Blestemul potopului

m-am uitat pe gaura cheii
de la ușa galbenă
ca să-mi văd privirea
atunci când foaia albă geme a blestem.

scaunul meu levita în pace,
ba chiar dansa de zor
cu cioburile vazei de fiori.

urmându-le exemplul
creioanele tocite au invitat la dans
florile ușor-veștejite.

prin lemnul îngălbenit muzica nu răzbea
așa că am crăpat puțin ușa....

în aceeași clipă
geamul s-a spart cu-n zâmbet gotic.

nici urmă de scaun....

doar o rochie albă se mai ținea
într-un cui ieșit din birou
iar pe foaia umedă scria cu ruj arzând:

tu, cel născut de potop,
de potop vei pieri!
dar moartea ta va naște fii și fiice
din coapsele zilei cu ochii de argint.