Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

RUGĂCIUNEA DE FIECARE ZI A SFÂNTULUI IERARH FILARET AL MOSCOVEI
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

marți, 29 aprilie 2014

fii soarelui născuți din incest

La miezul nopții
încep să îmi dea târcoale
fii soarelui născuți din incestul
cu propria sa umbră.

Mă învăluie întâi în mantii de fum
și-mi șoptesc otrăvindu-mi urechea
că le sunt frate de umbră,
și că-n mine își caută odihna.

Un pas înapoi e destul
ca ei să zvâcnească din aripi,
s-amenințe cu dinții rânjiți
și din ochi să reverse văpaie.

Încerc să închid ochii, să fug
din ce în ce mai departe în mine,
dar dinții lor deja m-au pătruns
și sângele meu nu îmi mai aparține.

Să strig mi-aș dori, să înalț doar o rugă
dar gura mi-e de-acum încleștată,
hainii mei "frați" mă îmbată
 cu flacăra din ceruri furată.

Doar sufletul, el singur rămas neorbit
mai poate coșmarul s-alunge
și țâșnind către ceruri Îl cheamă
pe Cel ce ce-a învins moartea prin cruce.

El îmi trimite o oaste cerească
cu săbii de foc și cruci de argint;
zadarnicele-odrasle ale umbrei
au dispărut de parcă nici n-ar fi venit.

Aș fi crezut că nici n-au existat
și că am adormit doar eu întru coșmar
dar semnele lăsate pe sub piele
mi-au amintit de plânsul cel amar.

Un comentariu:

  1. Frumos!
    Te invit pe http://primacarteblogdinromania.blogspot.se/ poate ai placerea sa o citesti si urmaresti...
    O viata frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere

Evanghelia Zilei

Cuvinte cu tâlc

"Dumnezeu este iubire"(I Ioan 4, 8)
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”(Petre Ţuţea)
"Infrant nu esti atunci când sangeri, nici ochii când în lacrimi ti-s. Adevaratele infrangeri, sunt renuntarile la vis" (Radu Gyr).
"O, Doamne, dacă aş chema şi-aş ruga să-mi cadă la picioare sfârşitul, oare, voi şti sigur, vreodată, cât de mult am iubit asfinţitul ?!"(Costel Bunoaica)

CA SĂ REVENITI LA PAGINA DE PORNIRE...

Image and video hosting by TinyPic

Persoane Interesate