deasupra
orasului
ninge cu
lupi:
lupi albi cu
ochii de jar,
lupi negri cu urechile taiate.
ei se iau
dupa rochia neagra
si isi
poarta cozile pe marginea tivului ei amutit.
nu urla, nu
musca, nu adulmeca,
ci doar
cauta Ceva cu privirile avide.
zeita nu
le zambeste niciodata.
doar ii
urmeaza printre cartierele vechi
cu pas de
prizoniera.
haita
ninsorii vreau sa ii aduca ofranda
sufletul
rochiei
care fuge
tot mai tare
printre
blocurile cenusii.
la capatul
tunelului
rochia face
acrobatii pe franghie
in
picioarele goale.
in porii
talpilor ei se ingramadesc hipnotizate
toate
parfumurile hainelor intinse la uscat.
*
da, azi
vreau sa ninga cu lupi,
nici eu nu
mai stiu cine sunt:
poate chiar
un lup vrajit de himere,
poate doar
parfumul scurs pe botul lui inspumat.
azi vreau sa
imbrac vesmantul acesta,
dar
intunericul e mult prea alb pentru mine
si nu imi
ramane decat
sa lepad si
pielea si sa stau
cu albastrul
dezvelit in fata lor,
sa urlu si
sa-i strig pe nume
pana cand
toti lupii, ninsoarea si cerul
imi vor
patrunde in oase.
si-acolo sa
isi faca culcus pentru veci
ca eu sa nu
mai fiu eu
ci doar
amestec de vieti
din care
stiu ca n-am sa pot fugi
niciodata.
mîndră de noi!
RăspundețiȘtergeredia