Recitând cu jale un poem de demult,
vulgar şi nevrotic despre întâiul-înfrânt,
piatra-fără-nume orbecăia prin noapte
lăsând în urma ei lumini neîntâmplate.
Şi cum înainta prin negurile dese
declamând ode nescriselor mirese,
de-un spin de roză ce oblojea iubirea
piatra-fără-nume şi-a sprijinit privirea.
Din sipetul ei tainic, cel plin de comori
a ţâşnit cu vuiet, un roşu izvor
şi s-a pornit a curge, fericit şi-n spume
peste câmpia pietrei-fără-nume.
Acum, poemul întâiului-înfrânt
miruit pe creştet de roua arzând,
s-a preschimbat în flacără divină
înveşmântând durerea în lumină.
Iar piatra-fără-nume, uitată de noroc,
scăldată fără veste în apa cea de foc
s-a năruit cu totul; şi-a renăscut în zori,
spre-a recita poemul celor dintâi fiori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu