poem scris in colaborare cu Diana Frumosu
hai
să-ţi vorbesc despre mine
aşa
începe poezia
despre
delfinul care visează la stele
hai
să-ţi vorbesc despre mine
nu,
cerul acesta nu încape în mine
ciocuri
de păsări îl sfâșie
până
când devine din ce în ce mai
infinit.
vai, dar nu-i aşa că scriu prostii?
privește
ce se petrece în
curtea
casei şi
hai
să fugim azi
vreau
să beau moartea să o sorb până
la
ultima halbă de bere
să-mi
descalţ papucii pe care lumea nu-i prea
iubește
pentru că nimeni nu i-a întrebat
din
ce lume vin şi dacă şapte nu-i o
mamă
care îşi plânge copiii plecaţi printre
alte
cercuri din albastru
tu
de câte ori ai stat să
desenezi
drumuri şerpuite pentru
cealaltă
parte din tine
ştii
că nu mă mai găseşti aici?
oamenii
din
pieptul
meu au migrat ca păsările călătoare către
alte
stâne de lupi
pe
cearceaful alb în mijlocul
camerei
stau acum lângă mâinile mele
toate
temerile cioplite în fum
aş
putea să le dau naibii şi să-ţi cuprind coapsele
dar
nu mai eşti decât o albă figură din care nimic
nu
mă mai face să tresar, pentru că totul
e
doar un semn de exclamare punctul căruia
se
strâmbă la noi şi trage zăvorul
închizându-ne
în acest ultim poem pe care tu
n-o
să-l citeşti niciodată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu