Pelerinaj în judeţele Prahova şi Braşov

În ziua de vineri, 19 august a.c., eu şi prietenul meu Seby am purces într-o nouă călătorie cu iz de pelerinaj. Zona vizată acum, judeţul Prahova şi în special Mănăstirea Crasna.
Am pornit de acasă cu puţin înainte de ivitul zorilor, iar răsăritul ne-a surprins la Urziceni, unde am făcut un binevenit popas pentru cafea şi un mic dejun copios, la o familie foarte binevoitoare, rude de-ale prietenului meu.
Apoi ne-am aşternut la drum. Primul popas, de această dată duhovnicesc l-am făcut la Mănăstirea Zamfira, lăcaş care se remarcă prin faptul că este pictată în întregime de Nicolae Grigoresc, care pe atunci avea doar 18 ani. De asemenea, de menţionat, aici îşi dorm somnul de veci protopsaltul Ştefanache Popescu şi o parte din familia istoricului Nicolae Iorga.
După această gură de aer proaspăt, ne-am continuat drumul. Şi iată-ne ajunsi în satul Izvoarele, la poalele muntelui ce străjuieşte Mănăstirea Crasna. Iar pentru a ajunge acolo, am preferat drumul la picior, prin pădure, pe coline. O, Binecuvântare! Liniştea şi aerul curat al pădurii de munte, combinaţie de brad şi foiase, ne-a răpit aproape de extaz. Apoi am parcurs o bucată de drum printr-un ceva mai accidentat, dar nu ne-a biruit frica, având în minte cuvintele psalmistului din psalmul 22: "Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi". După încă un hop ce a însemnat un podeţ de lemn aparent şubred, dar foarte rezistent şi un nou pasaj de mini serpentine, ajungem la mănăstire. O, Rai! Câtă frumuseţe de jur-împrejur. Biserica veche ne chema prin cântarea ce se auzea dinăuntru, fiind slujbă, cea nouă ne ademenea prin frumuseţea picturii exterioare. Am intrat la slujbă, în biserica veche. Se săvârşea Taina Sf. Maslu. Ne-a fost de mare folos duhovnicesc. Apoi am fost poftiţi la masa. Am onorat invitaţia, nu înainte de a arunca o privire şi în biserica nouă,unde am rămas profund impresionaţi de frumuseţea picturii şi mai ales de paraclisul cu hramul "Duminica Sfinţilor Români", unde tot norul de martori ai sfinţeniei ce a binecuvântat pământul ţării noastre, te întâmpină cu glas de îngeri. Cu greu ne-am dezlipit de acest colţ de Rai. Am făcut cale întoarsă pe acelaşi drum anevoios. Doar că acum nu ni s-a mai părut deloc aşa, întrucât pluteam pe drumul de munte, tovărăşind frunzele foioaselor, care se ridicau de la pământ, la răstimpurile câte unei pale de vânt.
Api, setea noastră de binecuvântări a fixat o nouă ţintă: Mănăstirea Cheia. Doar că, până acolo, ne-a atras atenţia o altă mănăstire: Suzana, datând din secolul XVIII. Aici se află şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită "Maica Milostivirii". În biserica cea mare, restaurarea mobilierului era în plină desfăşurare, aşa că ne-am adăpostit sufletele în biserica cea mică. Aici am rămas plăcut surprinşi de pictură. Sfinţii erau atât de viu pictaţi, încât ai fi zis că sunt actuali, contemporani cu noi, că la răstimpuri coboară spre a ne da bineţe şi sfaturi şi binecuvântări.
Dar cum noi la Cheia aveam gândul, am continuat drumul înspre acolo. Doar că şi aici se desfăşurau lucrări de restaurare, aşa că atmosfera era puţin lipsită de fior mistic. Au admirat oricum pictura bisericii, realizată de Naum Zugravul, şi icoanele împărăteşti, operă a renumitului pictor de biserici Gh. Tattarăscu.
Iar cum timpul părea că nu se grăbeşte prea tare, după scurta desfătare de la Cheia, am purces spre un nou loc de închinare: Mănăstirea Caraiman. Doar că drumul înspre acolo, trece prin Predeal, iar aici ne-a invitat la un nou popas, Mănăstirea "Sf. Nicolae", amplasată pe un platou mirific, având o istorie zbuciumată care începe de la 1774, şi care în prezent găzduieşte o mică obşte de 5 maici. Am remarcat de asemenea frumuseţea peisajului montan ce străjuia ca o falangă complexul mănăstiresc de aici.
Şi iată-ne ajunşi şi la destinaţia oficială: Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci" Caraiman. Deşi recent înfiinţată, în 1998, aici s-a dezvoltat un maiestuos complex mănăstiresc: început cu bisericuţa de lemn, construită între anii 2000-2001, s-a continuat cu construirea bisericii mari între 2002-2007, aflată acum la stadiul de decoraţie picturală, care se anunţă a fi numai din mozaic. Din 2007 a început şi construirea lanţului de chilii ce împrejmuiesc cele două biserici. Dar adevăratul zid de apărare îl constituie lanţul muntos al Bucegilor, din care se remarcă ca un adevărat voievod, masivul Caraiman, ce înalţă binecuvântata Cruce, spre călăuzirea tuturor munţilor, dar mai ales a oamenilor.
De aici am purces spre casă. Nici drumul şerpuitor de munte, nici seara ce se lăsa, transformându-se în noapte, nu ne-a clintit din starea noastră de bucurie duhovnicească.
Mulţumim lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru călăuzire şi ferire de ispite şi aşteptăm să se coacă următorul prilej de pelerinaj.
Notă: Pozele de sus în jos: Crasna, Suzana, Sf. Nicolae Predeal, Caraiman.