Jazz-ul arderii de tot

Aprindeti prieteni, tigarile mirarii,
si ciocniti paharele in ritm de jazz arzand

sa nu se prinda ala de sub masa

de clar-obscurul ce o sa vi-l cant

As mai iubi, prieteni, dar nu-i nimeni
sa-si scoata corbul, prin targuri, la mezat
și-aș mai vrea să fiu iar liber
dar nu mă strang pantofii de-mparat.

Mi-ar plăcea sa vanez, prin codrii albastri

dar oamenii sunt plecati dupa apa;

si cum as putea in viata sa raman

cand nu imi spune nimeni „pleaca”?

Așa că, prieteni dragi, va spun adio

de-acum ma-ndrept spre steaua mea, amara

asteptand-o pe ea, zeita fecunda

sa ma arda pe rug, chiar in aceasta seara.

Ea va veni, cu siguranta, in vartej,

vomand dorul de mine peste voi

dar, prieteni, fiti macar acum viteji

si iertati-o in lanul de trifoi.

Caci dupa mine a venit, calare pe iubire

cum se cuvine copilelor din flori,

luandu-l pe cel de sub masa-n copite

si desenand din pielea lui un dormitor.

Acolo ma va aduce ardere de tot

zeilor duhnind a soare carunt

dar fumul meu va dansa rock’n roll

cu lumina din ochii intaiului nascut.