George, la ai săi 7 anişori, neînţelegând ce se petrece, stătea şi privea pe fereastă. Privea căderea fulgilor mari de nea, dar nu i se păreau un pericol. El vedea mişcarea lor ca pe un joc. Deodată, în ochii lui curaţi, fulgii de nea luară forme de îngeri. Şi îngerii se învârteau în jocuri ameţitoare. Ba uneori se jucau ei înşişi cu zăpadă, suflându-şi unul altuia în chipurile străjuite de aripi cristaline, astfel încât nu puteai distinge albul lor de cel al zăpezii...
Tatăl lui George ieşise de ceva vreme prin nămeţi, şi reuşind să mai taie câteva crenguţe mai uscate din pomul din spatele casei, căci uşa magaziei de lemne era deja atât de îngheţată încât nu se putea cu nici un chip deschide, se întoarse în casă, plin de zăpadă pe haine şi pe plete.
Cum îl văzu, George sări în braţele lui amorţite de ger, şi strigă: uite mami, îngeri! Tati mi-a adus îngeri de afară să mă joc cu ei. Mama se întoarse uimită, stergându-şi lacrimile, ca să nu o vadă cel mic că plânsese. Dar el, părăsind braţele tatălui se aruncă într-ale mamei zicându-i: uite, mami, şi tu ai îngeri pe obraji. Wow! Ce de îngeri! Sunt îngeri peste tot! Şi zicând aşa se învârtea râzând şi chicotind, făcând gesturi neînţelese, din care îţi puteai da totuşi seama că se joacă cu îngeraşii lui.
Privindu-l, părinţii uitară cu desăvârşire de problemele cauzate de căderea masivă de zăpadă. Ba mai mult, mama, născând alţi îngeraşi pe obraji, căzu în genunchi dinaintea icoanei Naşterii Domnului, şi zise şoptind, cât să o audă Pruncul: „Doamne, naşte-te iar şi în casa noastră, chiar dacă nu ne-am făcut sufletele iesle. Vino pentru copilul acesta minunat. Fă o minune, Doamne, şi vino!”. Văzând-o tatăl, se lăsă şi el în genunchi, neştiind ce să ceară în rugăciune, dar simţind că altă cale nu este.
În clipa aceea, focul care deja dădea să se stingă sub răcoarea lemnelor aduse de afară, se reaprinse cu mare flacără, umplând totodată casa şi de o lumină puternică, neobişnuită, şi de o bună mireasmă, din care părinţii înţeleseră, că într-adevăr s-a produs o minune. Mulţumiră Atotbunului şi se apucară să gătească toate cele de cuviinţă. Şi minunea se prelungi, căci focul din sobă nu se stinse deloc, chiar dacă nu mai băgară niciun lemn în el. Ardea cu flacără potrivită pentru fiert sarmăluţe şi pentru copt cozonaci. Ardea cu flacără dumnezeiască. Iar George zburda neobosit şi se juca cu îngeraşii, nemaiputându-şi potoli fericirea.
De altfel, de pe acum, fericirea puse stăpânire peste întreaga casă. Şi, cum o minune se petrece cum se cuvine, afară încetă ninsoarea, şi totodată zăpada se retrăgea, nu se ştie unde, rămânând doar atât cât era de folos spre plinirea Sărbătorilor.
Aşa că, a doua zi în zori, băieţii mai mari o porniră fericiţi cu colinda, vestind Naşterea Domnului. George însă, care adormise târziu şi ostenit de joc, acum dormea surâzând în vis. Pesemne că şi în vis, se juca cu îngeraşii... sau poate asculta colindătorii... sau poate chiar el ieşise la colindat... Eh, ar zice unii, cine poate şti ce e în mintea unui copil? Dar noi ştim: cu siguranţă minuni şi iar minuni.
Romeo Aurelian Ilie
Superb ... Absolut superb
RăspundețiȘtergere