Dorul-călătorul şi Piticul trandafiriu By R.A.I. & Katy tic

Dorul-călătorul şi-a răstignit menirea
Pe un albastru indecis;

Apoi s-a hotărât să treacă pe o altă zare
Cu livezi şi ceruri aurii,
Sperând ca noua lume să-i închidă golul.

Dar cum ogorul nu rămâne niciodată netocmit,
Zeii de piatră s-au grăbit
Să-şi joace cu ardoare rolul.

Dorul, amorţit de mii de ani
Culegând din lanul de-aşteptare
Doar mărăcini de chin şi vai,
S-a izbit frontal de ochii ei,
Cea mai frumoasă din întinsa zare.

Lăsat-au mărăcinii pentru zei
Şi au plecat în altă căutare...

Şi-aşa umblând mereu
Prin lumi cu axe paralele
Au dat pe-un lan de verde-ruginiu
De umbrele muribunzilor loviţi
De sete şi comete.

-Dar, Doamne, strigă dorul
Golit de tâmple,
De unde atâtea mii de umbre
Care mai de care mai bete
Socotindu-se pe sine
Ca fiind cele mai drepte?!

-Căutăm şi noi, domnule Dor,
Ziseră umbrele în cor
Un loc-cerc fără de margini
Şi fără de dreptate
În care să culegem diamante.

-He, he, zice ,
Că diamantele apar pe nemâncate,
Gândiţi, ai!?
Să mulţumiţi cerului şi pentr-un cerc
Mânjit cu gemul ce se scurge din clătită.

De dincolo de râu şi zgură
Se-apropie un pitic trandafiriu.
Pasul său era curtat
De un înger cu aripi de zahăr
Şi buze cireşii.

-Lăsaţii-i să zboare, vă zic!
Pe ei, pe copii.
Lăsaţi-i să fie îngeri!!!