Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

duminică, 28 august 2016

Frica de terorism și antidotul pentru aceasta

Frica de terorism și antidotul pentru aceasta
                                                                                                            Romeo Aurelian ILIE
Cel mai recent roman tradus în limba română al portughezului Rui Zink, Instalarea fricii (Humanitas, 2015), aduce în discuție o temă dureros de actuală, și anume ”cultura fricii”. Autorul ne servește aici o pseudo-distopie: o societate care legiferează frica transformând-o într-un produs de consum, într-un  mod de viață. Oamenii acestei societăți sunt conectați, de către instalatori specializați, la toate tipurile de frici: de la frica firească a copilului, alimentată de basmele cu lupi sau vrăjitoare, frica de boală, frica de răpire, la frica universală de război, terorism sau epidemii. Unica frică ce lipsește din arsenalul lor este frica de Dumnezeu, considerată simplă superstiție ce alimentează tendința omului spre regres.
De ce am spus mai sus că romanul lui Rui Zink este o pseudo-distopie? Pentru că de la data lansării lui și până în prezent, mesajul central începe să devină realitate. Și aici mă refer la o instaurare reală a unei frici generalizate, cauzată de tot mai desele atentate teroriste asumate sau  puse pe seama mișcărilor extremiste islamiste, dintre care cea mai periculoasă se dovedește a fi Statul Islamic (ISIS). Majoritatea oamenilor se întreabă: de ce atacă aceste mișcări islamiste Europa creștină (sau atât cât mai este ea creștină), de ce sunt atacați civili care nu au niciun amestec în perpetuu război împotriva terorismului proclamat de S.U.A. după atentatele din 11 septembrie? Civili care nu au stârnit cu absolut nimic lumea musulmană, care și-au trăit viața în deplină neutralitate față de problema islamului.
Un posibil răspuns la aceste întrebări ni-l dă Adonis, poet arab renegat de islamiști, în cartea Islamul și violența (Humanitas, 2016), alcătuită împreună cu psihanalista Houria Abdelouahed, la rândul ei musulmană renegată de comunitatea sa din Maroc, ambii stabiliți în Franța. În această carte Adonis trasează în câteva tușe traseul de la revelația lăsată inițial de profetul Mahomed la terorismul de astăzi. Imediat după moartea profetului, primii conducători arabi au transformat islamul din religie în formă de guvernământ, au politizat islamul și au decretat că doar mai-marii comunităților au dreptul să interpreteze Coranul. Apoi au extras din textul profetului pasaje în care acesta îndemna la islamizarea cu forța a tuturor necredincioșilor, transformându-le în dogme, în litere de lege. Astfel, toți adepții ulteriori ai acestei religii, devenită politică, au fost învățați de mici că islamul este singura religie adevărată și că este de datoria fiecărui musulman să aducă la credință pe fiecare necredincios. Ba mai mult, pentru ei uciderea celor ce nu acceptă să se convertească este considerată forma supremă de adorare a lui Allah. Și de aici tabloul consecințelor este foarte clar. Firește că au existat de-a lungul timpului și musulmani care nu au fost de acord cu aceste idei extremiste, care au văzut în islam și o religie a păcii și a toleranței. Dar fiecare dintre aceștia a avut parte de același tratament: renegat, exilat, ucis, bineînțeles în numele profetului și a lui Allah.
Acesta este contextul istorico-politico-religios care a străbătut veacurile de la nașterea islamului până astăzi. Și toate acestea sub privirile ”tolerante” ale marilor puteri occidentale, pentru care interesele financiare în zona arabilor erau infinit mai importante decât pacea mondială. Dar aceasta este o altă problemă ce ar necesita o altă dezbatere. Revenind la lucrarea lui Adonis, trebuie spus că aceasta este incompletă. Pentru că nu oferă nicio soluție pentru oprirea flagelului terorismului...
Revenind la romanul lui Rui Zink, am menționat mai sus că singura frică pe care cei însărcinați să instaureze frica generalizată în societate nu o aveau în arsenal, era frica de Dumnezeu, considerată de ei ca fiind o simplă superstiție. Și totuși, din desfășurarea romanului se va vedea că eroina nu considera validă decât acest gen de frică. Și aceasta îi este suficientă pentru a-i ține la distanță pe instalatorii fricii, ba chiar să îi combată și să le vină de hac, tocmai când aceștia se considerau victorioși.
Dincolo de doza de ficțiune din roman, ar putea frica de Dumnezeu să fie un antidot la frica generalizată instaurată de acești îngeri ai morții veniți din ținuturile aride, inclusiv sufletește, ale Orientului Mijlociu? Înțeleptul împărat Solomon, decretează în cartea sa Pilde: ”Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”. Prin aceasta el nu se referea desigur la o frică înțeleasă ca teroare în fața unui Dumnezeu absurd și nemilos ce așteaptă să greșești ca să te pedepsească năpraznic, ci invită la o dreaptă cugetare asupra măreției lui Dumnezeu. Omul care conștientizează măreția lui Dumnezeu se ferește de greșeală și se luptă cu sine spre a fi mai bun, nu din frica unei pedepse, ci din dorința sinceră de a fi bineplăcut în fața Domnului. De aceea unul ca acesta ajunge la înțelepciune, pentru că a pus început bun gândirii la cele de sus.
Dar dacă, în Vechiul Testament, împăratul Solomon folosea totuși termenul de frică, în Noul Testament, Iisus Hristos spulberă cu totul acest concept. Din gura lui nu se aud decât îndemnuri la depășirea fricii: ”Nu vă temeți!”, ”Îndrăzniți!”, ”Femeie, de ce plângi?”, ”Nu te teme, crede numai!” și altele asemenea. Hristos schimbă discursul despre frică cu cel despre credință, despre încredințarea vieții omului, voii lui Dumnezeu. El îndeamnă oamenii să nu se lase îngenunchiați de greutățile acestei vieți, de persecuțiile asupritorilor, de boală sau de moarte, căci dincolo de aceasta îi așteaptă o lume mai bună, unde totul este plinătate de daruri.
Știu că poate discursul acesta creștin poate părea vetust într-o lume cvasi-secularizată. Dar să ne amintim de seninătatea cu care acceptau moartea martirii primelor secole creștine. Sau dacă aceia vi se par prea îndepărtați, haideți să privim la martirii de astăzi, la comunitățile de creștini din țările majoritar musulmane, cum este cazul Siriei, de exemplu, care sunt cu precădere supuși torturii venite din partea islamiștilor. Se plâng ei lumii întregi că sunt uciși? Își cer ei dreptul la liberă practicare a religiei lor? Militează în vreun fel? Nu. Și oare din frică sau lașitate? Nu. Ci pentru că ei au rămas cu adevărat creștini. Eu au înțeles că dacă voia Domnului este ca ei să moară mărturisind dreapta credință, atunci pe aceasta trebuie să o împlinească. Stârnesc ei cu ceva pe asupritori? Flutură drapele și însemne creștine în mod ostentativ? Nu. Ci ei își duc în continuare viața lor firească, se cunună în biserici bombardate, se botează și se împărtășesc cu seninătate chiar dacă fiecare dintre ei este conștient că în scurt timp poate nu va mai fi printre ai săi. Ei au biruit deja islamul, frica și terorismul. Ei sunt salvați. Ei sunt ai lui Hristos cu adevărat. Ei sunt moștenitorii vieții veșnice.

Cât despre frica europenilor și panica generalizată generată de flagelul terorismului, oare nu le-ar fi lor mai de folos ca în loc să posteze pe Facebook mesaje de tipul: ”Ne rugăm pentru Siria!”, să caute să înțeleagă mai bine cum văd aceștia lumea în care trăiesc? Scăparea Europei este fără doar și poate în Hristos, într-o re-încreștinare asumată. Știu că asta nu va opri terorismul. Dar la nivel spiritual, cu siguranță îl va învinge.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate