ca într-un cleşte de argint,
ţi-am rupt oscioarele firave
cioplite dintr-un lemn de schit;
în huma neagră a visării,
ţi-am îngropat şi piept, şi gură-
eu, fals-erou al ne-ndurării;
doar ochii i-am cruţat, gelos,
să nu vadă aşa lumină
şi regii râmelor cu creastă
născuţi de moaşa-ghilotină.
uite, în textul acesta îmi place tot, dar mi se pare că e o scăpare de ritm în prima strofă cu "oscioarele firave".
RăspundețiȘtergerecel mai mult îmi place strofa de mijloc. ai împletit frumos în rimă niște imagini deosebite.