Romanul unei vieţi de sfânt

Romanul unei vieţi de sfânt
de Romeo Aurelian Ilie

De obicei, despre sfinţi scriu hrisoavele bisericeşti în lucrări de genul „Martirologiilor”, „Sinaxarelor”, „Proloagelor” sau a „Vieţilor Sfinţilor”. Scrieri tributare anumitor canoane de exprimare, şi anumitului limbaj, nu de pus la zid, nici de lepădat, dar nu tocmai literar, ceea ce îl face cu greu înţeles de către cititorul nepbijnuit cu limbajul bisericesc.
Şi totuşi, în vremurile din urmă, cu siguranţă din pronie divină, interesul pentru sfinţi a atins şi pe unii scriitori cu pregătire filologică remarcabilă. Este şi cazul scriitorulul grec Sotos Hondropoulos (1911-1989), care a scris nu mai puţin de 13 romane biografice despre anumiţi sfinţi ai Ortodoxiei. Începe cu „Sfântul Nectarie – Sfântul secolului nostru”, continuând şi cu alţii, dintre care amintim pe cei mai reprezentativi: Sf. Ap. Ioan Teologul, în „Fiul tunetului”; „Alexie, omul lui Dumnezeu”; Sf. Ier. Nicolae al Mirei Lichiei, în „Sfântul mărilor” şi Sf. Maria Egipteanca, în „Pocăinţă în pustie”.
Ne vom ocupa în cele ce urmează de romanul biografic: „Sfântul Nectarie – Sfântul secolului nostru” , roamn care de altfel le-a generat şi pe celelalte, prin succesul repurtat.
Dar, pentru a cunoaşte câtuşi de puţin personalitatea sfântului la care facem referire, voi rezuma în puţine cuvinte, viaţa acestuia. Sf. Nectarie, în viaţa pământeană Nektarios Kefalos, era originar din localitatea grecească Chios. Încă de mic se simte atras de viaţa bisericească, de linişte, de frumuseţile Ortodoxiei, remarcându-se încă de pe atunci ca un vaşnic slujitor al Domnului. Chiar tatăl său îl vede sau mai bine zis, îl străvede un viitor sfânt – momentul este redat în text sub o mare înrâurire de emoţie - . Împins de sărăcie, este nevoit să plece de acasă de copil, să muncească şi să se întreţină. Ajunge victima unui patron crud care îl bate, iar în afară de mâncare, nu îi dă niciun ban. Însă răbdarea şi credinţa pe care le-a arătat încă de pe atunci, i-au dat o strălucire care l-a făcut remarcabil în ochii unor oameni credincioşi, temători de Dumnezeu şi cu o oarece stare. Aşa a ajuns tânărul Nectarie să îşi urmeze şcoala, apoi Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie, încheind cu titlul de doctor. Între timp se călugăreşte la mănăstirea „Nea Moni”. Tot prin intermediul binevoitorilor săi, ajunge să-l cunoască pe Sofronios, Patriarhul Alexandriei, care uimit de calităţile sale sufleteşti şi intelectuale, îl ridică până la rangul de Episcop sau Mitropolit de Pentapolis, oferindu-i în slujbă şi Biroul Patriarhal din Cairo, precum şi conducerea administraţiei ecleziale. Cu toate aceste ranguri, el rămâne smerit şi cu o vădită aplecare spre ascetism şi spre milostenie. Dar tocmai aceste virtuţi îi vor aduce pe umăr crucea ce o va purta toată viaţa. Căci invidia pe care o trezeşte în ceilalţi episcopi, precum şi teama acestora de a nu ajunge Nectarie Patriarh, fapt ce ar fi adus schimbări radicale şi în defavoarea lor, fac ca acesta să cadă pradă unor uneltiri şi să fie izgonit din Egipt şi forţat să renunţe la toate rangurile şi funcţiile ce le avea.
Aceasta ar fi, literar vorbind, intriga vieţii sfântului Nectarie. Şi iată-l din nou în Grecia, dar de data asta surghiunit şi hăituit. Dacă am înşira toate chinurile şi nedreptăţile pe care le-a avut de suferit şi în pământul patriei natale, din pricina infamiilor egiptenilor, ar însemna să întind prea mult povestirea mea, ceea ce, chiar dacă ar zidi sufleteşte cititorul, ar fi păgubitor din punct de vedere literar. Dar ca să împac ambele probleme, voi rezuma toate acestea spunând că sfântul nostru a răzbit prin toate, urmând şi transformând în fapte, îndemnul Mântuitorului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”(Matei 5, 44). Iar împlinirea acestui crez, i-a adus şi două mari împliniri: cârmuirea Seminarului Teologic Rizareios, pe care l-a transformat într-o academie duhovnicească unde ştiinţa de carte se împleteşte cu trăirea ortodoxă, şi durarea mănăstirii de maici „Sf. Treime” din Egina, unde a sădit cuvântul Domnului cu mult folos.
Revenind la analiza lucrări lui Sotos Hondropoulos, aş vrea să remarc că avem de-a face cu un scriitor instruit, care reuşeşte să îmbine literatura cu istoria, ba mai mult, făcând muncă de cercetare în domeniul teologiei, reuşeşte să asimileze importante noţiuni de liturgică şi drept canonic bisericesc, pe care le mânuieşte în scriitura sa, cu siguranţa unui teolog de formaţie.
Dar ceea ce tronează peste toate calităţile, şi ceea ce face şi romanul să difere fundamental de genul literaturii strict-religioase, este fervoarea literară a autorului. Acesta se remarcă atât prin limbaj, care este unul colorat, plin de metafore acolo unde circumstanţa scriiturii o permite, situaţie în care emoţia copleşete totalmente istoria, dar şi tranşant, aducând a limbaj de cancelarie, atunci când expune chestiuni oficiale.
De asemenea se remarcă şi îndemânarea cu care construieşte un stil ce trimite romanul în tabăra beletristicii, caracterizat prin folosirea unor tehnici proustiene de tip flash-back emoţional: relatarea copilăriei personajului apare în economia romanului ca o amintire a acestuia, generată de un element comun: plimbarea cu vaporul.
Remarc de altfel şi faptul că Sotos Hondropoulos nu scrie doar o biografie frumos ticluită în cuvinte alese, ci strecoară şi file de bibliografie, menţionând, în împrejurările potrivite şi numele unor lucrări scrise de Sf. Nectarie, cu siguranţă din dorinţa de a determina cititorul să caute şi să îşi hrănească sufletul şi cu cărţile sfântului părinte. Astfel de lucrări sunt: „Despre nemurirea sufletului”, „Despre sfintele parastase”, „Despre Maica Domnului, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria”, „Despre sfinţii lui Dumnezeu”, „Despre Taina Sfintei Euharistii”, „Despre Pocăinţă şi Spovedanie”, etc.
În încheiere găsesc de cuviinţă să aduc un umil omagiu scriitorului Sotos Hondropoulos, mulţumindu-i pentru această carte de zidire sufletească, iar pe Sfântul Nectarie să îl rog să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre, la poalele Tronului Dumnezeiesc.