Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

vineri, 29 iulie 2011

Florentina Loredana Dalian, despre netrăitele fericiri

Florentina Loredana Dalian, despre netrăitele fericiri
de Romeo Aurelian Ilie

Scriitoarea Florentina Loredana Dalian, ne propune spre lectură o nouă carte: „Scrisori netrimise” (Fundaţia Culturală Antares, Galaţi, 2011). După ce se instalase confortabil în familia scriitorilor de proză scurtă, cu două volume consacrate acestui gen: „Şi copiii se îndrăgostesc” (Clubul Saeculum, Beclean, 2008) şi „Aceeaşi lună peste sat” (Editura Remus, 2010), iată că aceasta face saltul la o nouă categorie: mini-romanul.
Un mini-roman cu influenţe epistolare, dar care păstrează ceva şi din orientarea de bază a scriitoarei, întrucât unele capitole se pot citi foarte bine şi ca proze scurte. Dar despre asta voi vorbi mai târziu.
Ceea ce este cu adevărat interesant la acest mini-roman, nu este atât acţiunea lui care s-ar putea rezuma la descrierea vizitei Ilincăi la logodnicul ei Mihnea, în Italia, cât aportul psihologic cu care autoarea încarcă povestirea. Accentul nu cade pe acţiunile săvârşite de personaje, cât mai ales pe impactul emoţional care se răsfrânge asupra acestora, în urma săvârşirii unei acţiuni sau alta. De exemplu: întâlnirea absolut întâmplătoare a Ilincăi cu prostituata Ligia, are menirea de a le îmbogăţii pe amândouă din punct de vedere spiritual: Ligia renunţă la vechiul „job”, spre a deveni menajeră, ceea ce e puţin mai onorabil, iar eroina noastră capătă un plus de înţelepciune. La fel se întâmplă şi în urma scurtuluzi conflict cu Lola, o altă româncă venită la muncă în Italia, pentru care fericirea se rezumă la a-ţi câştiga existenţa fără să te umileşti. O noţiune la fel de relativă despre fericire se va vedea şi la Nina, soţia lui Vasile (rudele lui Mihnea din Italia), pentru care fericirea înseamnă să ai o familie, chiar dacă nu una perfectă, şi bruma de bani care să îţi asigure traiul de zi cu zi.
În fond, această relativitate a fericirii este motorul întregului mini-roman. Ea se afişează la tot pasul, atât în acţiunile prezente ale personajelor, cât şi în amintirile acestora. Ba, dacă analizăm traiectoriile amintirilor, am putea constata că acestea urmăresc personajele şi adeseori le opresc să fie fericite. Avem, spre exemplu amintirea Ilincăi cu nedreptatea doctorului Rotea din clasa a VIII-a, care a lăsat-o cu un gust amar faţă de tot ce înseamnă nedreptate; amintirea iubirii acesteia pentru Sabin Ladaru, care o va obliga să facă tot timpul comparaţii între acesta şi Mihnea; avem apoi în contrast, amintirile lui Mihnea legate de fosta soţie, Rozica, o femeie care îi controlase viaţa atât de minuţios încât acesta a căpătat o sumedenie de frustrări şi complexe care îl vor ţintui pe tărâmul nefericirii; apoi avem cazul Ninei, care suportă cu stoicism viaţa grea alături de Vasile, doar pentru că un iubit anterior, George, îi spulberase orice dram de credinţă în iubirea adevărată.
Revenind la cazul lui Mihnea, se pare că tot complexele l-au făcut să aleagă ca metodă de a-şi comunica stările sufleteşti, cu tot cu cauze şi efecte, într-un şir de scrisori adresate unei „oarecare” Lăcrămioara. Scrisori pe care nu le-a trimis niciodată, dar pe care a avut grijă să le lase la îndemâna Ilincăi, care le citeşte şi îşi amplifică temerile şi îndoielile în legătură cu Mihnea, fără să-şi dea seama că de fapt ea este Lăcrămioara. Cu această dilemă se va întoarce acasă tot singură şi tot nefericită.
Rămânând la înşiruirea motivelor de nefericire, pe tărâmul trădărilor şi al dramelor, se cuvine să acordăm o paranteză capitolului 16, în care se istoriseşte „drama” Alexei, fiica Ninei, care suferă după profesorul de istorie. Deşi nu avem de a face cu o dramă logică, totuşi, amploarea pe care o ia trăirea copilei, precum şi modalitatea de relatare a situaţiei, oferă fragmentului un puternic conţinut emoţional, generând de altfel şi un accentuat impact psihologic asupra cititorului. De remarcat la acest capitol şi puternica influenţă a sentimentului religios, pe care scriitoarea-naratoare îl strecoară foarte ingenios: „De la plecarea lui Iuda de la Cină, încoace, nicio trădare nu mai cutremură întreg universul. Dacă n-am murit atunci – de groază, de scârbă, de ruşine – sunt şanse maxime să supravieţuim oricărei trădări, oricăt de mârşave. Dacă nu ne-am sinucis colectiv, deodată cu Iuda, atunci când am fi avut motivele să o facem – căci, nu-i aşa, Iuda suntem noi – dacă Dumnezeu ne-a oferit salvarea, trecându-ne cu vederea că suntem o ceată de nesăbuiţi, ce motive am avea să practicăm sinuciderea din cauza unei trădări oarecare, fie ea şi cea mai josnică, fie ea venită din partea celui mai bun, celui mai drag, celui mai cel?”. Închei paranteza menţionând că la acest capitol m-am gândit, când am spus mai sus că unele capitole pot fi citite şi ca proze scurte de sine stătătoare.
Revenind la construcţia narativă practicată de autoare, consider că alegerea de a pune naraţiunea la persoana întâi, dând eroinei Ilinca şi rolul de naratoare, a fost una inspirată. Cu siguranţă stările sufleteşti nu ar fi fost reperate cu acelaşi dramatism din perspectiva unui personaj distant, izolat în universul său terţial. De asemenea, trebuie remarcat şi limbajul extrem de plastic, care alternează între ironie crasă şi lamentaţie de factură elegiacă, combinaţie care, pe de o parte ţine cititorul captivat, iar pe de alta, contribuie la creionarea temperamentului ambivalent al eroinei, care oscilează între momente de interiorizare uşor bolnăvicioasă şi zvâgniri de luare de atitudine, de cele mai multe ori mai sănătoase şi mai fructuase.
Închei prin a-mi exprima bucuria lecturii acestei cărţi, care pentru mine rămâne un tratat poetizat de psihologie, sau chiar un eseu plasticizat despre nuanţele nefericirii cu toate cauzele şi efectele ei.
Aştept cu nerăbdare noile apariţii marca Florentina Loredana Dalian.

Un comentariu:

  1. Romeo, mi-ai făcut o surpriză frumoasă, pentru care iti multumesc. Sunt onorată că ai scris despre mine si incântată că ai surprins atât de bine unele aspecte care unora le scapă. Eu insămi n-as sti să scriu mai mult de două vorbe despre cartea mea. Tu, in schimb, ai făcut o recenzie adevărată. Mă bucur că acel capitol 16 ti-a atras atentia in mod special.
    Cu bucuria lecturii,
    Loredana

    RăspundețiȘtergere

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

A fost odata...

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Câte ceva despre mine...

Persoane Interesate