Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Evadare

Evadare
Romeo A. Ilie
Spasmele nu mai conteneau. Ba mai mult, se intensificau sub zalele ruginite ale negării care o pătrunseseră. Din când în când, la ploaie prea multă sau la soare năprasnic, lanţul tindea să se slăbească, şi-atunci ea încerca să scape, să alunece cumva, dar, când era pe punctul final, lanţul se strângea iar şi durerea venea în galop nebun asupra ei.
De când se întâmpla asta, greu de spus… De când se născuse? Oh, nu! Dar ea nici nu se născuse. Ba da, dar nu sesizase asta cel ce o născuse. Era practic ca un copil surghiunit încă din pântec, într-un alt pântec, în care se putea dezvolta, atât cât îi permitea pântecele adoptiv, date fiind condiţiile de nealăptare maternă.
Şi totuşi, astăzi contracţiile erau foarte puternice, foarte dese; durerile ei, însă, mai calde. Simţea lumina şi căldura vieţii ei ce se întrevedea printre frunzele rare ale angoasei lui sfâşiată de o putere mai mare.
Ce putere? Nu se poate şti. Poate chiar strigătul ei care reuşise să scape în momentele de slăbiciune ale lanţului.
Încă o lovitură, încă o contracţie, încă o durere, dar gata: lanţul ruginit se rupse, şi ea ţâşni din el extaziată…
Era ea, rugăciunea. Acum se purta pe deasupra lui, mulţumită. Lui îi venea greu să o recunoască. Ceva îi insufla ideea că ea se zbătuse în el dintotdeauna. Uneori simţise şi el, dar abia acum realizase ce se întâmpla în interiorul lui. Bulversat de vederea ei, căzu fără putere în genunchi. Îşi putu totuşi ridica privirea spre cer.
Ea atât aştepta. Un semn. Certificatul ei de naştere era semnat. Se urcă la Tatăl ei primordial şi-L îmbrăţişă, apoi îi şezu pe umăr, aducându-i ofranda ei.
Născătorul ei, rămase în genunchi, ca o statuie încă vie. Deodată fu cuprins de un fascicul de lumină şi căldură. Căzu răpus. În cădere, sărută glia din care cândva fusese plămădit. Simţi că se întrepătrunde cu ea; doar o parte – trupul. Sufletul, mai că luă urma rugăciunii. Dar se opri la timp. Îşi dădu seama că este slăbit. Se hrăni cu dumnezeirea ce plutea în jurul lui, adusă de acea lumină puternică şi acea căldură dulce.
Încet, încet, se întremă. Se privi în el însuşi…
Trăia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate