Doar pentru ea, pentru sufleţel...

mă bate de mult gândul să-ţi scriu. nu te ştiu prea bine. nici nume, nici vârstă, nici localitate. Doar multe alte detalii din drumul pe care tu îl vezi ca fiind doar spre moarte.
pâi ce să îţi spun eu, dragă sufleţel?
o să îţi povestesc câte ceva despre cortină... odată am zis, aşa, într-o doară, că o cortină nu cade niciodată definitiv. şi când zic cortină mă gândesc la ceva negru care cade peste ochii minţii. cortina este păcatul care ne asupreşte pe toţi. este senzaţia de gol existenţial, de final de drum, de moartea speranţei. deznădejdea pură. iar în ultimă instanţă negarea lui Dumnezeu. ştiu că tu nu vreai să ajung aici. dar aşa curge râul.
acum, hai să facem drumul invers:intuirea lui Dumnezeu-nădejde-speranţă-nou început de drum-suflet deschis spre preaplin de lumină-şi iată cortina se redică încet, dar sigur, şi lumina din ochii publicului ce asistă la noul tău spectacol, se va năpusti asupra ta.
ştiu că pentru tine astea sunt doar cuvinte frumoase, cu greu percepute ca reale.
chiar şi eu, un nostalgic pătat de real doar pe iris, sunt conştient că la nivelul raţionalului, totul pare utopic, mai ales atunci când cortina este de plumb, ca în cazul tău. dar ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă. iar de vei avea credinţă cât un grăunte de muştar, vei zice cortinei ridică-te şi te va asculta.
ştiu, iar vorbesc ca un viitor preot, dar asta sunt. la mine credinţa este cuvântul de ordine.
şi una din credinţele mele este că tu vei avea capacitatea să îţi ridici de pe ochi cortina cea de plumb.
îţi las ca ajutor, aripile spre RAI pe care ţi le doreai: prietenia mea şi sprijinul nemărginit.
pe curând!