şapte zâne îmbrumate
l-au tras din mormânt
de sub cruce,
şi-n câmp l-au pironit, pe jar
hrănindu-l cu bucăţi
de lună dulce.
dar glasul lui şoptit
a slobozit din cer
potop de foc şi de pruncie -
amară soartă şi-au văzut
zânele lovite de urgie.
el s-a întors sub cruce,
în mormânt,
cu aripile-nrourate-a jale
şi ochii plini de-acelaşi jurământ:
să fie-ostaş aceluiaşi Cuvânt
cât va avea un loc sub soare.
uf! La tine trebuie sa-mi fac lectia! :)
RăspundețiȘtergereimi place glasul soptit-ma duce cu gandul ca nu trebuie sa tipi ca sa te faci auzit si inteles. Mai trec Romeo, mai trec!
frumoase rînduri..
RăspundețiȘtergerecum eu abia m-am trezit, nu pot să zic prea multe, dar să ştii că-mi place!
diana
Poezia imbina imaginile candide cu cele puternice, reusind sa mentina lirica poeziei. De asemenea observ o influenta bacoviana!
RăspundețiȘtergere