Fulgerare de gând!

Îmi vine pur si simplu să strig că iubesc, tot ce-i frumos şi strămoşesc, familia şi ţara, prietenii şi uneori ocara! şi nu mă scămoşesc la fiece cădere, pentru că nu-mi dă voie Dumnezeu, care mă veghează şi stă cu gura pe mine în absenţa mamei...
Da! Îl iubesc pe Dumnezeu şi abia aştept să se nască Hristos! Aştept Crăciunul cu tot ce aduce el, şi nu-mi doresc drept daruri, decât ca familia să fie acasă şi să mă iubească! Iubesc viaţa asta pe care o trăiesc chiar dacă uneori sunt absent din cauza păcatelor, aceste "nimicuri" existenţiale de care ştiu că voi scăpa odată cu spovedania. Ce fac acum...? Beau o cafea, ascult colinde şi iubesc, chiar dacă afară plouă, şi probabil că nici parada de 1 decembrie nu se mai ţine. Ei, şi?
Eu zic că e bine!