Răstălmăcit prin lanuri de cadâne,
pinguinul visa la al său pol;
i se păreau şi basmele sărace
şi printre-atâtea burice dansante
şi-ar fi ascuns aripile-n formol.
Printre duhniri şi duhuri, toate-aride
mânjea un gând cu praf de puşcă, fin,
de o eclipsă se ruga la zeul său
şi de-o zăpadă-n ceruri mai puţin.
Noaptea ţesea cu limba utopiei,
stea lângă stea, cortina nemuririi,
să exileze soarele-n azilul de planete
să-şi bea acolo somnul fericirii.
Iar el, să-şi mişte-uşor, epava peste Niluri
şi din extaze repetate, din focuri şi din vis
să ancoreze într-o zi polară
la poarta mult râvnitului Paris.
Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei
RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
poezii noi
(115)
poezii
(40)
poezii religioase
(34)
duhovnicie
(28)
reflecţii
(24)
poezii cu îngeri
(21)
gând de suflet
(20)
critică literară-recenzii
(18)
icoane
(18)
artă vizuală
(17)
impresii
(15)
Sfinţii Ortodoxiei
(13)
gânduri răsleţe
(13)
muzică
(13)
vieţile sfinţilor
(13)
dedicaţii
(12)
file de pateric
(12)
proză
(12)
Maica Domnului
(11)
Părinţii spirituali ai României
(11)
in memoriam
(11)
poezii colective
(10)
Praznice împărăteşti
(9)
helis slobozia
(9)
istorie
(8)
mănăstiri
(8)
pelerinaje
(8)
Salvador Dali
(7)
marii poeţi ai României
(7)
Unindu-ne întru Poezie
(6)
eseu teologic
(6)
români care cuvântă
(6)
urări
(6)
Mănăstirea Dervent
(5)
eseu literar
(5)
exercitii literare
(5)
jurnal de bucuresti
(5)
pseudo-poezii
(5)
predici
(4)
suprarealism
(4)
Parohia "Sf. Nicolae" Bucu
(3)
Postări-MarY
(3)
pamflet
(3)
vama
(2)
documentare
(1)
Postări populare
Evanghelia Zilei
Cuvinte cu tâlc
"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

Important pentru mine
A fost odata...
-
►
2023
(1)
- ► septembrie (1)
-
►
2014
(39)
- ► septembrie (5)
-
►
2012
(56)
- ► septembrie (10)
-
▼
2011
(151)
- ► septembrie (13)
-
▼
iulie
(17)
- Valeria Ciobanu, un nume nou pe "Unindu-ne întru P...
- regina mea şi vântul
- Florentina Loredana Dalian, despre netrăitele feri...
- Cuvântul Părintelui Arsenie Papacioc
- o nouă piesă marca B.U.G. Mafia şi Loredana
- Armata tăcerii tropăind
- joia iub3sc o curvă, în vamă
- renaştera în veşnicie
- Naşterea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc
- Dezamintirea....
- Ianus
- Între înger şi drac....
- Poemele oului
- Poemul pinguinului deşertic - răcoros, de vară...
- Hotel în Atlantida, o confirmare marca Andrei Velea
- grădini de mesii
- focul din pântecele copiilor
-
►
2010
(110)
- ► septembrie (3)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu