Dervent, Dervent....

Scurtul pelerinaj din zona Prahova-Braşov nu a făcut altceva decât să îmi deschidă apetitul spre ceea ce se cheamă armonioasa îmbinare de linişte, duh de rugăciune şi cultură, adică spre mănăstiri. Dar sufletul meu tânjea după prima iubire... adică Dervent. Aşa că Duminică, în ajunul sărbătorii Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, am purces spre Mănăstirea Dervent. De această dată singur. Am ajuns aici în jurul prânzului. De cum am păşit pe poarta mănăstirii, am fost suspendat, ca să nu zic răpit, într-o altă lume, ce aducea cred, a RAI: liniştea se anina sfioasă în ace de brad, în petale de flori, în frunze de sălcii. Iar salba de sculpturi m-a întâmpinat ca de fiecare dată cu aerul rece şi alb al marmurei ce naşte minuni culturale şi artistice. Obosit după drum, mi-am luat un scurt răgaz, spre a-mi limpezi gândurile. Seara, am ieşit la slujbă: priveghere pentru marea sărbătoare ce urma. Am vorbit cu Maica Domnului, am vorbit şi cu Crucea făcătoare de minuni. Doamne, câte îţi poate spune tăcerea unei pietre... Dar ce piatră?! Una care izvoreşte tămăduiri. Şi chiar am aşa o convingere că deja au început să se ţină de cuvânt Sfânta Cruce şi Maica Domnului.
Am rămas în Dervent până joi de dimineaţă, iar în tot acest timp, mi-am umplut sufletul cu fiorul rugăciunilor, cu folosul slujbelor, cu rostul cuvintelor părinţilor, şi în special cu ale Părintelui Atal, cel care are marele har al pansării sufletului prin cuvânte frumos ticluite, şi nu în ultimul rând cu sudoarea spirituală pe care o dă ascultarea.
Am plecat folosit de aici. Am înţeles mai bine cât de frumoasă este călugăria, dar totodată şi cât este de grea. Am înţeles că pentru a fi călugăr nu e nevoie doar să zici "Doamne, Doamne", ci să şi împlineşti întocmai fiecare cuvânt al Domnului.
Inima mea s-a rupt, cumva pe din două: o parte regretă şi acum că nu poate împărtăşi această minune a călugăriei, iar cealaltă se bucură de folosul sufletesc cu care s-a încins.
Din păcate, întoarcerea în lume a coincis cu "servirea la prânz" a meniului "Deşertăciuni zilnice": rachete şi plete, moarte infante şi scoici imperfecte.
Dar totuşi, Derventul rămâne în inima mea, şi din când în când o mai înrourează cu amintirea câtorva zile trăite în Rai.