Pelerinaj "incognito" prin vechiul oraş al ciobanului Bucur.... (jurnal de bucureşti - partea a 2-a)

Reflectam de ună zi, că deşi Bucureştiul îmi dă acea senzaţie de libertate de care am nevoie ca să încep un nou drum, o nouă etapă de viaţă, totuşi îmi simţeam obstrucţionată libertatea pe care doar în Domnul o găseam...
Dar iată că azi am reuşit să îmi descopăr şi această libertate. Astăzi m-am lăsat chemat de glasul Domnului care mă chema să-L redescopăr. Şi am luat la pas o parte din Bucureştiul vechi.
De fapt, eu am plecat iniţial la Facultatea de Teologie ca să mă interesez pentru masterat, dar cum acolo am terminat imediat, am zis că nu strică să vizitez şi biserica Sf. Ecaterina- Paraclisul universitar al studenţilor de la teologie.

Am mers apoi la Catedrala Patriarhală, care este la doi paşi, pe Dealul Mitropoliei. Aici m-am recules la mormintele Patriarhilor Miron, Nicodim, Iustin şi Teoctist, apoi m-am rugat la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov şi la Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Vreu să dau mărturie pe această cale că imediat după rugăciune m-am simţit deodată liber şi binecuvântat de Dumnezeu.

Aş fi vrut să mă întorc acasă. Dar Domnul a vrut altfel... Astfel că mi-a scos înainte Biserica Sfântul Anton - Curtea Veche. Este cea mai veche biserică din Bucureşti care şi-a păstrat arhitectura originală. Istoria Ţării Româneşti scrisă de Mihai Cantacuzino îl dă drept ctitor pe Voievodul Mircea cel Bătrân, deşi tabloul votiv îl înfăţişează pe Mircea Ciobanu. Ca arhitectură, este construită după modelul Mănăstirii Cozia.

În imediata vecinătate a bisericii se află ruinele Palatului Voievodal, care a servit de reşedinţă domnească tuturor domnitorilor de la Vlad Ţepeş până la Constantin Brâncoveanu.
Mai la vale de aceste două edificii istorice, se scrie o altă flă de istorie: biserica Sfântul Dumitru - Poştă (denumirea vie de la faptul că este amplasată în imediata vcinătate a fostei clădiri a Poştei), datând din secolul XVI, ctitorie a vechii familii boiereşti a Bălăcenilor. Aici am rămas plăcut surprins să observ o asemănare în ce priveşte pictura şi arhitectura catapetesmei, cu mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia. Şi tot aici am cinstit şi părticele din moaştele a patru sfinţi: Haralambie, Antipa, Pantelimon şi Nicanor.

Iar pentru că lucrurile frumoase trebuiesc aduse împreună, Domnul a râduit ca î acelaşi perimetru să se ridice peste puţin timp şi Mănăstirea Stavropoleos. Lăcaşul de cult datând din anul 1724, fiind o ctitorie a Domnitorului Nicolae Mavrocordat, aparţine ca stil arhitectral "epocii postbrâncoveneşti, fiind prin decoraţia în piatră, mobilier, pictură murală interioară şi exterioară, expresia unitară a acestei perioade din istoria artei româneşti".

De aici, la doar o stradă distanţă, am ajuns la biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscută şi drept Biserica Zlătari, de la faptul că "a fost construita la inceput, probabil din lemn, pe la jumatatea secolului al XVII-lea, spune legenda, pe timpul domnitorului Matei Basarab, de niste "zlatari", "aurari sau argintari", din mahalaua "popii Manta", pe locul Zlatarilor de la Sarindar, donat Elenei, fiica lui Radu Voda Serban si mama a Cantacuzinilor din Muntenia". Aici am avut bucuria duhovnicească de a săruta şi o parte din moaştele Sfântului Ciprian, mai exact o mână a acestuia.

După aceasta m-am înapoiat acasă, mai liniştit şi mai încărcat de acel duh al libertăţii pe care simţeam că am pierdut-o. Cât mă va ţine, nu ştiu. Dar ştiu că întotdeauna mă vor aştepta un Sfânt Dimitrie pe Dealul Patriarhiei sau un Sfânt Ciprian pe Calea Victoriei. Ei vor fi de acum prietenii mei, alături de Maica Domnului şi de Sfânta Cruce de la Dervent, de Sfinţii Epictet şi Astion de la Halmiris, de Sfântul Nectarie de la Eghina, de Sfinta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi. Ce ne-am face, Doamne, fără sfinţii Tăi? Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.