Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 23 august 2014

Sinuciderea clipei

Dacă zorii și-ar contrazice ființa și ar umbla prin praful drumului, sau macar dacă al levita duios la nivelul ochiului, aș cădea înaintea lor și le-aș săruta picioarele și tălpile picioarelor. Într-atât le sunt de recunoscător pentru că m-au trezit în acea dimineață de nedorită amintire, smulgându-mă astfel din cel mai nenorocit coșmar. O voce în perpetuă transformare, trecând de la angelic la demonic și viceversa, cu o frecvență năucitoare, îmi striga încontinuu: Trăiește clipa! Trăiește clipa!! Trăiește clipa!!!
În vis, nu reușeam să îmi văd fața, dar îmi simțeam fiecare vinișoară de sânge bubuindu-mi în globul ocular, și fiecare broboană de sudoare, alunecându-mi înghețată pe obraz, ajungând pe buzele dogoritoare ca arșița amiezilor lui Cuptor, unde se transformau în aburi sărați, meniți să-mi invadeze nările, oricum congestionate.
M-am trezit ca prin minune. Zorii au fost atât de generoși, încât pe lângă faptul de a mă fi trezit din acel groaznic vis, mi-au zambit atât de prietenos încât pentru o vreme am uitat tot.
Dar la amiază, incercând să închid din nou ochii pentru siesta de după prânz, mi-au revenit în urechi aceleași cuvinte, de data aceasta cântate de o voce ce semăna leit cu a mea. Am tresărit și m-am spălat pe față cu apă rece. Apoi am hotărât că nu e chip să întâmpin noaptea următoare fără să fi rezolvat înainte problema aceasta nevralgică.
Așa că am plecat în căutarea clipei, hotărât să închei odată pentru totdeauna orice socoteală cu ea. Înarmat corespunzător cu un cuțit de bucătărie, foarte bine ascuțit, folosit îndeosebi la teanșarea cărnii de porc.
Am orbecăit în neștire pe străzile pline de lume-nflorată, până când am simțit că-mi vine s-o las baltă. Atunci m-am trezit umblând hai-hui pe plaja gândurilor nude și-a dorințelor întinse la uscat. M-am pierdut puțin prin acest univers îmbibat de viață, apoi m-am întors cu forțe proaspete la misiunea mea abandonată cu atâta lejeritate. Între timp, soarele scăpăta spre apus...
Într-un târziu, când luna deja se instalase confortabil în jilțul său de nori tapetat cu stele, am găsit-o. Pe ea, pe clipă... Ședea tolănită pe o canapea într-un bar de mahala, sorbind liniștită dintr-o cafea, pentru a-și încărca bateriile. Noaptea era timpul ei favorit de acțiune...
M-am dus la ea și am abordat-o direct, fără false politețuri sau vreo intenție de captatio benevolentia, și i-am zis:
- .........
De fapt, n-am putut să îi spun nimic. M-a frapat din prima clipă frumusețea ei aproape străvezie, dar mai mult decât atât, n-am putut să mă opun privirilor ei scăldate într-un susur fin de izvor. Eram de-a dreptul hipnotizat. Lumina pe care o radia în jurul ei, mă orbea atât de puternic încât am închis pentru un moment ochii. A fost suficient pentru ca visul din noaptea precedentă să îmi revină chiar mai violent, prezentându-mi de această dată și adevărata față a clipei. Era hâdă rău, nimic omenesc în înfățișarea ei. Avea ochii roșii și violenți, nasul putrezit și viermănos, iar din gură i se scurgea un fluid verde-fiere, ce duhnea a suflet amanetat.
Am deschis ochii și în am privit-o din nou. Același chip mirific de mai devreme. Am înțeles că este o farsă a ei și nu m-am mai lăsat tras pe sfoară. Am scos cuțitul de la spate și am amenințat-o, apropiindu-mă de ea cu pași mărunți dar siguri. Văzând lama aceea sclipind amenințător în fața ei, clipa a înțeles că îi descoperisem adevărata identitate. Îndată chipul ei a devenit livid și broboane de sudoare glaciale au țâșnit din porii ei, ca morții neodihniți din mormintele lor văruite. Aceleași broboane ca cele de pe chipul meu din visul acela cumplit. Și același miros de sare se simțea în aer, când ajungeau pe buzele arzând.
De data aceasta, figura mea era cât se poate de curată. Doar privirea slobozea săgeți de foc spre privirea ei îngenuncheată. Încă un pas cu lama îndreptată spre gâtul ei...
Ea a făcut un pas înapoi, a început să plângă cu lacrimi limpezi, a scos din poșetă un pistol și și-a tras un glonț în tâmpla dreaptă. S-a prăbușit la pământ și a început să se dizolve...
A rămas doar un trup eteric, luminos, cu un chip îngeresc, risipind în jur arome de flori de primăvara. Mi-a zâmbit duios, cu aerul că îmi mulțumește, apoi mi-a șoptit lin: *Trăiește-ți viața eternă*, și s-a făcut nevăzută.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate