Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

vineri, 18 decembrie 2009

Nasterea Domnului

Nasterea Domnului, sau Craciunul, este sarbatoarea care marcheaza inceputul efectiv al operei de mantuire pe care Dumnezeu a planuit-o cu neamul omenesc, prin Fiul Sau Iisus Hristos.
Mircea Eliade scrie in "Sacrul si Profanul" ca prin sarbatori, timpul profan, durata fireasca a vietii noastre se opreste, locul lui fiind luat de timpul sacru al sarbatorii, care revine, in sensul cel mai real. Adica, in fiecare an, Mantuitorul se naste cu adevarat in ziua de Craciun...
Sa fim si noi, ori magi cu bun folos, ori pastori de stana si maidan, si sa vestim Minunata Nastere a Pruncului Ceresc, Cel Ce A Venit Sa Mantuiasca Neamul Omenesc.

3 comentarii:

  1. Uite un comentariu care e în loc de băgare în seammă. Acum stau pe gânduri ce aş putea fi, că se potriveşte şi mag, pt că sunt cu capul în stele, şi păstor pentru că am câteva oi. Înger ar mai merge, dar e imposibil pt că încă mai depind de trup. Oricum, sper să se nască Hristos şi în ieslea sufletului meu....

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa se face omul cu multe comentarii pe blog. Am intervenit doar să spun că anonimul ăla de sus sunt eu... Aaaa, scuze, n-am clarificat mare lucru, eu, adică Sebastian.

    RăspundețiȘtergere
  3. Merci de Comentarii!!!!!!!!!!!


















    Şi blogul tău e foarte util!!!1

    RăspundețiȘtergere

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate