Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

joi, 18 aprilie 2013

Desăvârşirea are aripi de fluture „Crisalida” – Ana-Mihaela Nuţa


Desăvârşirea are aripi de fluture
Crisalida” – Ana-Mihaela Nuţa    
   de Romeo Aurelian Ilie

Ana-Mihaela Nuţa face parte din noul val de poeţi basarabeni care începe să se reverse peste întreaga literatură română aducând un suflu proaspăt de entuziasm tineresc, alimentat de originalitatea unei gândiri lucide, nepervertite de sinuasele curse ale vieţii. Ana-Mihaela Nuţa s-a născut în 1992 la Chişinău, a absolvit Liceul Teoretic Petru Zadnipru din localitate, iar în prezent este studentă la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu. Este membră a cenaclului Iulia Haşdeu al revistei Clipa, laureată a mai multor concursuri literare din România şi Republica Moldova, iar începând de anul trecut şi-a câştigat un loc între „poeţii oficiali”, debutând cu volumul „Crisalida”, în cadrul colecţiei „Debut sideral” al Editurii Clipa.
Volumul „Crisalida” are ca subtitlu „Efectul fluturelui”, iar de aici se vede clar că lait-motivul poeticii Anei-Mihaela este fluturele. Numai că în gândirea tinerei poete fluturele evadează de sub clişeistica metaforei clipei sau a efemerului, devenind un simbol al desăvârşirii, al întregului, aşa cum se poate vedea încă din poezia ce deschide volumul: „suntem două omizi/care poate niciodată/nu vor fi fluturi/sau poate omizile noastre/sunt forma desăvârşită/a fluturelui”(metamorfoză). De asemenea, din acest text ce poate fi socotit drept arta poetică de moment a Anei-Mihaela, se observă cum poeta plasează desăvârşirea într-un stadiu larvar al existenţei, prin aceasta sesizându-se şi trăirea unei nostalgii după perfecţiunea originară, paradisiacă. Ideea este foarte bine continuată şi în următoarele texte. Astfel, în „crisalida”, construită sub forma unui joc de oglinzi, metaforă a realităţii interioare, fluturele devine întruchiparea întregului posibil, realizabil doar în doi: „dă-mi mâna/devenim un fluture”.
Deşi în unele poezii, fluturele pare să simbolizeze altceva decât desăvârşirea, în fapt poeta nu face decât să ne ilustreze prin intermediul aceluiaşi motiv, şi alte feţe ale desăvârşirii, precum şi modurile de a ajunge la ele. Astfel, în poezia „pentru ca ei să înţeleagă de ce zâmbesc”, fluturele îşi trage peste aripi haina iubirii desăvârşite, a iubirii trăite ca realitate interioară, la care nu se poate ajunge decât prin abandonarea cotidianului, a lumii exterioare: „lasă vrăbiile să facă acrobaţii/pe sâra de rufe/şi mută-ţi ochii mai aproape de mine./când va termina de lătrat maidanezul de la colţ,/toată dragostea noastră se va strecura în iarbă,/mai aproape de greieri şi fluturi”. Apoi, folosindu-se de simbolul perspectivei inverse, poeta ne dezvălui cum iubirea nu poate fi desăvârşită decât dacă se lasă înfrântă de luciditate, doar pentru a înflori apoi mai puternică: „de mâine ne mutăm într-o ladă cu piersici/să legănăm păpuşi din petece răsucite în jurul unui ciocan/le vom cânta de noapte-bună dis-de-dimineaţă/ca să viseze mai mult despre cum e să fii om/când nu e voie/ se sting fluturi/înfloresc hemoragii chiar dacă/de mâine ne mutăm”(schimbări). Ideea contopirii cu luciditatea este apoi tratată ca un firesc al vieţii, ca o revenire la stadiul larvar atât de mult dorit, dar care nu durează decât o clipă: „până la coaste/se întinde/stadiul larvar al disperării/până aproape de miez/se strecoară/cel mai dureros legământ”(respiră).
De remarcat de asemenea şi jocul stilisticii în economia volumului. Astfel, după ce a apelat la metafora simpla, apoi la jocul oglinzilor şi la perspectiva inversă, poeta ajunge să folosească o serie de imagini forte, construite prin răsturnarea firescului logic. Iar aceasta pentru a evidenţia diferenţa dintre esenţă şi aparenţă, fară de care nu se poate înţelege cum aparentele chinuri ale dragostei nu sunt altceva decât căi spre întrepătrunderea reciprocă în iubire, altfel spus, spre desăvârşirea acesteia: „atât de mult îmi plac nuferii de pe marginea cerului/ancora se îneacă în clepsidră nu mai e timp/podeaua rămâne desculţă sub picioarele mele/înghite corăbiile noastre suntem un infinit naufragiu/ne înecăm ne umplem plămânii unul cu altul/din necesitatea de a nu ne expira/ne sufocăm nu mai încăpem în noi/să stingă cineva lumina ne-am fript retina/încercând să ne iubim”(eclipse).
Iar pentru a da o ciclicitatea acestui joc al stilisticii, poeta revine spre finalul volumului la folosirea metaforei simple, dar profunde, menite să faciliteze transmiterea mesajului ultim; tinderea spre absolut, care vine ca o încununare a căutărilor interioare ale poetei. Bineînţeles că şi această tindere spre absolut este condiţionată de revenirea la origini, ce stă tot sub zodia fluturelui: „nimfele au rescris miturile/rătăcindu-ne în acelaşi labirint/să mergem în serpentină/sub semnul infinitului/ e unica scăpare”(în serpentină).
Ceea ce surprinde în mod plăcut la Ana-Mihaela Nuţa este faptul că încă de la debut reuşeşte să creeze o atmosferă în jurul unei idei prin exploatarea acesteia la maximum. Este un fenomen ce la generaţiile trecute se putea sesiza doar după al doilea sau al treilea volum, fapt ce îi poate fi poetei fie stindard, fie stigmat. Pentru că ridicându-şi încă de acum ştacheta la acest nivel, este cumva obligată să confirme.
Aştept aşadar cu nerăbdare şi această confirmare din partea Anei-Mihaela Nuţa.
  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate