De câţiva ani, de când România a intrat în Uniunea Europeană, ni s-a impus aşa, cu japca să ne punem pe cap şi şapca cu "I Love Europe", ca semn de mare ataşament pentru data de naştere a Uniunii Europene. Şi cu asta, s-a cam umbrit o sărbătoare care ar fi trebuit să cântărească pentru poporul român aproape cât Ziua Naţională: Ziua cuceririi Independenţei de Stat a României. Deşi nu a fost vorba decât de o Independenţă declarativă în Parlamentul României, pentru ca de aici în colo să se pornească în Războiulo care avea să aducă Independenţa şi în fapt, nu doar în drept.
Şi apoi, am mai avea de sărbătorit şi poetul Lucian Blaga: iar pentru aceasta, am ales o poezie care mie îmi place foarte mult.
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu